Dupa 1945, tinutul dobrogean a fost supus acelorasi tragice transformari sociale ca întreaga tara. Era firesc, asa-dar, ca oamenii sa reactioneze la fel cu cei din Bucovina, Maramures, Vrancea, Banat, Fagaras sau din alte zone.

Grupurile anticomu niste formate în 1945 la Constanta si în câteva sate - Sinoe, Ceamurlia de Sus s.a. - s-au aflat în legatura cu Miscarea Nationala de Rezistenta, care îsi extinsese actiunile în Oltenia, Muntenia, nordul Moldovei si Dobrogea înca din luna ianuarie a acelui an. In 1948, când în Dobrogea s-au format organizatii de sine statatoare, legaturile cu alte zone s-au pastrat, sub diferite forme. Si atunci am plecat, în '48, din sat - îsi aminteste Tascu Beca din comuna Nicolae Balcescu, judetul Tulcea - si-am venit în Banat. In Banat aveam niste rude, un unchi de-al meu. Si acolo m-am întâlnit cu altii. Am plecat din sat cu Iani Hristu, student din sat de la mine, cu intentia vadita sa trecem în Iugoslavia. [...] Ne-am deplasat pe linia Arad-Banat, era o statiune balneo-climaterica, Vata de Jos, la un cunoscut de-al lui, morar, si-am fost gazduit acolo doua saptamâni, în care perioada cetateanul se interesa de partizani, ca sa ia contact cu unul din noi, sa le spuna ca are acasa doi cetateni care doresc sa se înroleze în lupta de partizani. Suntem oameni de încredere, avem girul lui cutare

Alte marturii ale rezistentilor dobrogeni vorbesc despre informatiile din Vrancea sau alte locuri, pe care le primeau conducatorii miscarii, Gogu Puiu si Nicolae Fudulea.

Constituite la sfârsitul anului 1948 si începutul celui urmator, organizatiile de rezistenta din Dobrogea au, în mare parte, aceleasi obiective, mod de organizare si metode de lupta cu cele din alte zone. Obiectivele lor erau lupta împotriva ocupantilor sovietici "distrugatori de natie" si a comunistilor instalati de acestia la putere. Aveau arme si un plan de organizare a satelor. Dosarul 130 de ancheta al Securitatii, din 21 octombrie 1949, sintetizeaza obiectivele si planurile de lupta ale rezistentilor în termenii specifici acestor tipuri de documente: "S-au initiat bande subversive de tip fascist, paramilitare, complotând împotriva sigurantei statului. Din august 1948 Tofan Gheorghe a luat legatura cu fratii Fudulea, Gogu Puiu, Iancu Beca ce aveau misiunea de organizare a satelor dobrogene, înarmare a oamenilor, adunau cotizatii, armament, munitie, colectau alimente si îmbracaminte. Faceau deplasari si aveau legaturi cu Bucurestii. Recrutau noi aderenti. Infiintau organizatii locale si se pregateau pentru lovitura de stat, actiuni teroriste în caz de conflict armat între U.R.S.S. si U.S.A., sa treaca la rebeliune. Erau împotriva armatei U.R.S.S."

Marturiile celor care au avut sansa de a supravietui ciocnirilor cu trupele Securitatii si anilor grei de temnita sunt emotionante: Vream sa punem rezistenta împotriva comunismului, dar comunismul a fost un tavalug mare, asa ca nu ne-a reusit sa-i respingem asa! (Nicolae Ciolacu, Lunca, judetul Tulcea). Dobrogea a fost cuprinsa în totalitate [de miscarea de rezistenta], zeci de sate, nu stiu daca a existat sat sa nu fie cuprins câte unul sau doi insi... din nord si pâna în sud, de la Dunare pâna la mare... (Gheorghe Cusa, Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta). In '48 s-a facut un nucleu mai mare: intrase si [comuna] Vasile Alecsandri, Casimcea, Cailderea, Sarighiol, Beidaud, Runcu, Râmnicu de Jos, Râmnicu de Sus, Colilia, deja s-a extins peste tot! (Dumitru Alexe, Ceamurlia de Sus, judetul Tulcea). Fudulea a avut legatura cu Beca, cu cei de la Ceamurlia, Alexe, toti au avut legatura... [Ne-au spus] ca nu-i bine, ca... comunistii ne baga la cazan, nu e bine! (Stere Gula, Baia, judetul Tulcea).

Sintetizând, putem spune ca miscarea de rezistenta din Dobrogea a avut multe trasaturi comune cu cea din restul tarii: speranta în ajutorul occidental pentru alungarea trupelor sovietice si a comunistilor de la putere; vehicularea informatiilor încurajatoare transmise de posturile de radio din strainatate care emiteau în limba româna; înarmarea pentru lupta efectiva, "la momentul potrivit"; antrenarea nemultumitilor satelor (tarani, preoti, învatatori, notari); parasirea gospodariilor si a familiilor pentru a se adaposti în locuri ascunse; alimentarea cu provizii si îmbracaminte din gospodariile rudelor si consatenilor cu aceleasi vederi. Si a avut acelasi trist rezultat: oameni împuscati fara sentinta sau morti în ciocnirile cu Securitatea, zeci de oameni morti în închisori sau executati, sute de arestati, condamnati la multi ani de "temnita grea" sau "munca silnica".