Amintiri despre G. CalinescuGeneratiile noi de cercetatori ai literaturii romane, care cunosc opera lui G. Calinescu numai din cartile si articolele publicate de acesta, nu pot avea decat o imagine incompleta despre autorul romanului Enigma Otiliei. Magia cuvantului sau, extraordinara putere de sugestie care s-au revarsat printr-un torent de cultura, prin interpretarile surprinzatoare ale operelor scriitorilor romani, prin asociatiile inedite ale acestora cu scrierile reprezentantilor creatiei spirituale universale au fascinat pe auditorii prelegerilor sale de la universitatile din Iasi si Bucuresti. La acestea se adauga neindoios personalitatea sa unica constand in patrunderea directa si spontana in esenta fenomenului literar, in convingerile lui patriotice, in parerile sale cu totul originale privind rolul intelectualului in societate si in atitudinea de vates, de profet, in lumea in destramare din preajma celui de-al doilea razboi mondial.
Dupa inceperea activitatii de conferentiar universitar Calinescu a difuzat ideea infiintarii unei societati literare care sa scoata Iasul din lancezeala caracteristica vietii provinciale romanesti si cu deosebire a celei din Moldova, continuand traditiile Junimii, fapt pentru care asociatia a fost numita Noua Junime. Prima sedinta a Noii Junimi a avut loc pe ziua de 10 mai 1938, in redactia ziarului Iasul. Pe langa G. Calinescu participau profesorii universitari I. M. Marinescu, Iorgu Iordan, Octav Botez, Andrei Otetea, scriitorii Eusebiu Camilar, Magda Isanos, Nicolae Tatomir, profesori de liceu si studenti, iar din partea redactiei, Mircea Barsan si G. Ivascu.
Ii aud vocea modulata ce trecea de la rostirea cea mai obisnuita la tonalitatea cea mai inalta, expunand principiile ce vor sta la baza Noii Junimi: Se infiinteaza la Iasi o asociatie literara sub numele de Noua Junime, scopul ei fiind promovarea literaturii, artelor si a ideilor generale cu inlaturarea oricaror preocupari de ordin politic. Membrii nu se aleg ci se propun singuri fara sa li se ceara altceva decat supunerea la spiritul general". Calinescu continua patetic vorbind despre lipsa de necesitate a statutelor, a evidentei activitatii, de traditiile culturale care au determinat stabilirea sediului asociatiei in acest oras si de obligatiile membrilor etc. Se faceau referiri la artistii plastici care vor face parte din asociatie. Acestia vor expune in una din salile ce le vor sta la dispozitie cateva din operele lor, indeosebi un autoportret si un portret al unuia din membri, in scopul crearii unei pinacoteci documentare.
Cu asemenea principii, himeric si livresc, Calinescu dorea sa transforme Iasul intr-o metropola cu radacinile culturii infipte in adancul secolelor, intr-o Bologne medievala sau Florenta a Renasterii ce isi perpetueaza traditiile pana in zilele noastre. Era insa prea personal, prea vulcanic pentru a deveni sef de scoala literara. Pentru aceasta i se cerea tactul lui Eugen Lovinescu care accepta cu prudenta si respingea cu delicatete. Initiatorul Noii Junimi era dominat de propria sa personalitate, fapt ce ii frana initiativa indreptata spre formarea tinerei generatii de scriitori.
In urmatoarele sedinte ale Noii Junimi au fost citite poezii de Magda Isanos si Mircea Pavelescu, fragmente din proza lui Eusebiu Camilar. Magda Isanos, sotia lui Eusebiu Camilar, femeie de o rara distinctie, era o poeta sensibila si talentata, infirmitatea ei constituind prilej de bogate interiorizari, de subtila autoanaliza. Curand, scriitorii consacrati si-au epuizat rezerva creatiilor si a venit randul incercarilor studentesti. Dupa lectura unei poezii care in spirit junimist trebuia citita de altcineva decat autorul ei, G. Calinescu asumandu-si rolul lui Titu Maiorescu intreba dand ocol cu privirea celor din sala:
- Ei, ce parere aveti? Cine are ceva de spus?
