Cultura  nu este altceva decât drumul către libertate

                      -  Sunteți și compozitor. Dintr-o necesitate, dintr-o nevoie de echilibru?

                      -  N-am avut niciodată nevoie de echilibru, după cum n-am avut niciodată senzația că sunt dezechilibrat... Dar am avut deseori nevoia să mă joc cu sunetul, să-mi transmit bucuriile, durerile, să le fixez, dacă pot, și așa, din când în când, am compus și eu.

                      -  Există în lumea contemporană, pe lângă fenomene de veritabilă artă, și o confuzie a valorilor, și-n muzică la fel ca și-n celelalte domenii ale artei.

                      -  Mata ești foarte drăguță, spui ?există și o confuzie?. Eu spun că nu există decât confuzie.

                      -  Și unde este salvarea muzicii adevărate?

                      -  În a o face așa cum este.

                      -  Și cum este?

                      -  Ei, aia-i, că nu este nici într-un fel. Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care naște, crește, ajunge la un punct de maximă expansiune și moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orișicare activitate omenească. Deci mata vrei să fixezi ceea ce te-a impresionat cândva, în loc să păstrezi în matale posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispoziție elementele cu care iar intri în stadiul de euforie, care încă nu-i muzică.... transcenderea stadiului de euforie poate duce la ceea ce numim noi, câțiva dintre noi, muzică.

                      -  Ați cunoscut numeroase fațete ale culturii mondiale, personalități artistice de prim plan. Care credeți că sunt rosturile culturii pentru omenire la ora actuală și ce ar trebui să domine și să determine conștiința artistului acestei lumi?

                      -  Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzații. Dar nu-i nimic mai fals ca definiția întregii filosofii că arta este jocul senzațiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poți ajunge undeva unde nu te simți tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.

                      -  Poate fi o cale de mijloc?

                      -  Nu, din contră, e o cale extremă. Nu există cale de mijloc.

                         Mai multul este nimicul destulului

                      -  Ce credeți că ar trebui să prețuim mai mult la ora actuală?

                      -  Nu știu dacă este un act de voință și dacă se poate califica ? mai mult sau mai puțin. Este sigur însă că sistemul de selecție, sistemul politic actual, fie că-i aici, fie că-i de partea cealaltă, nu poate să spună ?asta este cultură? și ?asta ajută omenirii?. Suntem prinși de alte probleme și nimeni nu poate să spună astăzi de ce formă de libertate are omul nevoie. De libertatea de a ști că are o bucată de pâine sau că nu-și poate hrăni copiii? E o grijă care-l ocupă și nu-l lasă să facă altceva. Odată rezolvată această chestiune nu s-a rezolvat problema omului. Tot neliber rămâne. Gândiți-vă câți oameni suferă la noi la ideea că altundeva se trăiește mai bine.

                      -  Și ce ar trebui să facă acești oameni ca să nu mai sufere?

                      -  Să-și dea seama că nu poți trăi mai bine în funcție de o idee, să-și dea seama că mai multul este nimicul destulului.

                      -  Cum se  aude muzica românească pe meridianele lumii?

                      -  N-am  nici o idee.

                      -  Dar în privința forțelor artistice care compun orchestra Filarmonicii ?G.Enescu?, ce părere aveți?

                      -  Cât se poate de bună. Dacă s-ar lucra rațional și cu criterii, noi am fi între marile orchestre ale lumii.

                      -  Mai este mult de făcut ca să ajungem acolo?

                      -  Este o necesitate, puțin realizabilă în țara noastră. Noi n-avem dirijori. Orchestra Filarmonicii este pusă pe mâna a trei analfabeți din punct de vedere muzical. Asta nu-i numai părerea mea, este și părerea ultimului om din orchestră. Puținul pe care pot să-l fac eu este neutralizat  imediat de  incapacitatea  totală,  indiscutabilă,  a  celor  trei.  Am întrebat:  ?De  ce

n-aduceți din provincie, că acolo sunt dirijori de talent?? Oamenii aceștia au ajuns ? nu știu prin ce mijloace ? să blocheze poziția vitală a țării. I-au trimis în străinătate... Dacă v-aș arăta o critică apărută la Bonn, am plânge cu toții cum am plâns eu... Deci, vezi mata, se poate face cu orchestra asta ceva? Nu, în condițiile astea nu se poate face nimic.