Realizăm astăzi, la unsprezece ani de la căderea regimului comunist că mai rezistă întrucîtva confruntării cu timpul si cu brutala modificare a mentalitătilor tocmai acei scriitori care nu s-au arătat preocupati să apere fărîme de adevăr, aluzii si sopîrle spre a cîstiga usor si rapid simpatia cititorilor abrutizati de minciuna cotidiană a puterii. În prozele sale retro, C. Mateescu descrie cu melancolie orasul de provincie pierdut în verdeată, locul acela binecuvîntat unde, între cele două războaie, începuse să se configureze un univers aparte, o umanitate ce poate fi acum regretată pentru echilibrul ei, pentru valorile si pasiunile ei idealiste, pentru credinta luminoasă si neclintită în temeinicia lumii si în resursele inepuizabile ale binelui.
    Înregistrînd chipul - astăzi sfărîmat - al acelei lumi, luînd de fapt, masca în ceară a umanitătii interbelice, literatura lui Constantin Mateescu îsi asumă o functie recuperatoare demnă de interes. Ne putem bizui pe cărtile de acest fel, - cărti de refugiu - spre a putea tine piept vulgaritătii care se lăteste nelinistitor în jur.

Eugen Negrici

 
    Joi, 29 martie

    Sosesc în Bucuresti la ora 13. Despachetarea. Primul inconvenient: din cauza demolărilor din zona Rond, comodul autobuz 132, cu care merg la scoală (si la gară) si-a schimbat traseul. Vecinii speriati de spectrul sistematizării. Psihoză.
    Scrisoare de la Tică din New York. Apreciază "de sus" "Autoportretul". A publicat trei cărti, mi le va expedia cu prima postă. Speră să ne vedem! Dementa lui cuminte evoluează. A devenit alcoolic. Bea noaptea, ziua doarme. E paznic la o sinagogă din centrul New York-ului. Cât adevăr, câtă paradă?
    Reintru în viată după cosmarul de la Predeal. Dau telefoane. Ciudată senzatie de înstrăinare. Îmi scrie Gigi Anca . Se întoarce în curând din India. L-au doborât singurătatea, clima.
    
    Vineri, 30 martie

    La Fond, pe strada Nuferilor. Depun chitantele cu cheltuielile de la Predeal, mici sanse să fie onorate, n-am trecere la Iancu. Înghesuială în antecamera lui Bălăită. Bădilă îmi spune cu tonul ei misterios că reorganizarea editurilor e iminentă. Ne asteaptă vremuri si mai grele. Îmi face cunostintă cu Nedelciu, care aduce în spinare pachete mari cu cărti de la subsolul editurii. Tip fair, impresie plăcută.
    
    Luni, 2 aprilie

    Renunt la Râmnic. Drum la "Arhive" pe bulevardul Elisabeta, îmi reînnoiesc permisul de intrare (cu o adeverintă de la Uniunea Scriitorilor). Îmi scot din fisier o listă de familii cu blazon, a căror corespondentă intentionez să o consult. În sala de lectură s-au instalat ecrane prin care se urmăreste (de nu se stie unde) activitatea cititorilor.
    A început în cartier degringolada demolărilor. Suntem amenintati cu evacuarea iminentă. Vecinii în panică. Tramvaiele de pe Cosbuc au încetat să circule. Orasul pare că a fost sectionat în două. Pe fata oamenilor de pe stradă se citeste disperarea.
    Aflu de la Mitru că editurile nu mai plătesc tirajul al doilea. Ce măgărie! Tocmai acum când "Balul" primise un tiraj "de masă"...
    
    Miercuri, 4 aprilie

    Merg la "Arhive". Drumul până la Unirii (un kilometru) îl fac pe jos. Un val imens de oameni inundă bulevardul Gh. Cosbuc, majoritatea pietonilor venind tocmai din Rahova. Toti necăjiti, formând un lung cortegiu al suferintei. Primejdia demolării s-a întins până la Rond ca o plagă infectată.
    Iau din arhive corespondenta Cellei Delavrancea cu regina Maria. Trei ore de lectură. Din păcate, condeiul Cellei, atât de sprinten în scrisorile pe care i le expedia lui Filip, coboară într-un stil protocolar, encomiastic. Ici-colo câte o informatie picantă. Timp pierdut.
    Vizită lui Mitru în Visinilor. Mă primeste, ca deobicei, în camera de lucru. Discutia lâncezeste. Rapiditatea cu care cade bunul meu prieten mă întristează. Anxietate, temeri, boală. Propun să i-l aduc pe doctorul Dan Hociotă, ezită, si-a pierdut încrederea în medici.
    "Nu e greu să facem un lucru, e greu să ne punem în starea de a-l face" (Brâncusi). O bună parte a vietii mi-am risipit-o "ca să mă pun în starea de a face".
    
