"Exilul - îmi spunea Vintilă Horia în octombrie 1990 -  nu înseamnă a pleca dintr-un loc și a trăi în alt loc. Pentru scriitor exilul este o tehnică a cunoașterii. Pentru mine, dragostea, exilul și moartea sunt cele trei chei ale cunoașterii."

       Născut la 18 decembrie 1915 la Segarcea, Vintilă Horia avea să transforme, patruzeci și cinci de ani mai tarziu, scriind "Dumnezeu s-a născut în exil", suferința și conștiința dezrădăcinării într-o capodoperă a speranței și a aspirației spre libertate și adevăr.

       În 1960, Franța și întreaga lume literară europeană au fost  zguduite  de  ceea  ce  s-a  numit  ?scandalul Goncourt?. Atunci, prestigiosul premiu i-a fost acordat lui Vintilă Horia  pentru romanul ?Dumnezeu s-a născut în exil?. Nici un alt scriitor român nu mai fusese distins cu acest premiu și nici cu unul similar ca importanță literară mondială. Dar, în 1960, România era în plin regim comunist care nu putea să accepte faptul că înalta distincție literară încununa creația unui exilat român. Securitatea și întregul aparat de propagandă comunistă au fabricat o acuzație extrem de gravă, menită să ducă la compromiterea scriitorului, la retragerea premiului și la denigrarea lui de către presa franceză. Și, în parte, au reușit. Acuzația de legionar și de fascist  a fost preluată mai întâi de publicațiile franceze de stânga, apoi și de cele de dreapta. Probele aduse atunci de Vintilă Horia și de alți intelectuali români din exil n-au contat. Vintilă Horia a anunțat, în toiul scandalului, că renunță la premiu, ?din dragoste pentru Franța și din respect pentru Academia Goncourt.? Dar nu s-a putut. Prin statutul Academiei Goncourt, un premiu odată acordat nu mai poate fi retras. Totuși, imensitatea scandalului a făcut ca festivitatea de decernare a premiului să nu mai aibă loc. (În Dicționarul Enciclopedic Francez scrie: Vintilă Horia-Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat). Dezamăgit, rănit, Vintilă Horia s-a retras în Spania unde a trăit până în 1992.

        "Scandalul Goncourt - spunea Camilian Demetrescu în 2002, la comemorarea a zece ani de la trecerea lui Vintilă Horia la cele veșnice - continuă și astăzi, cu consimțământul tacit al clasei noastre, să zicem, gânditoare. Mă simt dator să vorbesc în primul rând de rușinea acestui scandal, care ne distinge și ne dezonorează pe plan european. Vintilă Horia este un scriitor de talie europeană, o punte care ne leagă de valorile spirituale ale Occidentului, o garanție a continuității românești libere. În contextul demoniac al realității post belice al unei Românii alienate de ideologia calomniei și a delațiunii, o conștiință ca aceea a lui Vintilă Horia avea datoria să plece în lume pentru a spune adevărul. Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă nu pleca. L-ar fi înghițit întunericul Gherlei ori al Sighetului, lagărul de exterminare de la canal sau pustiul Bărăganului. Și n-ar fi existat pentru noi nici ?Dumnezeu s-a născut în exil?, nici ?Cavalerul resemnării?, nici ?Pérsécutez Bo?ce?, nici ?Mai sus de miazănoapte?, nici una din toate celelalte cărți pe care le-a dăruit literaturii române și universale. Cui i-ar fi folosit cadavrul fără nume al unui deținut asvârlit în gropile comune ale gulagului românesc? Poporului? Partidului? Cui? Sindromul calomniei mai bântuie încă și acum prin inerția transversală a unor cancelarii și redacții. Intimidați, cărturarii închinători la ?Dumnezeul culturii? se feresc să constate existența lui Vintilă Horia în Panteonul spiritualității românești. Dumnezeul pe care el l-a slujit nu intră în schemele tardoiluministe ale orgoliului intelectual."

       În martie 1990, l-am întâlnit pe Vintilă Horia la Madrid. De atunci viața mea se împarte în două: înainte și după Vintilă Horia. Îi datorez clarificarea sensului existenței, aprofundarea dialogului meu cu Dumnezeu,  angajamentul și acceptarea sacrificiului în numele adevărului și consolidarea credinței că lumea poate fi schimbată dacă noi vrem să ne schimbăm. ?Faceți  din voi  înșivă ceea ce vreți să fie lumea  pe  care  voi vreți s-o schimbați?, este îndemnul lui. 

        Am realizat un film și am scris o carte cu același titlu: Întoarcerea  lui  Vintilă  Horia. Nici filmul și nici cartea  nu s-au născut din nevoia de apărare a  lui  Vintilă  Horia, ci, din nevoia de apărare a publicului căruia i s-a îndepărtat un român excepțional, un spirit profund creștin și o valoare culturală și artistică de amplitudine universală.  Este  întoarcerea unui adevăr (dovedit și prin publicarea dosarului  de la securitate al lui Vintilă Horia) și nu a unui  om  care  sufletește nu s-a despărțit niciodată de România.  ?Pe  mine nu m-au atacat, spunea Vintilă Horia,  reprezentanții  nu  știu cărei etnii sau ai  nu știu cărui regim politic.  M-au  atacat dușmanii omului.? Cititorii cărților lui descoperă o extraordinară forță morală  în  ființa  acestui  scriitor,  care  n-a încetat nici  o  clipă  să-și  mărturisească  iubirea  pentru Țara în care s-a născut. Întoarcerea avea pentru el sensul revenirii în patria binelui, la rădăcinile credinței. ?Mai devreme sau mai tîrziu ? spunea ? fiecare  lucru  și  fiecare  ființă  se  vor întoarce la locul  lor,  pentru  ca  ordinea  cosmică,  ordinea divină  să  nu  aibă  de  suferit?.