Studentii taceau din timiditate, universitarii ieseni din lipsa de opinii. Pentru adoptarea unei atitudini maioresciene in cel mai propriu sens al cuvantului, Calinescu insista totusi cerand parerea celor de fata si cum tacerea risca sa se prelungeasca la nesfarsit, Calinescu se adresa, asa cum era firesc, celui mai in varsta dintre specialistii in literatura, adica lui Octav Botez:
- Ei, domnu Botez, ce parere ai? - Vedeti, nu pot... trebuie s-o mai aud o data.
Ca de obicei, poezia era citita, recitita, rascitita, dar Octav Botez nu putea sa-si spuna niciodata parerea. Intr-o zi, oferindu-ma, am dat lectura poeziei unui coleg dominata de un romantism fantastic naiv. Poezia incepea astfel: Omul cu capul de mort se opri pe loc". Fiindca pe atunci doi dintre universitarii ieseni, George Cuza si Giorge Pascu, reprezentanti ai ideologiei de dreapta, isi acuzau in mod nejustificat colegii ca ar fi francmasoni, renuntand la orice comentarii, profesorii prezenti se temura sa nu mareasca suspiciunile care pluteau in jurul lor si respinsera poezia din motive extraestetice. Calinescu, spirit de o exceptionala putere asociativa, gasi si in aceasta poezie sortita esecului, posibilitatea de a face comentarii iesite din comun. Oprindu-se asupra versului: Vocea tombala rascoli arborii padurii" criticul literar afirma: - Versul e remarcabil. Cuvantul tombal" nu te duce cu gandul numai la mormant, ci si la piatra. Simti raceala pietrei contaminand obiectele din jur, impregnand atmosfera poeziei.
Cu o productie atat de anemica Noua Junime nu a putut supravietui sfarsitului anului universitar. Astfel, in iunie 1938, activitatea sa era incheiata. Grandioasele proiecte calinesciene ramasesera visuri admirabile ale unui intelectual trait in solitudinea bibliotecii. Fire dinamica, neobosita, gandire inflacarata in care proiectele germinau, Calinescu nu putea renunta la orice legatura cu tineretul, cu intelectualii ieseni. Lipsa unei productii abundente de literatura artistica putea fi inlocuita prin pregatirea serioasa de specialitate a unora dintre colegii sai de la facultate, dar mai ales prin entuziasmul studentilor ieseni. Astfel, la 1 ianuarie 1939 aparu Jurnalul literar. Deceptia cauzata de esecul Noii Junimi il facu sa precizeze in Cuvant pentru inceput, din fruntea primului numar, ca prefera o revista de critica generala unui magazin de literatura indoielnica.
Doua evenimente sunt demne de consemnat in legatura cu aceasta publicatie. Primul este confruntarea de idei dintre G. Calinescu si Al. Piru cu privire la opera lui Topirceanu. In vara torida a acelui an Calinescu era plecat la mare, iar G. Ivascu, secretarul de redactie al publicatiei, lipsea si el din Iasi, inlocuit in aceasta munca de Al. Piru. Acesta, ambitios si in juvenil avant creator, a ocupat pagina a doua a saptamanalului de critica si informatie literara", pe care maestrul si-o rezerva de obicei siesi, cu studiul sau, G. Topirceanu (nr. 33 din 13 august 1939). Piru, atasat valorilor autentice ale literaturii romane, era uneori inclement, tinand cu orice pret sa-si exercite un spirit critic exagerat, fapt pentru care isi alegea, pentru recenziile sale, scriitori minori ca sa aiba in cine trage". Astfel, poetul Baladelor vesele si triste era caracterizat ca: instabil, superficial, obisnuit sa ia totul a rebours*)". reintors din concediu, Calinescu reia tema numai dupa cateva saptamani (nr. 36 din 3 septembrie 1939). Aratandu-se mai echilibrat decat discipolul sau, directorul Jurnalului literar concluzioneaza lapidar si definitiv Neintelegerea in privinta lui Topirceanu vine dar de aici: ca amandoua tezele pot fi sustinute cu dreptate. El nu-i niciodata asa de liric incat sa fie mare, niciodata asa de facil incat sa nu fie poet", formulare care a intrat cuvant cu cuvant in Istoria literaturii romane din 1941 (p. 747). Piru, iritabil si infatuat, s-a suparat si a inceput sa-si evite maestrul. Imi amintesc scena in care Calinescu trecand cu pasi grabiti pe culoarul facultatii, in timp ce studentii il salutau respectuos, l-a apostrofat pe Piru care statea intors cu spatele ignorandu-l: Nu stii sa dai buna ziua..." si a urmat un epitet deloc magulitor. Dar timpul care asterne uitarea peste tot ce-i omenesc a sters si acest mic incident si, dupa o scurta perioada de raceala, colaborarea a continuat ca mai inainte, pana la sfarsitul lui Calinescu.
