Nu am trait de multe ori sentimentul pe care îl evoc în titlu.

Prima data, s-a întîmplat în 1968, cînd trupele Pactului de la Varsovia au
ocupat Cehoslovacia, plecata în cautarea libertatii, ocupatie la care
România n-a participat. Mai mult, a condamnat actul. Sigur, nu aveam atunci
decît 15 ani si n-am putut descifra dedesubturile actului lui Ceausescu. Dar
n-au reusit acest lucru nici românii adulti si nici macar experimentatii
politicieni, analisti si jurnalisti occidentali, asa ca mi se poate ierta
asta. Pîna si vigilentul Paul Goma a intrat atunci în partid, iar alti fosti
detinuti politici ajunsesera sa-l accepte, ba chiar sa-l glorifice pe
Ceausescu!

A doua oara, aceata mîndrie legata de nationalitate a fost provocata,
desigur, de cele cîteva zile de gratie din decembrie 1989 si ianuarie 1990.
Au fost însa suficiente "scena de pe tanc", anuntul despre participarea
FSN-ului la cele dintîi alegeri libere, fapt ce contrazicea toate
afirmatiile anterioare, si prima "vizita" a minerilor, ca sa ma linistesc.
Credeam ca subiectul mîndriei nationale este unul clasat în ce ma priveste.
Nici nu-mi imaginam ca ar mai putea aparea vreun alt motiv de mîndrie de
acest fel - cel putin nu atît timp cît mai urma sa ma aflu eu pe acest
pamînt.

Dar, iata, participarea la manifestarile legate de aniversarea a 25 de ani
de la crearea Sindicatului Liber Auto-Guvernat Solidaritatea, la Varsovia si
Gdansk, mi-a oferit si cel de-al treilea prilej de mîndrie nationala. Si
totul începuse prost! În vreme ce toate tarile foste comuniste - si o buna
parte din cele occidentale - erau reprezentate la vîrf, de presedinti,
premieri sau de ambii, România - ca si importanta Malta! - era reprezentata
de un vice-premier, Marko Bela.[...]  Colac peste pupaza, desi presa lumii,
de la CNN si BBC la radiourile si televiziunile nationale din toate tarile
din jur era focusata pe acest important eveniment, poate cel mai important
al anului în curs, presa româneasca a stralucit prin absenta. Nici un
jurnalist român nu se afla acolo, daca nu ma socotesc pe mine, care eram,
totusi, în calitate de invitat, nu de jurnalist acreditat. Si absenta fiind,
brava presa aborigena a ratat singurul moment autentic de glorie româneasca
din ultimul deceniu si jumatate! Petrecut, cum spuneam, la cel mai important
eveniment politic al acestui an.

Despre ce este vorba?
Despre faptul ca, dupa discursurile de inaugurare - sustinute de Walesa, de
presedintele Kwaszniewski si de Bronislaw Geremek, fost consilier al
Solidaritatii, fost ministru de externe, presedintele Congresului - a urcat
la tribuna, în afara programului tiparit, Bogdan Lis, presedintele Fundatiei
Solidaritatea, care a spus ca, în asemenea momente, trebuie omagiati toti
eroi, mari si mici, cunoscuti si necunoscuti, polonezi si straini, ai
Solidaritatii si a dat un singur nume, pe al muncitorului român Iulius
Filip, care a adresat un mesaj de sprijin primului Congres al Solidaritatii,
cel din 1981. A pus banda cu înregistrarea mesajului din 1981, iar la
sfîrsitul lecturii mesajului, sala, cea din 1981!, a izbucnit în aplauze si
în strigate de "România, România". La sfîrsitul episodului înregistrat, Lis
a povestit urmarile acestui exceptional gest de curaj si demnitate - ancheta
brutala a Securitatii, condamnarea lui Iulius Filip la opt ani de
închisoare, din care a executat aproape cinci, cele 39 de kilograme cu care
acesta a iesit din temnita. Apoi, a spus ca este fericit ca Iulius Filip se
afla, de data aceasta, în sala. Acesta s-a ridicat timid, a facut semnul
victoriei cu cele doua degete si s-a asezat. A trebuit sa se ridice înapoi,
pentru ca sala, cea de acum!, a izbucnit în aplauze care nu s-au oprit vreo
cinci minute. Aplauda presedintele Consiliului Europei, Barroso, aplaudau
Walesa, Kwaszniewski si Geremek, aplaudau fostii disidentii, politicienii si
jurnalistii, aplaudau peste o mie de oameni. Scena care a facut
prime-time-ul televiziunilor prezente, iar daca o fi aparut si pe
televiziunile bastinase a fost, cu siguranta, "la mîna a doua".

Ore în sir, Iulius Filip a acordat interviuri presei internationale - nu si
celei române,...[...]