A.B.: Prin anii  '70 am scris un poem în care e vorba de o mare sală de operatie, foarte luminoasă si decorată cu drapele multicolore, în care chirurgii grefează pacientilor diferite organe animale, râturi de porc, urechi de măgar si alte asemenea. Apoi rolurile se inversează, pacientii se dau jos de pe mese si chirurgii devin pacienti. Nu stiam nimic atunci despre experimentul Pitesti, nu mă luam decât după realitatea de ?afară?.

Rh.C.: După Decembrie '89, de o ducem din rău în mai rău? Către ce ne îndreptăm în prezent?

A.B.: Doamnă dragă, dacă as avea răspunsul la aceste două întrebări as candida la presedintia republicii? N-am răspunsuri, iar în jurul meu aud descrieri atât de sumbre, atât de deznădăjduite, încât nici nu sunt în stare să vi le reproduc. Încerc să păstrez, dacă nu oarecare sperantă, cel putin un oarecare calm. La urma urmei as fi putut bănui, acum doisprezece ani, că voi putea răspunde public la întrebările pe care mi le-ati spus? Iată deci că se întâmplă si lucruri bune. Destinul nu e totdeauna hapsân, uneori ne mai si surâde? Oricum, decât să ne văicărim, mai bine să ne tinem de treabă, câtă vreme ne mai e ?dat?.

Rh.C.: Care este actualmente atitudinea oamenilor politici români vis-?-vis de poporul pe care-l conduc? Vă rog să faceti o comparatie cu conducătorii politici de dinainte de instaurarea ilegală a republicii populare române.

A.B.: Numai putini dintre cei ce ne conduc astăzi merită a fi numiti oameni politici, ceilalti sunt simpli executanti clientelari. Un om politic adevărat are o conceptie clară despre rolul si răspunderea sa, despre limitele actiunii sale, el cunoaste temeinic istoria tării si imaginează pentru ea un viitor pozitiv, în deplină cunoastere a istoriei lumii. Pentru el, interesul public trece înainte de înteresul personal. Patriotismul celor de după primul război mondial era autentic, nu declarativ. Multi dintre ei luptaseră pe front, unii fuseseră răniti în bătăliile pentru reîntregire si erau mândri de realizările lor (nu mai pot folosi sintagma ?România mare?, care a fost cândva atât de pură). Chiar ca înfătisare, e de ajuns să privesti filme si fotografii de epocă pentru a vedea ce tinută se străduiau să aibă cei ce îndeplineau functii oficiale: clasa mijlocie în formare se orienta, pe cât posibil, după modelul aristocratiei.

          Mai târziu, conceptia ?dictaturii proletare? a adus în prim plan, cu ajutorul pictorilor si sculptorilor ?realismului socialist?, imaginea-model a unui muncitor asudat, brutal si plin de agresivitate. Dar muncitorii cei mai buni nu erau deloc asa; dimpotrivă, ei doreau să fie respectati pentru priceperea si seriozitatea lor, îi dispretuiau pe lăudărosi si pe bătăusi, doreau să-si vadă copiii scoliti si din ce în ce mai ?domni?, ceea ce e absolut în firea lucrurilor. Oamenii politici au continuat însă multă vreme să cultive un stil ?popular?, să poarte sapcă si să se poarte grosolan.

          Cât despre cei de astăzi, doar o foarte mică parte pare a răspunde exigentelor. Înfătisarea lor e foarte variată, dar cu adevărat uluitoare e comportarea lor în functiile care le-au fost încredintate. Parlamentarii votati ca reprezentanti ai unui anumit partid si care, odată confirmati, se mută într-altul, îmi par figuri de balamuc ? cum e posibil să înseli oamenii asa, pe fată? Dar cei care s-au inserat în nefericitele partide istorice, cu singurul scop de a le dezbina sau a le compromite ? si au reusit? Dar cei care acoperă afaceri ilegale de dimensiuni inimaginabile? Uneori ai vrea să te poti trezi?

Rh.C.: Cât de bine sunt informati românii cu privire la trecutul istoric al tării noastre, al adevăratei noastre istorii nationale?

A.B.: Ar fi bine să fie doar neinformati. Din păcate, au fost sistematic dezinformati cu bună stiintă, si chiar acum, când li se oferă date exacte, ei tind să le aseze în schemele gresite cu care au fost obisnuiti.

Rh.C.: Un model istoric si politic românesc contemporan, de mare anvergură internatională, le puteti oferi tinerilor si cetătenilor României de azi?

A.B.: Acum zece ani, la acea neuitată întoarcere în tară a Regelui Mihai, am pierdut ? ireversibil ? ocazia unei transformări a tării în profunzime si a unei vindecări morale a fiecăruia dintre noi, prin simplul exemplu al celui care, după cum arătam mai sus, ar fi putut să ne servească de model. El cunostea toată istoria noastră, fusese pregătit atent, din copilărie, pentru acest rol si nu încetase să-l trăiască de la distantă. Actiunea celor care au zădărnicit această posibilitate dă măsura exactă a patriotismului lor real, si răspunderea lor în fata istoriei rămâne uriasă.