Activitatea publicistica era un complement al celei de la catedra. G. Calinescu a fost un profesor extraordinar, unic. Il deosebea de ceilalti universitari, ale caror cursuri le-am audiat, modul direct, deschis, fara introduceri academice si menajamente, de abordare a problemelor. Astfel, prelegerea despre Ionel Teodoreanu incepea in felul urmator: Lui Ionel Teodoreanu i s-a imputat ca face abuz de metafore. Nu este adevarat, el nu face abuz de metafore, ci uz nepermis de metafore. Metaforele nu au ce cauta in roman". In legatura cu aceasta afirmatie are loc al doilea eveniment din timpul scurtei perioade de aparitie a Jurnalului literar. Autorul Medelenilor a publicat in Universul literar articolul intitulat Jim fecundatorul si Noul Junimism, indreptat aparent impotriva scenelor erotice extravagante din finalul romanului Cartea nuntii, de fapt sensibilizat de raspunsul elevului Henry Popp (la ancheta initiata de directorul Jurnalului literar) care, prin contributia sa din numarul al 4- lea, respingea literatura lui Ionel Teodoreanu. In concluzia la ancheta Calinescu pastreaza un echilibru perfect, desolidarizandu-se de parerile mult prea tanarului sau colaborator, afirmand categoric: Henry Pop (...) nu accepta deloc pe Bratescu-Voinesti (si am zis ca exagereaza). Respinge pe Radu Rosetti, Cezar Petrescu, Delafantanele, Ionel Teodoreanu, Bors. Si aici, desigur, exagereaza punand scriitori de un merit incontestabil ca Ionel Teodoreanu si Cezar Petrescu alaturi de publicisti mai mult sau mai putin obscuri" (Epilog la ancheta noastra, nr. 7 din 12 februarie 1939, pag. a 2-a). AdevAratul Calinescu, scanteietor de verva, inedit in conceptie si savuros in expresie, putea fi gasit in salile de cursuri si amfiteatrele Facultatii de litere si filozofie. Prelegerile sale nu erau numai lectii de literatura, ci si exemple de viata, de patriotism. Nori negri se aratau la orizont. Incepuse cea de-a doua conflagratie mondiala. Intr-o ora de curs, Calinescu avu una din acele manifestari vibrante pentru care epitetul de geniu nu este catusi de putin exagerat. Profesorul intra in sala, se plimba de cateva ori in fata mesei, isi aranja nervos suvitele rebele de par dupa urechi, arunca o privire fascinanta studentilor si incepu brusc pe un ton iritat si violent, a carui intensitate crestea cu cat oratorul inainta in expunere: Zilele trecute m- am intalnit cu un profesor, adica cu un intelectual, pe care l-am intrebat de ce nu scrie. El mi-a spus ca se margineste la ocupatia mai modesta de a citi ce scriu altii. Eroare profunda, ba nu, imbecilitate completa! Sa ne gandim la vremurile tulburi prin care trecem. Maine poate nu vom mai exista ca stat independent si va trebui sa ne luam traista in spate ca Gheorghe Sincai, sa aratam ca poporul roman exista, ca exista Eminescu si Creanga, Hasdeu si Bolintineanu, Slavici, Cosbuc si Rebreanu. Dar care e rolul femeii? Ea nu trebuie dupa ce isi ia o pacatoasa de licenta sa se marite cu un ofiter, adica cu un neintelectual, ea trebuie sa fie madame Victor Hugo, madame Dostoievski, sa ajute omului de geniu in creatia sa! (...)". Alaturi de ceilalti studenti eram zguduit pana in adancul sufletului. Calinescu facuse sa vibreze o coarda cu rezonante adanci in constiinta mea.
