Oasa, Miercuri 18 iulie 1923
    
    Dragă Pichi, Michi, - în sfârsit după o călătorie de 14 ore cu căruta am sosit la Oasa.
    E în adevăr foarte frumos. Într-o viitoare scrisoare am să-ti desenez regiunea. Ce e mai interesant, e însă că n-am odaie... Dacă nu se îndură nimenea să-mi facă loc, vom dormi pe fân în podul grajdului. Am să-mi amintesc vremile de mare primitivism, dar totodată si întâmplarea ta din Elvetia când ai dormit odată la fel. Dimineata mă spăl la izvor, ziua voi face baie în lac.
    Pentru deseară asteptăm pe Gelu cu Luizica: unica societate. Fiindcă Longin se grăbeste să plece înapoi, închei - trimitându-ti ce-i mai mândru-n valea mea: roiul de rândunici deasupra lacului si cele zece specii de ferigi care în imaginatia mea sunt grozav de mari

Lulu

*


    
    Oasa, 26 Iulie 1923
    
    Scump mic
    pleacă iarăsi cineva la Sebes, mă folosesc deci de ocazie să-ti scriu câteva cuvinte. La Sovata ti-am scris de două ori, - le-ai primit? De la tine nu am încă nici o stire. Mie îmi merge bine aici, foarte bine. Aseară am văzut în râu o căprioară cu un pui - au venit să bea apă, foarte aproape de casă. Atâtea minuni poti vedea pe-aici încât nu m-as mira să iesi odată si tu din pădure călare pe-un "Einhorn" ca în tabloul lui Böcklin. Fireste ar trebui să iai în cazul acesta si un pic de straiul broastei din lacul de la Sovata - ca să-ti înverzesti fruntea.
    E vorba să coborâm în jos cam prin 10 August. Nu e exclus prin urmare să mă reped si la Lugoj pe două zile, ca să te iau de acolo, Pichi, Michi, dulce scump

Lulu

*


    

    În 1924 Bunica mea de la Lugoj le-a oferit tinerilor căsătoriti, să se mute la Lugoj, unde Mama putea, chiar în casa părintească, să-si deschidă un cabinet de stomatologie.
    Casa mare de pe strada Făget nr. 4 apartinea Bunicii mele, Doamna Cornelia Brediceanu. Era o casă foarte largă si frumos mobilată. Compusă de fapt din două corpuri de casă unite printr-o poartă acoperită. Între ele se află o mare curte interioară, cu flori, arbusti de liliac si oleandri. În mijloc era o fântână mare cu pompă, care alimenta instalatiile sanitare, baia si bucătăria.
    Corpul mare al casei cuprindea o sufragerie mare, traditională, cu chipurile strămosilor pe pereti. Strămosi care au jucat un rol în viata politică a orasului si a Banatului. De exemplu familiile Damaschin-Nedelcu au înfiintat prin 1830 o "Societate secretă Constitutia". Pentru care au fost si închisi. În afară de sufragerie mai erau două saloane, cu pian smaret, trei dormitoare, baie, etc. În casă se mai afla si o mare bibliotecă, ce cuprindea opere clasice din literatura universală, cu precădere traduse în limba germană.
    Cel de-al doilea corp de casă avea doar două camere si dependinte. Aici fuseseră birourile de avocat ale bunicului meu, Coriolan Brediceanu, om politic, membru al Parlamentului de la Budapesta. Acest corp al casei a fost pus la dispozitie de Bunica mea tinerei perechi Blaga, între 1924-1926. Cabinetul de stomatologie si l-a instalat Mama în clădirea mare, într-unul din saloane.
    "Via lui Caius", acolo unde si-au petrecut lunile de vară părintii mei, între 1924-1926 a fost întotdeauna a lui Caius, dar el era un om foarte generos. Asa încât toti Bredicenii beneficiau de această vie, mai ales în lunile de vacantă. Ea nu a fost niciodată dăruită de Caius părintilor mei. În fotografiile făcute la "Via lui Caius", de lângă Lugoj, amândoi părintii arată multumiti. În ciuda faptului că Tata nu reusise să obtină un post la Universitatea din Cluj. El lucra intens. Mama câstiga bine. Era o femeie frumoasă, sigură. Elegant, dar sobru îmbrăcată. La modă, tunsă scurt. Si cu rochii scurte, de foarte bună calitate si gust. Pe fotografii se văd picioare foarte frumoase.
    După mutarea părintilor mei la Lugoj, când Mama mea si-a deschis cabinetul, Tata a conceput pe niste mărunte foi de calendar următoarele reclame glumete:
    "Rupere de fălci plăcută numai în str. Făgetului 4 la Dr. C. Brediceanu-Blaga. Senzationale sedinte dentistice."
    "Unde?
    Lugoj, str. Făgetului 4. Mare minune! Un înger scoate dinti fără durere."
    "A venit! Cine?
    Dr. B.r.d.c.n.!!
    Vă scoate dintii!!
    Pune altii de aur!
    A venit! Mult dorita si de toti adorata
     Dr. Cornelia Brediceanu"
    