    Vineri, 6 aprilie

    Mitru: s-a stins din viată, la Spitalul de urgentă, Virgil Carianopol. Poetul îsi presimtise moartea. Stia. Cu luni în urmă, îmi spunea (cu toată seriozitatea) că "se duce". Mitru - teribil de impresionat. Plânge un timp la telefon apoi închide.
    Plimbare cu Cornelia printre dărâmăturile ce pleacă de la intersectia Pandurilor cu Calea "13 Septembrie" si coboară până la Cosbuc. Frumoasa biserică (din cărămidă aparentă) Nită Stere, reper al drumurilor tineretii mele - demolată. Se spune că muncitorii au refuzat să dea cu târnăcopul în zidurile sfinte ale lăcasului si astfel sacrilegiul s-a făptuit cu sprijinul ostasilor în termen.
    Arhiva reginei Maria mult mai putin spectaculoasă decât mă asteptam. Parcurg scrisorile printului Barbu Stirbei către Regină. Insul - complet lipsit de harul "povestirii". Epistolele, terne, au vocea comunicatelor de presă. Omul e genul politicianului abil, suficient, slugarnic. Abandonez.
    
    Marti, 10 aprilie

    Înmormântarea lui Virgil Carianopol. Zi ploioasă, rece. Ceremonia - în capela de la Belu. Lăcasul plin, bătrâni. Un grup de craioveni sositi cu microbuzul din Bănie. Printre participanti: Gh. Bulgăr, Al. Raicu, Hinoveanu, N. Dragos, Traian Iancu si cioclii Uniunii. Trei preoti. Din partea scriitorilor vorbeste Nicu Filip (desi Fulga, prezent la înmormântare, ar fi fost mai nimerit). Mai iau cuvântul Ilarie, Emil Manu, Dinu Ianculescu (citeste versuri de Carianopol), Pascu (citeste propriile-i versuri), Virginia Carianopol si câtiva mosnegi pe care nu-i cunosc. Apoi, afară. Plouă. Figura lui Carianopol, palidă, slăbită. Scurtă slujbă de înmormântare. Hinoveanu, care se potriveste lângă mine, mă asigură că "Balul" e în planul tipografiei pe trimestrul doi. Se tine scai de Nicolae Dragos pe care îl numeste, cu sfiită admiratie, "demnitar". După ceremonie, multimea se risipeste repede pe aleile înnămolite ale cimitirului. Rămân o clipă lângă mormântul vested al lui Eminescu.
    Lazăr mă vesteste că Venerica Pătru e noul prim-secretar la Vâlcea. Din pricina precipitării evenimentelor locale, întâlnirea cu scriitorii Vâlcii e amânată sine die.
    
    Sâmbătă, 14 aprilie

    Vremea începe să se încălzească. Azi - ultima zi de "scormonire" a arhivelor. O mare parte din fonduri nu se dă la sală fiindcă materialele "nu sunt lucrate".
    Cozi lungi, serpuitoare la benzină, nu pot să-mi umplu rezervorul. De altminteri, lipsuri peste tot. Nu se găseste nimic, dar absolut nimic, totul se cumpără prin interventii sau pierdere de timp umilitoare.
    "Cléa" de Durrel, inferioară celorlalte trei romane ale "Cvartetului". Se simte oboseala, devin supărătoare repetitiile. Plictiseală.
    
    Sâmbătă, 21 aprilie

    Sâmbăta mare. Telefonează Ada Orleanu, Cae e bolnav, nu pot veni la noi de Pasti. Dezamăgire. Cornelia pregătise bucătăria de regim.
    Citesc cu emotie referatul lui Cioculescu la "Nicolae Filimon". Maestrul arată că informatia se bazează pe fapte cunoscute (ceea ce e drept) dar recunoaste că volumul e scris "plăcut", că organizarea materialului e bine întocmită, ba chiar că titlurile capitolelor sânt ingenioase. Propune publicarea si încheie: "Sunt de acord fără rezerve."
    