La fel de exploziv era si in intalnirile redactionale ale Jurnalului literar care aveau loc joi seara, la locuinta sa din Iasi, strada Ionescu nr. 4, nu departe de scoala unde urmase primele doua clase primare. Venind vorba despre Dostoievski, Calinescu roti ochii cuprinzand intr-o privire pe toti cei de fata, apoi intreba pe un ton care stimula curiozitatea:
- Cum spunem acum cand vin armatele bolsevice?
Si dupa o pauza in care nimeni nu indrazni sa raspunda, relua imperativ: - Vin hoardele! Un salbatic de-acestia cu pana in mana e Dostoievski!
S-a afirmat despre Calinescu ca era un histrion, un cabotin, dand adesea un aspect neserios cursurilor sale. Nefiind un orator de tinuta maioresciana, care pastreaza in permanenta o egala distanta, de netrecut, intre conferentiar si public, Calinescu cauta sa se apropie de ascultatori prin coborarea, in anumite momente, la nivelul acestora pentru a-i putea ridica apoi la nivelul sau. In acest sens facea glume care sa poata fi gustate de majoritatea studentilor. Astfel, vorbind despre influenta slava asupra limbii romane, aratand ca vocabularul slav, in anumite aspecte ale sale, exprima raportul dintre stapan si sclav, conferentiarul aseza cuvintele intr-o anumita ordine, culminand cu un final hilar: Caci stapanul te dojeneste, te cazneste, te munceste, te obijduieste, te prigoneste, te huleste, te prapadeste, te sminteste, te beleste". Si facand o pirueta de gratioasa balerina, fluturand in mana dreapta foile dupa care se orientase in expunere, parasea amfiteatrul intr-un ropot de aplauze.
Alteori, afirmatiile categorice, ultimative, sub impulsul unei puternice stari sufletesti, luau aspecte amuzante, umoristice, Calinescu neezitand sa recunoasca ca a gresit, isi atribuia pana la urma epitetul inflamant ce fusese initial adresat adversarului. Profesorul isi organizase programul universitar astfel: luni 8-10 seminar, marti 16-17 si miercuri 17-18 cursuri. Dintr-un capriciu al spiritului sau fecund, dar contradictoriu, joia tinea loc de duminica, fiind, in economia activitatii calinesciene, zi de odihna, dupa care efortul continua inversunat, stimulat de ambitia lui nepotolita si de constiinta misiunii pe care o are de indeplinit. Era intr-o marti, la orele obisnuite de curs. Amfiteatrul, ca de obicei, plin pana la refuz. Sfertul academic trecuse si Calinescu nu-si facuse inca aparitia. Studentii devenisera nerabdatori. Mihai Codreanu, care se afla printre cei din sala, isi misca nervos bastonul privind din cand in cand spre usa. La orele 16,30, impacienta crescuse. Nu ne gandeam sa parasim sala, dar o solutie trebuia gasita. Cunoscandu-ne profesorul, am presupus ca in febrilitatea scrisului uitase ca are ora de curs. Unul dintre noi s-a dus sa-i aminteasca. La orele 17, Calinescu a intrat nervos, a facut cativa pasi in dreapta si in stanga catedrei, incepand: Dintr-o imbecilitate a secretariatului mi s-a schimbat ora de curs". Apoi a intrat direct in expunerea prelegerii. A doua zi, in fata aceluiasi auditoriu (Calinescu avea credinciosii lui care nu l-au tradat niciodata, cel putin cat a fost in viata), desigur in urma unei discutii cu personalul secretariatului, a revenit asupra intarzierii lui din ajun afirmand: Imbecilitatea n-a fost a secretariatului, a fost a mea". Dupa aceasta a trecut fara vreun alt comentariu la scriitorul de opera caruia urma sa se ocupe.
