D.J.: De ce nu transcrieti chiar nimic din paginile care povestesc viata Dumneavoastră domestică, să zicem, muzica pe care o ascultati, programul la redactia Europei libere, unde mîncati, unde vă petreceti vacantele?

    M.L.: Mi se pare că notez, alegînd. Fireste nici un meniu si nici toate vacantele. Unele totusi există în partea întîi, altele vor fi evocate în partea a doua. Evocate doar, altfel seria de volume ar fi nesfîrsită. La urma urmei, densitatea de care pomeneati se combină în mod necesar cu elipsa.

    

    D.J.: În jurnalul Dumneavoastră de la plecarea din tară pînă în 1958, nu pare să existe nici o referire la mama Dumneavoastră si la corespondenta cu ea. Si nici la România. Decît transcriind poezia lui Alexandru Busuioceanu despre dorul de tară, spuneti atît: "Acesta mi-era orizontul pînă în 1958, cînd odată cu arestarea mamei, s-a întins umbra peste peisajul imaginar. Si a intervenit o tăcere înlemnită." Ati cenzurat, distrus si însemnările avînd în centru aceste dureroase subiecte?

    M.L.: N-am cenzurat, nici n-am distrus însemnările privind tragedia mamei. Nu le-am scris. Tăcerea a fost cu adevărat "înlemnită". Dumneavoastră care ati scris cartea pe care, cum am mărturisit-o de mai multe ori, am fost incapabilă să o scriu eu, puteti întelege prea bine ce s-a petrecut atunci cu mine. De altminteri mai multe pagini din "La apa Vavilonului" sînt consacrate acestei imposibilităti de a transcrie un vaiet.

    

    D.J.: Povestiti-ne, vă rog, ceva despre proiectatul muzeu E. Lovinescu în care va exista si o încăpere Ecaterina-Bălăcioiu Lovinescu.

    M.L.: Casa memorială E. Lovinescu apartine încă proiectului. Am cerut înapoi apartamentul din Bulevardul Elisabeta, ce-mi apartine nu dintr-un drept de proprietate, ci dintr-o datorie de pietate. Cum a fost luată mama spre a fi ucisă în închisoare, ar fi cu totul normal ca una dintre încăperi să-i fie dedicată. În asteptare se va plînge mai departe "la apa Vavilonului".