Ascultarea corpului da cel putin o adunare a fortelor. [?] Ceva asemanator se petrece si in ascultarea sufletului. Tot asa cum, in corp, cate o bucatica zvacneste (si, sub atentia indreptata asupra-i, reintra in echilibru), apar in minte si trec prin ea fraze ori crampeie de fraze cu caracter compensatoriu (replici nespuse si pe care nu le vei spune) sau maruntisuri fara de sens, care tind sa se inmulteasca dezordonat. Indrept atentia asupra fiecarui crampei, ceea ce ii opreste proliferarea si il dizolva? Mintea pare a se curata? In ea se iveste altceva: fara sa o intreb, imi trimite semne despre cele in curs de gandire sau despre cele ce am de facut" (p. 72).

Viata orientata spre inchegari presupune renuntarea la avanturile fara acoperire certa ("Ca sa inchegi, trebuie sa renunti la dulcele statut de incepator", p. 114), la placerea vorbitului cu prietenii (carora le comunici esential si cald ce ai mai bun scriind in de unul, dar inspre ei, gandul clar al unei clipe de normalitate bine scrutata), la notele preparatorii si excesul de documentare: "Sunt ca un brutar care tot primeste faina, framanta coca, o lasa sa creasca asezata pe mese; s-au acoperit mesele, nu mai are loc sa framante si nici sa primeasca faina care tot soseste. Ar trebui sa taie in forme diverse aluatul crescut, sa-l puna la copt, sa scoata painea coapta si sa o dea la vanzare in brutarii, ca sa faca loc pentru alt aluat crescut, gata de copt. Daca insa el continua doar sa primeasca tot timpul faina, aluatul care asteapta se raceste, scade, se usuca si se pierde" (p. 82).

Viata fericita e viata rasfoita reflexiv prin lucru. Autoarea deosebeste lucrul autentic (caracterizat prin proiect responsabil, efort asiduu si rezultate clare) lucrului fantasmatic (in care proiectul ramane la faza de schita, efortul nu cunoaste decat etapa initiala a delectarii, iar rezultatele sunt indefinit amanate). E, in fapt, deosebirea intre stilul de lucru al maturitatii reflexive si cel (etern) tineresc si avantat catre mereu altunde care ne ispiteste pana tarziu. Valorizarea celui dintai ar putea stavili unele abdicari contemporane de la autoritatea adulta bine temperata: "Cand descoperim atat de tarziu in existenta calea autocunoasterii si a judecatii critice, mi se pare de neinteles autoritatea acordata in ultimele decenii tinerilor. Lipsa de pretuire a reflectiei? (Ca si in autoritatea de care se bucura lozincile?)" (p. 112).

Tineretului care-si ignora inca ignoranta si se lasa ademenit de utopii i se adreseaza autoarea in multe din paginile cartii. Din discutiile cu studentii se naste meditatia asupra dilemei disponibilitatii (cu darul de sine care nu tine intotdeauna seama de limitele, tot mai stringente, intre care ni se misca vietile); asupra raportului dintre mila si solidaritate sau dintre lauda (in care, masurand meritele celuilalt, ne afirmam implicit propria superioritate) si admiratie (in care pulseaza doar bucuria descoperirii meritelor celuilalt); asupra nevoii de ierarhizare (caci, daca ni se imbolnaveste cineva drag, e clar ca nu l-am dori ajuns pe mana oricui si ne intereseaza competenta medicului caruia i-l incredintam); asupra faptului ca familia, religia, traditia nu sunt de vazut in mod necesar ca obstacole de care ne emancipam dar si ca familia, scoala, generatia tin de preidentitate iar nu de adevarata identitate personala.

Pentru cei tineri, dar si (in general) pentru oamenii intre care traieste de peste douazeci de ani, Cornelia Comorovski descifreaza socratic idei preconcepute si ganduri in ecou aleatoriu cu locurile comune ale epocii: mirajul modelului sovietic (p. 41) si sensibilitatea, marginita la ce se intampla in prezent in Rusia, cu ignorarea greutatilor ? reale ? in care se zbat tari ca a noastra; indiferenta ca forma a agresivitatii (p. 116); devalorizarea (trecuta si prezenta) a unor autori de talia lui Soljenitan, Zinoviev si altii; convingerea, izvorata dintr-un sentiment de superioritate care genereaza disponibilitati primejdioase, ca "toti oamenii din Est vorbesc la fel" (p. 173) si ca, oricum, comunismul "va fi altfel" in S.U.A. sau Franta; apartenenta la formatii revolutionare, entuziasmele multiple, vocatiile nedefinite, dorintele vagi percepute ca semne pozitive de tinerete (p. 183). Refuzand evidenta suferintelor indepartate, optand pentru dezinformare si discriminare, o parte inca preponderenta a societatii occidentale inalta sau mentine "un zid al tacerii la care se opresc marturiile despre viata de acolo; un zid de netrecut, o surzenie generala" (p. 273). In plus, si pentru multi inca mai grav, "in loc sa-si conduca, ca oameni liberi, marele imperiu al propriei lor fiinte, pe care o pot creste, imbogati, construi, ei devin pasivi ? prinsi de gregarism, impinsi de pasiuni inrobitoare" (p. 234).