    "Un înger s-a coborât! Unde? La isvorul de apă Pucioasă. Vindecă toate durerile de dinti.
     Dr. C. Brediceanu
     arhanghel dentist".
    

*


    
    Scumpule Omule mic,
    ti-am trimis până acum două scrisori la Sibiu, crezându-te din 6 Aug. la Ocna. Că n-ai primit nici o stire de la mine până acum e deci un simplu efect al schimbării tale de program. Aici o duc bine, aerul bun, lucrez bine. Drama înaintează fără greutăti serioase si am scris si câteva poezii foarte frumoase... E totusi ultima dată că mă duc în vilegiatură fără tine; tristetea după tine
s-adună în câteva zile, încât mă reduce la mutenie complectă.
    Astăzi în 11 aug. am primit abea telegrama ta, si plecând cineva spre linii ferate - îi dau aceste câteva rânduri ca să stii că exist - cu cerul deasupra, cu mormintele jos, si cu tine la mijloc în ce e viata. Într-o zi când tristetea dă peste marginile paharului, te trezesti cu mine la Sovata. La revedere dulce

Pic

[11 aug. 1924]

*


    
    Băile Geoagiul de jos 11 Aug.
    Dulce Picule,
    câteva rânduri în semn că mă gândesc la tine de profundis. Aici pădurile se amestecă cu cerul, soarele e strasnic, băile sgomotoase, mâncările excelente ssi pe un pret de batjocurăt. Drama se schitează vehement, si în plus am scris si patru poezii, dintre cari trei foarte frumoase.
    Te rog Picule scump scrie la Lugoj să trimită lăzi si cofere la Cluj, iar tu îi scrii lui Vas.
    De la tine nu am încă nici o stire. Nici nu stiu sigur dacă esti sau nu la Ocna. Vezi să te hrănesti bine, mâtule mic.

Person

*


    

    Vara părintii mei mai mergeau la băi, pentru a-si îngriji sănătatea. Numai că atunci se mergea la statiunile din Transilvania si Banat. Erau suficiente. Si cum rezultă din scrisori, se stătea în case tărănesti, în pensiune. În conditii foarte accesibile si pentru tineri cu venituri modeste, cum erau părintii mei atunci. Este perioada în care ei se pregăteau să se mute la Lugoj.

*


    
     Scumpete si dulcicâlt,
    am primit scrisoarea ta. Am scris Doamnei Lapedatu să intervie. De ieri si Titi e aici sstă la Gustit. Ieri Adrian i-a prezentat putin mai altfel lucrurile. - Va veni la noi, dar mai târziu. - Portretul ce mi l-a făcut Demian în ulei a reusit foarte bine. sNu-l pot însă aduce fiindcă trebuie să se ustet. În "Daria" suntem pe la pag. 80. La sfârsitul săptămânii vin în orice caz. Pe la Sibiu nu mă duc fiindcă ar însemna să pierd încă vreo trei zile în plus. Vom scrie după butoias.
Mocu nu stie nimic de paralele de la Cultura. Dar astăzi sau mâne soseste Sextil, asa că voi vorbi cu el. M-am întâlnit si cu Ticlus, a venit pentru examen. - Celelalte la întâlnire. Te rog să nu te plictisesti prea tare, că mie mi-e tare dor de tine.
     Peki

[probabil 1924, înainte de mutarea la Lugoj]

*


    

