Bunicul din partea mamei, pe care îl știam doar din rândurile sale autobiografice, a avut o viață grea, cu o serie de necazuri. El însuși și-a comparat destinul cu acel al lui Peter Schlemihl, ghinionistul care și-a pierdut umbra. A existat totuși și lumină în viața lui: a avut o soție dârză și credincioasă. Bunica i-a fost alături la nevoie, la fel ca fiul său Fritz, atunci când o puternică depresie l-a imobilizat la pat aproape 13 ani. N-a putut suporta pe nimeni altcineva, în afara lor, în timpul bolii. După ce Fritz, cu tact și răbdare, l-a readus la viață, nu a mai putut desfășura nici o profesie. Era însă interesat de cărți și citea din zori și până-n seară romane în germană, engleză și franceză, totul în original. A fost un om cult. 

          Bunica mea a fost o femeie micuță, firavă și harnică. În timpul cât bunicul, în loc să fie un sprijin familiei, era o povară, a deschis un salon de haine pentru copii unde lucrau mai multe croitorese. Astfel și-a întreținut numeroasa familie. Au avut 4 băieți: Fritz, Robert (numit Bob), Emil și Willi, apoi, mult mai târziu, o fiică: Else, mama mea.

Unchiul Fritz a fost singurul care și-a păstrat numele de familie: Pereles, ceilalți frați și-au luat numele Pelzer. A rămas celibatar. Era inginer  la atelierele Skoda. Fiind cel mai în vârstă dintre frați a ținut și locul tatălui. Era un om bun, modest, care ajuta pe oricine. Nu cunosc pe altul care să-i semene. Concediul anual îl petrecea împreună cu fratele său Bob, în drumeții în munți.

Frații aveau obiceiul lăudabil de a invita întotdeauna un nepot în aceste excursii în munți. Și mie și fratelui meu, Ernö, ne-a venit rândul. Am mers în Zillertal și drumul nostru a trecut peste ghețari. Am urcat Groβlockner-ul cu zăpezile sale veșnice. