În România anilor ?80, înfometarea devenise politică de stat. Grosul produselor economiei socialiste era băgat la export, pentru a acoperi cât mai repede datoria externă a țării și a asigura astfel ?independența? visată de Nicolae Ceaușescu. Pentru stomacul românului, conducătorul avea planuri minuțioase, sfaturi, tabele înțesate de cifre, calorii atent măsurate. Totul, desigur, pentru sănătatea cetățeanului. Yahoo! News România vă prezintă discuțiile la nivel înalt pe marginea faimosului ?program de alimentație științifică a populației?, experimentul care urma să așeze România la coadă. Peste decenii, ?părintele? alimentației științifice, doctorul Iulian Mincu, susține că proiectul său rămâne demn de laudă. 

La ședința Comitetului Politic executiv din 3 iulie 1982, Ceaușescu dorea aprobarea cât mai rapidă a punctului 2. Îi chema pe ceilalți tovarăși să ia cuvântul doar pentru ?observații deosebite?. Președintele Colegiului Central de Partid de la acea vreme, Petre Lupu, avea una destul de curajoasă: i se păreau cam puține cele 2.800 de calorii de locuitor ? ținta prevăzută în document pentru anul 1985 -, față de 3.300 de calorii, câte se consumau în România acelor ani. 

Dictatorul i-a tăiat imediat vorba: ?Așa prevăd normele Organizației Mondiale a Sănătății pentru țara noastră, nu trebuie să depășim 2.800 de calorii media. Acum nicio țară din Europa nu trebuie să depășească 2.800 de calorii consum. (...) Noi spunem că normal nu trebuie să mănânce mai mult decât atât. Dar noi îl publicăm și îl discutăm, pentru că cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar nu pot să spun că cine mănâncă mai mult moare mai repede?. Tovarășa Elena Ceaușescu sărea cu o completare: ?Asta este. Noi publicăm, dacă vor să mănânce mai mult, să mănânce, riscul este al lor?. 

Nu era însă tocmai pe vrute. Nicolae Ceaușescu menționa că e nevoie de reguli stricte la vânzarea produselor. Și că, în ciuda aparențelor, românilor nu li se lua, ci mai degrabă li se dădea: ?Problema nu se pune să mănânce mai multe calorii, ci trebuie să le reducă. Însă ce se prevede aici nu înseamnă o reducere, pe ansamblu consumul crește, cresc altele, se schimbă structura și trebuie să știți că aici nu este luată în calcul berea, băuturile răcoritoare care au multe calorii. Aveți vreo întrebare tovarăși? Vreo observație? Atunci dacă nu sunt, să fie publicat și sigur, complectându-l (sic!) să ne uităm la el să fie bine înțeles. De acord, tovarăși??. Toți tovarășii erau de acord.    
 
Câteva deosebiri

După cum se arăta în protocolul ședinței, proiectul punea în centrul atenției ?omul cu nevoile sale? și ?satisfacerea echilibrată a cerințelor de consum alimentar al tuturor membrilor societății noastre?. ?Programul cuprinde cerințele fundamentale ale unei alimentații echilibrate și direcțiile în care trebuie să acționeze pentru realizarea acesteia cercetarea științifică, agricultura, industria alimentară, comerțul, alimentația publică și activitățile privind educarea populației. Programul stabilește, în mod orientativ, pentru cetățenii patriei noastre ce este normal să se consume ? cantitativ și structural ? în funcție de vârstă și sex, de specificul activității și efortul fizic, de obiceiurile și tradițiile de consum din diferite zone ale țării, în așa fel încât să se prevină bolile generate de un consum alimentar necorespunzător și să se asigure o stare bună de sănătate a populației?.  

Pus pe cântar, consumul anual ?ideal? al românului mediu arăta astfel: 60-70 de kg de carne, 8-10 kg de pește, între 260 și 280 de ouă, 210-230 de kg de lapte și produse din lapte (exclusiv unt), între 85 și 95 kg de fructe și 70-90 kg de cartofi. 

Mai departe, interveneau diferențieri în funcție de vârstă, sex și tipul de activitate desfășurat. Spre exemplu, unui bărbat cu activitate ușoară îi erau suficiente 2.700 de calorii, iar unei femei ? 2.000 de calorii. Valorile ajungeau la 3.500 de calorii în cazul bărbaților care desfășurau ?activități forte? și la 4.000, pentru cei cu ?activități excepționale?. 

Aceste tipuri de activități erau explicate într-o anexă. Activitate ușoară era munca de funcționar la birou, liber profesionist sau funcționar în comerț (bărbați), respectiv funcționară sau ?gospodină care dispune de aparatură mecanică?. Pe următoarea treaptă se aflau muncitorii din industria ușoară, din construcții, agricultorii, studenții și militarii, respectiv muncitoarele în industria ușoară, vânzătoarele, ?gospodinele care nu dispun de echipament mecanic? și studentele. 

Activități forte desfășurau minerii, muncitorii din industria grea, manipulanții și militarii în serviciul de campanie, precum și muncitoarele din agricultură, dansatoarele și sportivele. La activități excepționale erau trecuți forjorii, hamalii, muncitorii în abatoare și măcelarii. Din rândul femeilor, la acest nivel erau menționate doar muncitoarele în construcții.      

O chestiune de educație

Trecerea la alimentația rațională (în document, termenul este folosit în paralel cu cel de ?alimentație științifică?, cu același sens) implica ?un cuprinzător proces de educație și autoeducație?. De educarea populației urmau să se ocupe: presa scrisă, radioul și televiziunea, Uniunea Tineretului Comunist, comitetele femeilor, care trebuiau să organizeze acțiuni de promovare în cadrul cluburilor ?Femina? și nu numai. 

?Pentru cuprinderea maselor largi de femei în activitățile educative privind alimentația științifică, comitetele femeilor (...) vor organiza, în fiecare întreprindere și instituție, precum și pe cartiere, străzi, blocuri de locuințe și grupuri de case, cercuri permanente ?Femeia și căminul??, se preciza în document. De asemenea, ?se vor edita materiale de propagandă, iar în publicațiile destinate femeilor vor fi consacrate rubrici permanente pe probleme privind alimentația științifică?.     

În perioada imediat următoare, directivele de sus au fost puse în practică: cetățenii au fost instruiți, rafturile s-au golit, cozile s-au lungit. N-a fost însă suficient. La doi ani după acest document, Ceaușescu și specialiștii săi aveau să mai contribuie încă o dată la ?însănătoșirea? populației: consumul de carne necesar pe cap de român era redus până la 39 kg anual (ceva mai mult de jumătate din cantitatea calculată inițial), cel de ouă ? la 120 de bucăți, de lactate ? la 78 kg, iar de legume -  la 66 kg. 

1990: ?Au strigat că vânzarea e liberă și să le dau câte un miel întreg?

La jumătatea lui ianuarie 1990, magazinele nu se umpluseră încă. Ziarul ?Adevărul? publica un reportaj despre situația din alimentare. Autorul constata revoltat că proastele obiceiuri din regimul trecut au supraviețuit. Sub titlul ?Când înlăturați aceste nereguli, domnilor din comerț?? era așezată o poză cu rafturi goale și, alături, una cu bucăți de carne dosite de vânzători. ?Ora 13.00. Complexul agroindustrial Unirea. În epoca de care nu vrem să ne aducem aminte era numit ?circul foamei?. La raionul de carne, Maria H. ne spune: ?Am vândut carne în neștire. Au strigat că vânzarea e liberă și să le dau câte un miel întreg?. Respectând acest criteriu, gestionara a înțeles să-și pună și dânsa sub tejghea ?numai? șase pulpe mai dichisite?, nota vigilentul reporter. 

Pe aceeași pagină, un titlu aducea un reproș și o rugăminte: ?Măcar puțină decență, domnule profesor Mincu!?. Era o amplă scrisoare semnată de nouă cadre medicale din Spitalul Cantacuzino, ?cărora nu le mai este teamă de profesorul Mincu și de prietenii săi?, ca reacție la un interviu dat de acesta imediat după Revoluție. Mincu spunea că a încercat să-l prevină pe Ceaușescu ? al cărui medic personal era ? asupra consecințelor dezastruoase ale ?unei alimentații incorecte?, dar că, evident, nu fusese ascultat. 

