Rh.C.: Ce tip de intelectuali avea România înainte de 30 decembrie 1947? Care este acel gen de intelectual de care are nevoie România în prezent si care ar fi rolul acestora în contextul actualei avalanse a mondializării?

A.B.:  Nu prea stiu bine ce este un intelectual. E o notiune care mi-e neclară si nu-mi place să o folosesc. De asemenea, n-ar fi bine să idealizăm. Societatea interbelică era infinit superioară celei comuniste pentru că era o societate vie, firească, individualistă, mobilă, nu o schemă fixă aplicată cu de-a sila peste oameni, cu gratii si ierarhii abstracte. Nu era perfectă, dar rămânea constant perfectibilă. În prezent cred că avem nevoie de profesionisti seriosi si cinstiti, cu conditia să aibă o cultură juridică solidă si o mentalitate cât mai apuseană, cum au avut-o de fapt cei din secolul al XIX-lea. Notiunile elementare de drept (cele corecte) ar trebui învătate în scoală. Ne-am comporta altfel atunci, atât în viata de toate zilele, cât si la alegeri. În plus, cred că cei pe care-i numim astăzi ?intelectuali? ? de fapt, oameni care se pot face auziti, prin cuvânt sau prin scris, în mass-media sau mai ales în scoli si facultăti ? ar trebui să privilegieze problemele de etică, fie si elementare. Tăranii din satele patriarhale stiau foarte clar ce e bine si ce e rău; astăzi domneste haosul în această problemă, după cincizeci de ani în care minciuna a intrat adânc în viata zilnică. Căci s-a mintit continuu, mai întâi de frică, apoi din obisnuintă si până la urmă, din simpla vanitate de a nu fi luat drept prost sau naiv. Într-o realitate perversă, cinismul pare o formă de supravietuire necesară.

          Cât despre mondializare, e o problemă gravă si care ar cere o discutie aparte. Să spunem că e legată, între altele, de problema personalitătii (individuale si colective) si de normele de politete, ca să zic asa, care fac posibilă convietuirea. Dar toate astea ne-ar duce mult prea departe.

Rh.C.: Credeti în ideea de destin (în destinul dumneavoastră)? Care a fost atitudinea politică a generatiei dumneavoastră în fata marasmului totalitar comunist?

A.B.: Cred în destin, bineînteles. Dar nu cu conotatii fataliste. Cred că destinul se compune din toate circumstantele în care te afli prins de la nastere ? un anumit spatiu geografic, o anumită epocă, o anumită familie si asa mai departe ? precum si toate cele care ti se ivesc în cale fără să le poti prevedea, înlătura sau modifica. În acest sens, destinul e si bun si rău. O infirmitate sau un câstig mare la loterie sunt amândouă destin. Totul e ce faci cu aceste determinări, cum îti folosesti transa îngustă de libertate care ti-e lăsată. Căci ea există si în închisoare, si în situatii limită ? cu atât mai mult în lungile perioade mai linistite, care au loc în oricare viată si pot fi folosite intens sau, dimpotrivă, pierdute din comoditate sau risipite pe măruntisuri. Totul e să ai un tel, sau măcar o directie de mers. Traiectoria individuală finală (care-si capătă forma numai odată cu moartea) este rezultatul actiunii conjugate a destinului si a energiei tale personale. Mi se va spune că si aceasta e, încă de la pornire mai mare sau mai mică. Dar un pic de energie tot avem fiecare din noi, si o putem mări prin exercitiu. Iar dacă nu ne rămâne deloc, încă putem alege între a cultiva în noi iubire sau ură. Măcar atât ? si în functie de asta, totul va fi diferit.

          ?Marasmul comunist?, cum îi spuneti, a divizat generatia noastră cum ar fi divizat-o pe oricare. El a fost destinul, si fiecare a putut alege felul său propriu de a-l înfrunta, sau a-l accepta. Unii s-au folosit de noile oportunităti ? depinde cum au făcut-o. Altii, poate mai lucizi, au decis să supravietuiască doar printr-o profesionalizare maximă, prin hărnicie, prin efortul constant de a te număra printre cei mai buni în specialitatea ta. Nu ajungeai cine stie ce ?sus?, dar rămâneai în acord cu tine însuti.

Rh.C.: Ce trăieste România în prezent? Vă rog să-mi oferiti o definitie a României contemporane.

A.B.: Dragă doamnă Rhea Cristina, până acum întrebările dumneavoastră au fost relativ simple, dar cu aceasta îmi depăsiti cu totul puterile. O definitie a României contemporane? Cum să îndrăznesti a defini ceva care nu seamănă cu nimic? Unele lucruri pot fi definite negativ, de pildă haosul, care este absenta ordinii. Dar realitatea actuală a acestei tări este în continuă si rapidă miscare, basculând în diferite sensuri, cu miscări bruste si imprevizibile. Este evidentă dorinta tineretului de a duce o altfel de viată decât cea pe care au cunoscut-o părintii lor. Este evidentă si dorinta unor cercuri de a mentine în activitate structuri si oameni vechi, de a încetini unele evolutii si de a le îngreuna pe altele, care nu sunt pe gustul lor. Limba de lemn, chiar folosită fără aderentă afectivă, nu poate să nu lase în urmă notiuni de lemn, rationamente de lemn, sau cel putin sine de lemn pentru rationamente noi. O sumă de oameni trăiesc si azi prin reactii afective si experiente vechi ? gândindu-se pe ei însisi, de pildă, în calitate de stăpâni sau de sclavi.