Calinescu a fost un dusman neimpacat al totalitarismului, al dictaturii fasciste. Intr-o ora de curs la inceputul lui decembrie 1940, curand dupa asasinarea lui N. Iorga de catre legionari, vorbind despre Miron Costin maestrul a facut urmatoarea digresiune: Lui Miron Costin i s-a taiat capul, dupa cum zilele trecute unui alt mare cronicar i s-a taiat capul, ba nu, a fost impuscat. Dar daca despre aceasta mai mult vom vorbi, gloantele vor vajai" si nimeni n-a indraznit sa se atinga de profesorul care clama viforos. La intalnirea obisnuita din locuinta lui ne-am exprimat admiratia pentru curajul de care a dat dovada:
- Se tem de mine. Ei stiu ca sunt groaznic, ca sunt inspaimantator.
Zambeam indulgent. In fata fortei dezlantuite, n-ar fi opus cea mai mica rezistenta, si-ar fi plecat capul fara sa protesteze ca fostul sau profesor N. Iorga. Dar in Iasul patriarhal unde Calinescu se bucura de un imens prestigiu, temperamentul lui ardent s-a impus brutelor care nu s-au atins de el.
Examenele nu erau pentru Calinescu o simpla forma, un bilant al activitatii studentilor incheiat prin acordarea unui calificativ, ci un mijloc de a discuta cu tinerii, de a-si confrunta ideile cu acestia. Sabloanele invatate pe de rost nu se bucurau de nici o trecere, trebuia sa citesti, sa gandesti, sa ai personalitate. La Iasi, in anul universitar 1936- 1937 conferinta de critica si estetica literara fusese suplinita de Octav Botez. Calinescu, care in mai 1937 fusese admis cu media maxima (20) la concursul pentru ocuparea acestui post, si-a inceput activitatea in octombrie prin verificarea cunostintelor candidatilor la acest examen. Printre acestia se afla si subsemnatul. Examenul a inceput in felul urmator:
- Spune-mi ce urmezi?
- Romana si filozofia.
- A! si filozofia! Care este conceptia lui Platon despre arta?
Dupa inceputul meu timid a urmat o magistrala analiza a conceptelor din Republica privind lumea ideilor" si scepticismul filozofului antic in ce priveste arta, considerata de acesta copia unei copii, o copie de mana a doua, copia de prim ordin fiind insasi realitatea palpabila, oglinda a lumii ideilor". Calinescu avea o jubilatie interioara abia stapanita cand avea prilejul sa se avante in astfel de discutii, sa faca asociatii de mare finete intelectuala, care ii reliefau, in acelasi timp, vastitatea culturii si puterea de patrundere a spiritului sau nelinistit in permanenta agitatie, avid de a descoperi puncte de vedere noi, inedite. Suprema calitate pentru un intelectual era, dupa autorul Istoriei literaturii romane, sa scrie, sa publice. Din aceasta cauza studentii, colaboratori ai Jurnalului literar, nu erau supusi de catre G. Calinescu banalei formalitati a examenelor. Ei erau poftiti afara din salile in care acestea aveau loc, intr-un mod aparent brutal, aspect al ironiei calinesciene care expulzandu-i, isi exprima in felul acesta cea mai mare admiratie. Formula obisnuita era: - Nu inteleg ce cautati aici? Poftiti, va rog, afara. Acum nu am ce discuta cu voi.
