25. B. Coste către A. G. (fragment de scrisoare)

Timișoara, 12 ianuarie 1934   

Dragă Anton,   

          Plicul cu adresa ta stă pe masa mea de mai bine de două săptămâni și mă mustră de atunci zilnic pentru întârzierea cu care răspund la substanțiala ta scrisoare, primită în ajunul plecării mele din București. De atunci scrisoarea ta face turul prietenilor noștri, ca toate celelalte scrisori ce ai adresat lui Titel și Pichi1, încât nici nu-mi este dat acum s-o recitesc.

          Dar, înainte de a păși mai departe, trebuie să îndeplinesc ceea ce ar fi trebuit să nu-ți sosească cu atâta întârzirere : urarea de început de an. Îți doresc toată vigoarea ca să poți încheia frumosul an de lucru ce-ți stă înainte cu un bun rod.

          Și acum să-ți explic pricina șederii mele la Timișoara. Vei avea astfel și una din explicațiile (poate singura) întârzierii cu care-ți scriu. Am venit acasă foarte slăbit. Până la urmă m-am supus dorinței celor de acasă și am consultat un medic. Rezultatul a fost că s-a descoperit că ?mașina? mea necesită serioase reparațiuni. Sufă