    Titi este sora Tatălui meu, Letitia, eroina din piesa "Daria". Gusti este vărul Tatei, Gusti Bena. Adrian este probabil Adrian Maniu, cu care, prin aliantă se înrudeau părintii mei si erau în relatii de prietenie. Mocu este Valeriu Bologa, rudă cu Sextil Puscariu, coleg la medicină cu Mama si prieten bun cu părintii mei. Om de mare cultură, specializat mai târziu în istoria medicinei. Relatia de prietenie cu familia Bologa s-a continuat si între copii, adică între mine si Sandu Bologa si sotia acestuia. Trebuie să spun aici că si Sandu a devenit medic, si l-a îngrijit cu devotament pe Tatăl meu, în ultimele luni de viată, în spital la Cluj. Nu voi uita niciodată aceasta si îi sunt recunoscătoare.
    

*


    
    3 iulie 1925
    Supradulceată, nu mă voi sfii să-ti zic nici de acum înainte, desi în una din ultimele seri mi-ai batjocorit acest fel de a mă exprima, când ai "descoperit" că cineva a mai întrebuintat o expresie analogă s"supradramă"t. În fond eu am învătat expresiile în "supra" de la supraomul lui Nietzsche, iar Nitzsche a luat de la Goethe cuvântul "Übermensch". Cu alte cuvinte mi-ai făcut o mică nedreptate, când ai râs cu oarecare răutate; în realitate eu întrebuintez expresia de "supra" în cazuri drăgute cum e al tău, al lunii, si al ciobanului.
    Ceilalti sunt pretentiosi s"supraom", "supradramă"t, eu însă - cel putin în asta nu: nimenea nu poate tăgădui că tu esti supradulceată, în vreme ce supraomul e un simplu mit. Prin urmare ne-am înteles, si întelegi totodată că cuvintele tale adeseori asvârlite cu suprausurintă îmi dau cu mult mai mult de gândit decât se pare.
    Eu am sosit bine si mi-am găsit familia foarte alarmată că vreau să public o dramă familiară. Iată deci că publicarea "Dariei" mă va costa... Sper până la toamnă să-mi recâstig puterea s-o dau totusi în vileag urmându-mi sacrului egoism de care sufăr. Sunt de părere că supărarea familiei trece, dar piesa rămâne.
    Am fost la Marioara; Olga e foarte drăgută si mă iubeste cu entuziasm, după cum îmi spune Marioara. Stii că Scăius pleacă la Marienbad? În Septembrie vin toti la Lugoj, iar pe la 15 Sept. vor pleca în pelerinaj la Roma: Caius, Marioara si Olga. Pe Caius II ni-l lasă nouă. În orice caz toti mi se par mai senini, si e exclus să reînverzească toiagul aventurilor lui Sc. căruia îmi vine să-i telegrafiez: "La Roma, la Roma!!!" [stii ca în Tannhäuser].
    Aici s-a îndreptat vremea, ceea ce îmi dă nădejdi că cerul se va desface si peste Sovata de odihna frumoasă.
[...]

P.

*


    

    Atunci când era vorba de creatia lui, Tata nu prea tinea seama nici chiar de familie. Prima variantă a piesei "Daria" trimetea mult mai direct la Letitia, cu amănunte despre temporara ei boală, după o dramă sentimentală.
    "Scăius" este o poreclă dată în familie lui Caius Brediceanu. Călătoria la Roma nu a mai avut loc din motive familiale. Însă, cu trei ani mai târziu, Caius avea să fie ministrul României la Vatican.
    

*


    

    Puiule mic,
    îti scriu în grabă câteva rânduri. Deja în tren am aflat că Mitilineu nu se-ntoarce până la 1 oct. Să stau atâta vreme prin Bucuresti nu are sens. Cum însă mi-am dat cuvântul că fără ispravă nu vin acasă, nu îndrăznesc nici să mă întorc la Lugoj. Voi lua deci drumul Sibiului dimineata - unde voi sta până la limpezirea situatiei, care din pricina tratatului italo-român pare a se încurca catastrofal. Măi - măi, e grozav! Seamănă a fatalitate!
    Aici în Craiova - voi asista abia dupămiazi smiercurit la o repetitie.
    Nu trebuie să te alarmezi prea tare. Poate totusi ne-ajută D-zeu. Ca să nu-ti faci prea multe gânduri - dictează te rog seara la Manole.
    Tai dulce si iartă-mă,

Lulu

Craiova 22 Sept. 1926

*


    
    Omule mic, îti scriu în grabă prin Gh... sindescifrabilt. Ti-as fi scris mai de mult, dar nu aveam încă nimic hotărât. În orice caz am plecat cu mult prea curând de-acasă, iar aici lucrurile merg grozav de încet. Totusi e bine că am stat, fiindcă am isprăvit o serie de lucruri, cari altfel ar fi rămas baltă. Mi-am trecut piesa prin comitet, s-a primit, si am făcut distributia. Săptămâna aceasta se încep repetitiile. - "Daria" se joacă si la Chisinău. Am vorbit si cu regizorul de la Cernăuti, unde repetitiile merg bine.
    Chestia atasării la Varsovia am luat-o în mână cu Eugen Goga. Mitilineu a făgăduit din nou. Dacă găseste parale mă numeste la 1 Nov. Luni mă duc iarăsi la el. sNu prea am însă nădejde, din pricina lipsei de paralet. Dar să vedem. Îti trebuie o răbdare pe care nu stiu de unde să o mai iau.
    Am scormonit astăzi ministerul instructiei pentru chestia Laurei. Luni se rezolvă totul favorabil.
    Celelalte multe, multe, la întâlnire. Se poate însă întâmpla să mai stau încă foarte mult.
     Lulu

[toamna 1926]

*


    

    Ultimele două scrisori sunt scrise de Tata din Bucuresti si Craiova în toamna 1926, când îsi pregătea plecarea, ca atasat de presă la Varsovia si, în acelas timp, se ocupă de repetitiile piesei "Daria".
    Din scrisori se desprinde desamăgirea lui, în ce priveste încetineala cu care se rezolvă lucrurile în capitală, si caracterul oamenilor.
    În 1926 Mama îsi continuă activitatea în cabinetul de stomatologie pe care îl avea la Lugoj. În acelas timp îi scria si Tatălui meu lucrările la masină si făcea corecturile. Tatăl meu nu si-a scris niciodată propriile lui lucrări la masină. La nevoie poate scria câte-o telegramă, în activitatea de atasat de presă. Dar si atunci Mama îi scria rapoartele la masină.
    Din perioada 1926-1930 nu s-au păstrat scrisori.
    Majoritatea scrisorilor Tatei nu sunt datate, sau partial datate sfără ant, asa încât le-am încadrat cât am putut mai bine în timp, ghidându-mă după alte surse. Pentru cele care nu au nici o dată am pus-o pe cea presupusă, în paranteză, la sfârsitul scrisorii. În alte cazuri m-am orientat după data de pe plic, ceea ce nu este întotdeauna concludent.

*


    
    Pui mic dulce, înainte de a pleca de la Bucuresti încă vreo câteva rânduri. Duminecă dimineata mă duc la Lugoj. Acolo stau o zi, dacă nu două. Mâne seară îmi trec "Cruciada" prin comitetul Nationalului. Am nădejdi să fie jucată. Cu Tiberiu m-am întâlnit aici. E bine. Cât de obosit sunt poti vedea si din următorul fapt: Marti seara e premiera lui Manole la Cluj, dar nu mă duc. Nu mă interesează. în ce priveste leafa, fii linistită că nu stăm rău. Dar despre multele mizerii de-aici ti-oi istorisi acasă. Tai scump mic, Lulu
    [febr. 1930]

*


    
    Scump om mic, am sosit la Lugoj, mâne dimineata sMartit la ora 9 plec spre Berna. Nu stiu când sosesc. "Cruciada" am trecut-o prin comitet. Cred că în curând se va pune în repetitie.
    La Lugoj toti bine.
    Tai om mic si la revedere Pechi

[febr. 1930]

*


    
    Scumpii mei,
    Pe ferestruica din dreapta îsi păzea tatăl Goethe pe băiatul Johann Wolfgang când se întorcea de la betii.
    11.VIII.930 L.