Semnatarii puneau, lângă aceste declarații proaspete, cuvinte mai vechi de-ale profesorului Mincu: ?Nu greșesc afirmând că este un titlu de mândrie pentru noi faptul că în România problemele complexe ale alimentației raționale, științifice a populației sunt ridicate la rangul de politică de stat?. (extras din articolul ?Alimentația rațională și sănătatea?, semnat de Iulian Mincu în iulie 1981). 

Într-un Tratat de medicină internă publicat în 1986, el constata, între altele: ?Carnea de porc este apreciată și se consumă în mediul urban în tot timpul anului?, ?cantitatea de ouă consumate în țara noastră este destul de mare (220 de ouă pe cap de locuitor și pe an)? sau ?dintre fructele importante consumate mai ales iarna menționăm: măslinele, smochinele, stafidele, portocalele, mandarinele, grepfruiturile, bananele, năutul, lămâile.?       

Spre finalul articolului din ?Adevărul?, cadrele medicale concluzionau cu amărăciune: ?Oamenii onești și de bună credință sunt, din păcate, răbdători și blajini. Poate că nimeni nu va fi spus ceva din neadevărurile sus-menționate dacă nu ați fi recurs la această lamentabilă și degradantă încercare de a justifica ceea ce nu poate fi justificat: de a denatura în ochii marelui public (care nu vă cunoaște așa cum vă cunoaștem noi) rolul nefast pe care l-ați jucat în anii de gravă și îndelungată problemă a subalimentației poporului român. De aceea, cel puțin de aici încolo, măcar puțină decență, domnule profesor Mincu!?. 

Iulian Mincu n-avea să facă însă vreun pas înapoi, în anii ce-au urmat: a scris cărți, a făcut politică, a primit medalii. Între 1992 și 1996, a fost ministru al sănătății în cabinetul Nicolae Văcăroiu, iar în 2000 a intrat în Parlament, pe listele Partidului România Mare. 

În cartea ?Universalitatea alimentației. Istoria și particularitățile alimentației poporului român? (Ed .Enciclopedică, 2000), profesorul Mincu face câteva referiri la anii ?80: ?Din păcate, începând cu anul 1984, are loc un proces de deteriorare continuă a alimentației, ajungându-se la serioase deficiențe alimentare în perioada 1986-1989? sau ?Anchetele alimentare efectuate de centrele sanitaro-antiepidemice au pus în evidență consumul deficitar de lapte, ouă, fructe, legume proaspete de sezon, produse zaharoase, etc. A atras atenția, de asemenea, monotonia alimentației, monotonie concretizată prin repetare la intervale scurte de timp a acelorași preparate culinare?. Nu face vreo conexiune cu programul de alimentație științifică din acei ani.

Profesorul Mincu va împlini, luna viitoare, 85 de ani. Biroul său se află la ultimul etaj al sediului Institutului Național de Diabet, Nutriție si Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu. Lângă intrare, în stânga, e o bibliotecă plină cu exemplare din ?Universalitatea alimentației?, pe care le împarte cu autograf. Bea în fiecare dimineață câte o cafea făcută de secretara sa, zice că ? în cantități rezonabile ? cafeaua e bună. 

Azi au cam dispărut patimile, deci profesorul Mincu poate vorbi despre alimentația rațională. A fost un lucru bun și ?n-a avut nimic de-a face cu rația alimentară introdusă în România după 1982. Mai mult, pelagra care a existat în România până prin ?70 a dispărut din România, datorită unei alimentații corespunzătoare la nivelul întregii țări. Din păcate, calitatea alimentației a început să scadă prin 1982, din cauza politicii pe care a dus-o regimul în privința comercializării alimentelor?. Mai departe, vorbește despre influența lanțului Munților Carpați asupra alimentației, despre binefacerile boabelor de soia și despre dezechilibrele seculare din farfuria românului.