Rolul monarhiei era absolut esential. De 80 de ani, evolutia tării fusese stabilă si ascendentă. În timpul monarhiei si prin ea, sub primii doi regi, se realizaseră marile noastre visuri: independenta si unirea tuturor provinciilor. Monarhia se confunda cu însăsi existenta statului si nu era pusă în discutie în nici un fel. Putea fi discutată succesiunea: de pildă, în timpul minoritătii Regelui Mihai si cu ocazia întoarcerii lui Carol al II-lea (care, anterior, renuntase la Tron), dar în nici un caz structura de stat. Monarhia constitutională apărea ca forma de stat ideală, la jumătate de drum între extreme: republica si monarhia absolută. În plus, până la venirea lui Carol al II-lea exista o adevărată dragoste populară pentru Regina Maria si copiii ei, poate pentru că erau toti atât de frumosi fiziceste. Se vindeau nenumărate cărti postale cu fotografiile lor; unii chiar le colectionau. Destinul Regelui Mihai copil, cu neîntelegerea dintre părinti, apoi curajul de care a dat dovadă în 1944 si comportarea sa în cei trei ani si ceva de domnie i-au atras dragostea tuturor si au făcut să apară abdicarea lui, evident impusă de rusi (după cum abdicarea tatălui său fusese impusă de nemti) ca o samavolnicie fără seamăn.

Rh. C.: Ce insemna pe atunci in Romania a avea o cultura si o educatie serioasa? Ce rol juca religia in viata societatii romanesti?

A.B.:  Sistemul de învătământ avea o traditie de seriozitate bine stabilită, datând încă din secolul al XIX-lea. Atât profesorii de liceu cât si învătătorii erau în general pasionati de meserie si o făceau cu mult devotament, cu abnegatie chiar, dat fiind că lefurile lor erau suficiente, dar nu foarte mari. (și totusi n-au existat niciodată ?atentii?, sau ?meditatii? cu propriul tău profesor!). Iar facultătile atinseseră fără discutie nivelul occidental. Tinerii se mai duceau uneori să se perfectioneze în Apus, dar în mult mai mic număr decât în veacul al XIX-lea. știti cum se spunea în ultimii ani ai lui Ceausescu, anume că înainte de regimul comunist aveam profesori de liceu de nivel universitar, iar după aceea am avut universitari cu nivel de liceu. Nici măcar nu e o glumă, e purul adevăr.

          De cultură era răspunzătoare scoala, dar de educatie, în primul rând familia. Aveai (sau nu aveai) ?cei sapte ani de-acasă?, adică deprinderile de bună cuviintă însusite înainte de a fi scolar.

          Cât despre religie, ea a jucat totdeauna un rol însemnat în societatea românească. Uneori, se părea că ritualul e mai important decât credinta profundă, dar nu era asa. Practic, viata fiecăruia era ritmată de sărbătorile crestine: Pasti, Crăciun, câteva alte sărbători asteptate cu nerăbdare, si mai ales momentele importante ale vietii individuale, nunti, botezuri, înmormântări ? toate erau scăldate în fastul oriental al slujbelor religioase si străbătute de un fior de mister. Slujbele astea întăreau si sentimentul familial, se întâlneau cu prilejul lor rude care nu se văzuseră de ani de zile, aflau unii despre altii câte ceva si se simteau mai putin singuri.