*


    
    11.VIII 930
    Am sosit si la Mainz. Cam mort după ocupatie. Dimineata plec, dacă e frumos, cu vaporul la Köln. Frankfurtul mi-a plăcut extraordinar. Si orasul vechi, si cel nou. - Drumul, adică apa, tine până la Köln 8 ore. Aici dorm o noapte într-un interesant hotel din veacul XIV. La revedere puiuti, Lulu

*


    
    
În anul în care m-am născut, vara, Tatăl meu a făcut o interesantă călătorie în Germania, de unde ne-a trimis ilustrate la Berna.
    Puiuti scumpi,
    am primit scrisoarea si mă bucur că totul e bine. Nu te alarma de observatiile mamei cu privire la alimentarea puicii. Principalul e că arată bine si că e dulce. Tu stii ce trebuie să faci. Tine-te de sfaturile de la Schwester Klärli si a doctorului. Ar fi bine să nu mai tot discutati. Numai te enervezi degeaba, si nu pentru asta te-am trimis la Sibiu. [Retine-te si tu de la moralizări!]
    Eu încă n-am primit răspuns la cererea de concediu.
    Ieri am fost mult împreună cu pictorul Lüthy. Din vorbă în vorbă am ajuns să vorbim despre
Eonul Dogmatic. A făcut niste ochi!!! Rar am văzut un om mai impresionat de-o idee. "Ich trage ein grosses Geschenk mit mir", mi-a spus la despărtire.
    Nu stiu ce să mai zic. Câteodată sunt de-a dreptul disperat de soarta acestei "Opere"! Dar când văd efectul asupra cunoscutilor îmi recâstig linistea. De când ati plecat s-a întărit în mine convingerea că trebuie să ne retragem pentru câtiva ani, altfel nu stiu ce se va alege de mine.
    Sper să ajung la Sibiu pe la 29-30.
    Mi-e tare dor de voi.

[vara 1931]

Tăticu

*


    
    
Când m-am născut eu, Tata a spus că trebuie să devină "om serios" si a început să lucreze la "Eonul dogmatic", primul volum din "sistemul" lui. Desigur era frământat de creatia lui si avea îndoieli...

*


    

    Scumpătăti,
    am primit scrisoarea ta. Nu stiu dacă mai esti la Sibiu sau nu. Eu tot timpul ocupat. Vizite. Corecturi. "Eonul"e cules în întregime. Cisek crede că e un lucru extraordinar. Voiculescu deasemenea. Altii mai putin. sEu nu mai cred nimic.t Am fost la Pangal care mi-a spus că situatia noastră depinde de isprava ce vom face-o. E bine că stau la Bucuresti fiindcă aflu multe de toate.
    "Daria" a fost acceptată la Teatrul National cu unanimitate. Cred că se va juca în viitoarea stagiune. Pentru rol se ceartă iar Voiculeasca cu Filotita.
     Tai scumpătăti

[vara 1931]

Tata

*


    
    Hotel Stein, Salzburg
    Mein süsses kleines Engelein Dorli,
    in Wien hab ich das Crainic-Mäderl gesehen. Sie hat Dir Schokolade geschickt. Und sie hat gesagt Du sollst rumänisch lernen, denn sie kann nur rumänisch sprechen. Ich hab ihr gesagt Du bist sehr brav und rasch essen kannst. Sie hat mich gefragt wie gross Du bist. Ich hab ihr gesagt: Die Dorli ist genau so gross wie der Mond am Kreuzberg.
    Es küsst Dich
    [1933] Das Taterl
    "Îngerul meu dulce mic, la Viena am văzut pe fetita-Crainic. Ea ti-a trimis socolată. Si a spus să înveti româneste, pentru că ea nu vorbeste decât româneste. I-am spus că esti foarte cuminte si mănânci repede. Ea m-a întrebat cât esti de mare. Eu i-am spus: Dorli este atât de mare cât luna pe Kreuzberg. Te sărută Tăticul."
    

*


    
    Hotel Gaisbergspitze, Salzburg

11 Aug. 1933


    la un ceas după ce am sosit aici la 1. Aug. în cea mai cumplită negură, am simtit că trebuie să mă apuc imediat de lucru. Astăzi sunt asa de departe că pot spune: mâne pe timpul acesta isprăvesc. Întâiul concept al lucrării "Cenzura transcendentă", deocamdată 70 pagini compacte de coale mari - cu idei doldora, una lângă cealaltă. Dacă voi dilua-o, ca să fie mai potabilă, va fi o carte ca "Eonul dogmatic".
Al treilea din mein System. A fost un asalt ca nici un altul în viata mea. De asemenea ideile din al patrulea volum stau acum clare în fata mea... Stiu deja tot, si va purta titlul "Gratia limitată". În acest volum voi da filozofie biologică. Dar nu-l voi scrie decât la anul.
    Deocamdată voi fi fericit dacă toamna si iarna aceasta o să cizelez cu răgaz, dându-i splendoarea stilistică pe care o visez, "Cenzura transcendentă".
    Astfel anul acesta care a fost atât de rău, începe să se lumineze. Îmi face impresia că D-zeu ne tine subt un regim de compensatii.
[...]