Calinescu isi exprima astfel cea mai mare admiratie fata de tinerii sai colaboratori, dar aceasta manifestare putea sa apara in ochii unui spectator neavizat ca o imprecatie si o sanctiune. In cadrul examenelor Calinescu se complacea sa jongleze cu pudoarea fetelor, cerandu-le sa trateze subiecte pe care acestea din jena le-ar fi evitat. Profesorul recomandase un numar de romane din literatura universala care trebuiau citite de candidati pentru examenul de estetica si critica literara. Intre acestea figura si Madame Bovary. Cand o fata timida se prezenta in fata maestrului cu ochii in jos, acesta o fulgera cu privirea si o intreba fara menajamente:
- Ai citit Madame Bovary? Si la raspunsul afirmativ al fetei adauga:
- Spune-mi scena cupeului! Dupa inceputul reticent al candidatei, care lungea frazele intarziind voit momentul cand ar putea ajunge la aspecte inconvenabile, Calinescu curma brusc discutia: - Bine, vad c-ai citit.
Autorul eseurilor despre scriitorii straini nu era un poliglot. Limbile in care se exprima erau franceza si italiana. El era omul ideilor generale, al patrunderii in esente. Pentru aceasta nu gasea necesara cunoasterea unui numar prea mare de idiomuri. In timpul unui seminar (incepuse razboiul), folosind un citat in limba germana a fost corectat de unul din studentii care urmau aceasta specialitate:
- Nu pot sa pronunt asemenea barbarisme! a fost scuza maestrului.
Odata, la o intalnire in locuinta lui ne-a spus: A cunoaste limbi straine nu inseamna sa fii om cult. Si o guvernanta care conduce copiii de mana stie limbi straine dar nu e culta". Maestrul avea dreptate. O limba straina este un instrument de patrundere in tainele unei culturi, nu un scop in sine.
Ca orice fire dinamica, care isi impune o disciplina rigida de munca ducand la o concentrare maxima, la o imobilitate indelungata la masa de scris, Calinescu avea nevoie de o detenta, de o descatusare a energiei acumulate prin nemiscare, de aici exploziile lui temperamentale. Rareori aceste manifestari erau rezultatul unei porniri constante impotriva cuiva, de cele mai multe ori ele serveau drept mijloc de echilibrare psihica, caci dupa trecerea supararii, cel admonestat era tratat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Varul sau, Nicolae Argeseanu, profesor de muzica, colegul meu de cancelarie la liceul Dinicu Golescu" din Campulung-Muscel, povestea urmatoarea intamplare. Familiile Calinescu si Argeseanu locuiau la Bucuresti in acelasi imobil. Intr-o zi au hotarat sa mearga cu sotiile la modista pentru ca acestea sa-si cumpere palarii. In timp ce doamnele incercau palarie dupa palarie, privindu-se satisfacute in oglinda, Calinescu, nervos, a parasit magazinul trantind usa. Timorati, cei trei s-au intors spre casa asteptandu-se sa fie primiti cu o noua explozie. Surpriza lor n-a fost mica atunci cand Calinescu i-a intampinat radios, cu zambetul pe buze, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, adresandu-li-se cordial: - Bine ati venit, draga
La un examen de licenta Calinescu interoga o candidata. Octav Botez, care facea parte din comisie, a intervenit in discutie adresandu-i intrebari suplimentare.
- C?est moi qui ecoute**) - a izbucnit Calinescu si a iesit trantind usa. A trebuit sa treaca timp pana cand Iorgu Iordan a reusit sa-l readuca in comisie.
Teoreticianul acorda subiectivitatii un rol fundamental in interpretarea fenomenelor istorice: In afara de autenticitate si onestitate, notiunea obiectivitatii n-are nici un sens. Orice interpretare istorica este in chip necesar subiectiva" (Principii de estetica, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1968, p. 79). Din aceasta convingere izvorasc paginile de autentica literatura din Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent: portretele lui Nicolae Iorga si Matei Caragiale, descrierea drumului de la Sibiu la Rasinari in capitolul despre Octavian Goga etc. Astfel, G. Calinescu demonstreaza ca arta literara si istoria literara se intrepatrund, fiind sudate organic deci inseparabile si ca nu poti realiza o autentica istorie literara fara a face literatura propriu-zisa.
Viorel Alecu

_________
*) in raspar (franceza)
**) Eu examinez (franceza)