El nu trebuie risipit sau distrus prin angoase sau regrete si o alta metafora a lecturii o spune dens: "Sarim paginile vietii. A trai inseamna a citi pagina pe care o intoarcem cand ii vine randul. Ceea ce de la sine ar scadea anxietati si regrete, care inseamna lectura zilei de maine sau a celei de ieri" (p. 223). El este, in acelasi timp, "mereu inglobat in sinteza noua a zilei ce urmeaza" (p. 65). Lacomia, incarcarea necontrolata cu proiecte, increderea nestrunita pot, la randul lor, scoate prezentul prea multor ispite din fagasul lui firesc: "Dimineata ? reincarcare cu incredere, proiecte, decizii, nadejdi, eternitate; dar eternitatile diminetilor sfarsesc seara" (p. 82). Iar utopiile, credinta in viitorul de aur, care s-au materializat in neomenia vremilor si imbolnavirea galopanta a tarilor de-a lungul acestui secol nu tin seama de faptul, elementar, ca "[p]rezentul nu este o sala de asteptare" (p. 181).

Cum este si firesc intr-un jurnal, timpul da osatura cartii. Cornelia Comorovski a impartit-o in trei parti: prima, acoperind perioada initiala de singuratate "in vest" cuprinsa intre sfarsitul lui noiembrie 1977 si sfarsitul lui august 1979; a doua, demarcata personal de sosirea la Paris, in septembrie 1979, a fiicei si, pe planul istoriei, de revolutia din decembrie 1989; a treia, in sfarsit, care ne aduce, de la 18 decembrie 1989 pana in prezent, in conditiile schimbate de dupa revolutie. ?n cadrul partilor, timpul e rasfoit in capitole care regrupeaza liber, in jurul unui miez indicat prin titlu, notatii ale perioadei. Mai numeroase in partea intai, capitolele se imputineaza in partea a doua si numarul lor continua sa scada in partea a treia.

Unele capitole se reiau de la o parte la alta. Fiecare dintre cele trei parti include astfel cate un capitol intitulat "Ganduri" (in fapt, in partea a doua apar doua asemenea capitole, in pozitiile 2 si 11); unul intitulat, cu variatiuni, "Acolo?aici" (I.7), "Acolo" sau "Acolo si aici" (II.3 respectiv II.10) sau "Acolo" si "Acolo ? aici" (III.1 si III.2); un capitol "Mirari" revine in pozitiile I.8, II.5 si III.4. In partile I si II apare cate un capitol intitulat "Privesc, ascult" (I.11 respectiv II.6), care e abandonat insa in partea a treia. In partile a doua si a treia reapar capitole cu titlul "Zile si note" (II.1 respectiv III.5), "Vor sa nu (se) stie?" (II.7) si "Sa nu (se) stie" (III.3) sau "Omul si istoria" (II.12 respectiv III.7). Astfel se asigura imaginea unei continuitati ritmate de fondul reflectiei, al pendularii intre cele doua spatii ale vietii (cel romanesc si cel francez) si de solicitarea presanta pe care o exercita asupra scriitoarei lumea din afara, mereu surprinzatoare. Din cand in cand, in chiar cuprinsul capitolelor, pasaje refren confirma la randu-le, aidoma unor mantre, tensiunea treaza a vietii atente: "Privesc, ascult, ma mir cand nu pricep. Intreb, urmaresc explicatia si mai cer inca una daca nu m-a luminat cea dintai" (p. 33); "Vorbim. Ascult. Uneori nu inteleg, imi pun intrebari sau intreb" (p. 48); "Imi regasesc reflectia spaland ? vase, rufe, podele, geamuri, perdele, parul, propriul meu corp; aspirand mocheta; citind in metrou; tacand; privind" (p. 113). In acelasi timp, arhitectura subtila a volumului sugereaza, prin revenirea care se curma dupa partea a doua, a capitolelor "Privesc, ascult", o relativa instalare in mediul nou de viata si, prin cea care uneste partea a doua cu ultima in reluarea capitolelor "Zile si note" sau "Omul si istoria", urcarea in constiinta a actului de inchegare din care va rezulta cartea si meditatia la conditia de "oameni sub vremi", esentiala pentru intelegerea regimurilor totalitare de pretutindeni. Iar reluarea, usor modificata de la partea a doua la partea a treia a lui "Vor sa nu (se) stie?" (II.7) prin "Sa nu (se) stie" arata ca autoarea a atins de acum certitudinea unui raspuns ? apasator ? la intrebarea formulata.

Exista apoi capitole care dau culoarea specifica a fiecarei parti. Ele sunt multe in partea intai: "Deliberare" (I.1), "Dezradacinarea" (I.2), "C?est a toi de voir" (I.4), "Visul refugiatului" (I.5), "Respectul cetateanului" (I.9); doar doua in partea a doua: "Cuvinte" (II.4) si "Utopie" (II.8); si dispar cu desavarsire in partea a treia, care nu contine decat revenirile regulate si revenirile noi de care am vorbit mai sus. Arhitectura volumului exprima astfel inaintarea prin concentrare selectiva spre miezul plin al destinului bine cumpanit, in care autonomia se dobandeste raspunzand la scadente majore, mentinand legatura cu sine si asigurand astfel treptat un spor de sine inviorator, necedand tentatiei, mereu prezente, a altor inceputuri decat atunci cand acestea reiau la alta spira problematica majora a fiintei autonome.

Lectura, predarea, viata insasi sunt unificate sub semnul firesc al reflectiei. Aceasta presupune ascultarea deopotriva a corpului si a sufletului: "Mi se pare ca prima ascultare de sine este aceea a corpului. Corpul stie: un genunchi zvacneste, un umar e mai greu decat celalalt, o portiune de pe suprafata unui brat se infierbanta, o vaga durere apare intr-un punct, pleoapele se ingreuneaza, capul simte nevoia sa se aplece, la ceafa e un nod incordat, laba piciorului se misca anarhic; lipsa de unitate si de coordonare.