Mult mai rar, desigur, ne-am întâlnit si la diferite conferinte internationale. Cristian era o prezenta esentiala, care asigura o contributie inteligenta, elaborata, într-un cor de "interventii" cel mai adesea neinspirate, cum se întâmpla înainte de 1989. Relatiile noastre erau cordiale, în limitele existente atunci, pe baza "întelegerii si respectului reciproc".

L-am revazut pe Cristian, dupa "Revolutia din 1989", în acelasi sediu, în 1990. Intâlnirea îmi staruie puternic în amintire. L-am reasigurat de respectul meu neconditionat pentru realizarile din dificilele vremuri apuse si de sincerele sentimente de prietenie. Erau sentimente puternice.

Trebuie sa spun ca din 1990 si pâna la disparitia sa prematura s-a numarat printre putinii prieteni adevarati si apropiati din România. Birourile de la Magazin istoric au ramas o parte integranta a vietii mele, personale si profesionale. Sa îi vizitez, sa regasesc acele persoane pe care le-am cunoscut, iubit si respectat, sa beau o ceasca de cafea ceva mai tare si sa contemplu un viitor mai bun au fost, din nou, o parte integrala a existentei mele pe care o împartisem cu Cristian Popisteanu si apropiatii sai de la Magazin istoric.

Inrautatirea starii lui de sanatate, chiar daca treptata, m-a îngrijorat foarte tare.

Energia pe care continua sa o afiseze, în ciuda conditiei fizice în declin, m-au facut sa cred si sa sper ca va reusi sa depaseasca, prin vointa, bolile care i-au adus sfârsitul pâna la urma.

Am fost socat si foarte trist când am aflat ca a murit. A fost un prieten adevarat, prevenitor, profund, a carui memorie o voi pastra etern.