*


    
    Frau Cornelia Blaga XVIII, Buchleiteng. 42., Wien
    Citesc în ziare despre o nouă actiune la Dorotheum. Du-te, vezi ce e. Si dacă-ti place ceva, întelege-te cu Ullrich. - Vă trimit o mie de pusi, împarte-i cu Dorli, dar fără ceartă. L
    [mai 1936, Karlsbad, după stampila cărtii postale]

*


    
    Dorli Blaga, XVIII. Buchleiteng. 42., Wien
    Scump pui mic, iepurele când a scăpat din cotet a venit până la Karlsbad si mi-a adus un pussi de la tine. Pe urmă iar a plecat înapoi si l-ati găsit plouat si sgribulit. N-ai găsit după urechea lui un pussi de la Tata?
    [mai 1936, Karlsbad]

*


    
    Frau Cornelia Blaga, XVIII Buchleiteng, 42., Wien
    Am ajuns totusi si pe la Praga. Curios că n-am mai recunoscut străzile, mi-a fost foarte greu să mă orientez, iar barul verde nu l-am mai găsit. Probabil a dispărut. La Karlsbad e frumos. Stau cu Lionel în cameră. Astăzi am întâlnit pe stradă pe Sophie si pe Doamna Mironescu. Totul bine. L. Sărutări Lionel
    [19 mai 1936]
    

*


    
    Îngeri dulci si scumpi,
    acu sunt în pline vizite. Mâne dejunez cu Nasa.
    Ieri am avut o foarte interesantă surpriză. M-am găsit cu cele două verisoare primare ale mele rămase după un frate al Mamei. Au trăsături foarte mogane. Una e bine măritată, cam de vârsta mea, si pictorită. Cealaltă taciturnă ca Mama. Foarte simpatice. Ele m-au chemat la telefon, ieri le-am făcut vizita. Foarte emotionant să te vezi întâia oară în asemenea împrejurări. M-au primit cu fotografia Mamei si a Tatii din tinerete, ca o dovadă că ele sunt! Le-am istorisit exact o scenă de tristete când Mama a primit stirea că a murit fratele ei de la Bucuresti. Asta a fost în 1898. Eram deci de trei ani1
    Altceva nimic nou.
    Spune amicilor că luptele electorale sunt de o deosebită violentă. Si rezultatul absolut imprevizibil.
    Eu am pretutindeni mare succes cu fotografia îngerului.
     Un trilion de pussi L.
    Mâne mă duc si la Marie Pillat să-mi facă portretul.
    [8 dec. 1937]
    

    În decembrie 1937 Tata se afla din nou în tară, pentru catedră, si altele.
    
    Îngerii cei mai dulci,
    astăzi am luat masa numai eu cu cele patru evangheliste. Au fost foarte drăgute, eu "bine". Le-a făcut un haz extraordinar toate povestile cu Dorli. Nasa spune că ti-a scris de la Techirghiol si de la Paris. I-am spus că n-am primit nimic.
    De Crăciun m-a rugat să-ti transmit pentru Dorli 100 fr. elv., de altfel la sfatul meu. Ea voia să cumpere o păpusă si i-am spus că Dorli are totdeauna dorinte speciale. Solutia a încântat-o, deoarece o scuteste de alergături.
    Dorli înger scump, lui tăticu îi e deja tare dor de tine, dar si de mămica. Vezi însă, asa-i viata asta. Câteodată trebuie oamenii să se mai si despartă.
    Scrieti de Crăciun lui Nasa, c-a fost foarte drăgută. De anul nou si lui Tante-Nasa.
    Altceva nimic nou.
    Tensiune
mare.[!?] Ce-o mai iesi, nu stiu. L.
    [11 dec. 1937]
    

    
Cele patru evangheliste sunt surorile Bragadiru.
    În timp ce Tata era încă în tară, au avut loc alegerile la care se referă si el în scrisorile sale. Din Viata lui Lucian Blaga de Dl. I. Bălu rezultă că nici un partid nu a obtinut o majoritate care să permită alcătuirea unui guvern. Regele Carol al II-lea a hotărât formarea unui guvern de tranzitie cu durată limitată. Sub conducerea lui Octavian Goga. Din guvern făceau parte multe personalităti transilvănene. Dar la Externe era Istrate Micescu, la Interne Armand Călinescu, la Ministerul de război,
I. Antonescu.
    Tatăl meu era atunci la Sibiu, într-o scurtă vizită la fratele său, Lionel. A fost numit subsecretar de stat la externe, apolitic. Acest lucru "îi consolida imaginea de functionar superior, integru si competent. Tocmai această trăsătură a fost reliefată de presa epocii". [I. Bălu]
    Tata a plecat la Bucuresti, cu masina lui Lionel, pentru a depune jurământul. Pe drum a avut un accident de masină, pe valea Prahovei, în comuna Bănesti. Într-o curbă masinile se răsturnau în lant, pe polei. Tatei aproape i s-a tăiat urechea în două. La o anchetă ulterioară s-a stabilit că "poleiul" a fost întretinut cu ajutorul localnicilor. Pentru a câstiga niste bani, la ridicarea masinilor.
    Tata ne-a telefonat la Berna noutătile snu eram la Sibiut. Tin minte că Mama era destul de surprinsă si agitată la telefon. Asa s-a încheiat sederea noastră la Berna. Am plecat cu tot bagajul. Si regretele de a ne despărti de prieteni.
    La 10 februarie, Regele a demis guvernul Goga. Si astfel a luat sfârsit una din cele mai nefericite perioade din viata lui Blaga.
    La 11 martie 1938 Tata a fost numit ministru la Lisabona. Am mai rămas câteva zile la Brasov si apoi la Lugoj. Împreună cu noi pleca si Domnisoara Ecaterina Focseneanu, profesoara mea, de care părintii mei erau foarte multumiti. Sub îndrumarea ei făceam progrese în însusirea limbii române si a materiei scolare.
    La sfârsitul lui martie 1939, ne-am întors definitiv în tară. Prin Spania, cu vagon de dormit. Apoi până la Paris, unde ne-am oprit câteva zile pentru o serie de cumpărături. Am tras tot la acelasi Hotel "Moli?re". De la Paris am călătorit prin Elvetia sSimplonult, nordul Italiei, Iugoslavia sprin Triestt, Lugoj. Am petrecut câteva săptămâni extrem de plăcute în casa primitoare a Bunicei mele.
    Spre luna mai ne-am mutat la Cluj. La început am stat la Hotel Astoria, apoi ne-am mutat la familia Chinezu, pe strada Băii. Părintii mei căutau locuintă. Tata era mult la Bucuresti, fiind academician si senator, numit de Regele Carol al II-lea.
    Toată vara am petrecut-o la grădina noastră de la Bistrita, împreună cu vărul meu Dorin, fiul Leliei.
    Una din cele mai negre zile, de care îmi amintesc, a fost invazia Poloniei de către trupele germane, începutul celui de-al doilea război mondial. Fusesem cu Tata în oras, la sora lui, să ascultăm stirile la Radio. Ne-am întors noaptea, prin ploaie, cu trăsura acasă, la grădină. Tata avea o fată întunecată si tăcea...
    Iarna am petrecut-o în noua noastră locuintă sînchiriatăt, de la Cluj, str. Avram Iancu nr. 3. Eu am început scoala, la "scoala de aplicatie", clasa a 3-a.
    În vara 1940 am fost din nou la Bistrita, o vară grea. Începuse războiul, am pierdut Basarabia si Bucovina. Iar la sfârsitul lui august a venit si "Dictatul de la Viena", când am pierdut o parte mare din Transilvania. A fost singura dată în viată, când am văzut-o pe Mama plângând în hohote. Pentru că s-a pierdut tot pentru ceea ce au luptat tatăl ei, familia ei, si ea în tinerete. În două ore am plecat de la Bistrita spre Cluj. De acolo, a doua zi, la Sibiu.