    Marti, 24 aprilie

    Cinci ore. Frig în scoală. Multi copii absenti din cauza sărbătorilor de Pasti. Colegele aduc în cancelarie cozonac si ouă rosii. Pe vremuri (cu cincisprezece ani în urmă) n-avem curajul nici măcar să pronuntăm cuvintele "Cristos a înviat". Oricum, progrese...
    Virgiliu Stefănescu-Drăgănesti mă roagă să-i dau recomandare pentru intrarea în Uniune. Fireste, i-o dau. L-a pregătit pe Dan pentru examenul de admitere în facultate. E de mirare că profesorul nu a tradus decât trei cărti într-o îndelungată activitate de anglist.
    "Psycho" de Hitchcock la Cinematecă. Excelentă interpretarea lui A. Perkins.
    
    Vineri, 4 mai

    Termin de dactilografiat corespondenta doamnei C. (de la "Arhive"). 50 de pagini. Folositoare (poate) pentru tema Fedrei. Fac tentativa de a lua benzină, zadarnic. Cozi imense, de 400-500 de metri. Soferii îsi părăsesc masina si revin a doua zi. Ce porcărie inimaginabilă!
    
    Miercuri, 9 mai

    Lungă expeditie la "Casă" (cu Trabantul). Aglomeratie pe bulevarde, ambuteiaje. Mă întâlnesc în lift cu Trandafir. Schimb scurt de vorbe ipocrite. Mă întreabă dacă am necazuri, nu, n-am. La "Univers" - cu Socoliuc si Masek. Sunt necăjiti, se fac reduceri mari de personal. Productia editorială va scădea la jumătate. Alertă, panică printre redactori. Vesti de la "Eminescu": Donoiu
s-a pensionat (se pare că fiică-sa "a ales" Apusul). Crăsnaru e la un curs de reciclare. Graciov si Ana Barbu s-au transferat la "Cartea Românească". Nu mai am prieteni si cunoscuti în editură. În fine, îl abordez pe Vârgolici. Mă sfătuieste să fac o nouă ofertă pentru "Anton Pann", cea veche s-a pierdut! Mă va include în planul pe 1987!
    
    Luni, 21 mai

    Dejun (în strada Albă) cu Sorin Titel. Sorin - mai afectuos ca niciodată. Discutie despre viata literară. Păreri comune în mai toate problemele care frământă lumea scriitoricească. Scurte crochiuri ale românilor statorniciti în capitala Frantei. Prietenia cu Marie-France Ionesco. La plecare, plimbare în trei (împreună cu Cornelia) printre ruinele pe care se va ridica în scurtă vreme "Casa Poporului". Urcăm la Nită Stere. Imagine spectrală, cosmarescă. Sorin - teribil de impresionat de "fata" si dimensiunile dezastrului.
    Seara mă vizitează o doamnă "româno-americană", care-mi aduce cadouri de la Tică: un pulover taiwanez (!), o scoartă persiană, cravate, baticuri scumpe (pentru Cornelia), cafea. Sunt emotionat, cu atât mai mult cu cât "ploconul" cade exact de ziua mea, în care n-am primit decât "atentii" - cum să le spun? - "de criză".
    
    Miercuri, 30 mai

    Se apropie vacanta. Lucrez la "Povestiri de adormit Ancuta". Sunt deranjat tot timpul (de pildă: telefonează Terzi că mi-a pierdut o pagină din "Povestiri", turbez; revine după cinci minute, a găsit-o).
    La Capsa cu Sorin Titel si Bos ("visiting professor" la Universitate). Drăgut, bărbos, afabil, până la 35 de ani. Genul "aseptic". Discutie despre literatura apuseană. Bos mărturiseste că "Flamandul" a avut succes la el acasă, a fost citit atât de soacră-sa cât si de nevastă. Promite un dictionar flamand-francez pentru Dănut (i-am spus că Dan are o bursă în Olanda). În rest, eterna flecăreală despre Sef.
    
    Vineri, 8 iunie

    Merg cu Dănut la o doamnă Cristodulo, în piata Amzei. Doamna vinde cărti ("îmi lichidez biblioteca"). Stă cu o soră, octogenare amândouă. Băbutele - interesante. Par scoase din romanele lui Dickens. Din păcate, biblioteca e mizeră: amor, colectia "Masca", George Sand. Cumpăr, ca să nu plec cu mâna goală, câteva romane de Colette.
    Citesc dactilograma "Povestirilor de adormit Ancuta". Pagini bune.
    
    Marti, 12 iunie

    Telefonează Papahagi "din partea colectivului de coordonare" a dictionarului lui Zaciu. Îmi cere date despre studiile mele. Dictionarul va cuprinde 1500 de literatori, urmând să apară în două "transe": A-L în toamnă, M-Z la vară. Se plânge că autoritătile vâlcene îl omit de la întâlnirile cu scriitorii, eu sunt născut în Vâlcea, domnu' Mateescu, stiati că sunt născut în Vâlcea?"
    
    Sâmbătă, 23 iunie

    Vernisajul expozitiei retrospective Băjenaru. Puhoi de lume, mai mult vârstnici. Adevărată sărbătoare. Toalete elegante, parfumuri de femeie. Printre participanti, figura de actor (în Cehov) a lui Everac. Vorbeste (lamentabil) Mihalache. Expozitia - cam prăfuită, selectia nereprezentativă. Artistul expune cu precădere lucrări din ultimul deceniu, pe care si-a pus amprenta bătrânetea. Îi văd la vernisaj pe Borda si pe Ceamba, vecinul de peste drum din Albă.
    Miercuri, 27 iunie

    Trec pe la Editura "Eminescu". Râpeanu - lipsă (e "la plenară", mi se spune). Biroul Danielei Crăsnaru - gol. Pe masa ei de lucru - poseta, ce tine loc de semnătură de prezentă. Îl întâlnesc în schimb pe Alexei Rudeanu. Ne bucurăm. Vorbim de una-alta. De ce nu publicati în presa literară? Zice. Uite, sunt prieten cu băietii din redactia "Luceafărului". Aduceti mâine la ora sase o proză. Voi fi acolo.
    Drum si la Uniunea Scriitorilor. Schimb vorbe, în fugă, cu D.R. Popescu, Hobana, Fulga, Desliu, Darie Novăceanu, Traian Iancu. Lungi pertractări stânjenitoare cu Bărbuceanu ca să obtin o cameră la Valea Vinului (pentru Cornelia).
    La "Cartea Românească". Discutie cu Mărculescu. Îl rog să mă "agate" de planul pe 1986. Promite (dacă îi aduc volumul până în iarnă). Foarte amabil. E singurul redactor din câti am cunoscut care mi-a dat senzatia că se simte prizonierul propriei edituri unde lucrează.
    
    Joi, 28 iunie

    Merg seara (cu Trabantul) la "Luceafărul" să mă întâlnesc cu Alexei Rudeanu, asa cum convenisem. Rudeanu n-a venit, mi se răspunde. Mă abordează Sânziana, afabilă, îndatoritoare, care mă introduce într-un birou încăpător, unde lucrează cinci-sase redactori. La una dintre mese "oficiază" Cezar Ivănescu în fata unui public feminin (cu exceptia unui bărbat în vârstă, cu chelie) care ascultă cu sfintenie cuvintele maestrului. Fetitele, vopsite, parfumate, decoltate, par hipnotizate de prezenta autoritară a gurului. Magul le spune câteva cuvinte apoi se eclipsează, lăsând auditoriul să astepte pe scaune cu speranta, în priviri, a apropiatei glorii literare. Plasez la îndemnul Sânzianei textul lui Matei Gavril. Gavril îmi strânge mâna (nu ne cunoastem) apoi începe să citească. Urmează clipe lungi, insuportabile, mă simt ca un debutant care asteaptă verdictul cu sufletul la gură, ies din birou, mă plimb pe coridor vreo câteva minute, mă întorc, Gavril citeste în continuare, cu sart, parcă ar intentiona să memoreze textul. În fine, termină, ridică privirea către mine, îmi spune că "bucata" e frumoasă, ce mai, foarte frumoasă, e realmente emotionat, am arborat tema "plecării în război" într-o modalitate nouă, inedită (si altele, si altele). Repetă fraze auzite de zeci de ori, cu 22 de ani în urmă, când urcam înfiorat de teamă si sperante treptele imobilului din bulevardul Ana Ipătescu si băteam la usa redactiilor "Luceafărului" si "Gazetei literare". Crede, în sfârsit, că schita ar putea "intra", cu îngăduintă, în tematica "de sărbători" (23 August). Îi pune o apostilă apoi i-o împinge lui Nicolae Velea. Velea se asază pe un scaun si o citeste. Citeste repede, în trei minute e gata. Se scoală, mă felicită (miroase usor a băutură), e excelentă, zice, un text ca ăsta merită să-l bem. Declară că n-are acasă, de mine, decât o carte, "Rochia cu anemone", dar a pierdut-o, oricum nu-i stie urma, s-ar bucura dacă i-as da o alta, oricare, ultimul volum, să zicem. "Nu vrei să joci un sah cu mine?" si iese din birou să aducă piesele. Profit de această respiratie si fug hoteste. Fug pur si simplu. Cobor în grabă treptele (două etaje) gonit parcă de furii. Ajung în curte. Îmi caut Trabantul. Mă jur să nu mai calc pe la "Luceafărul".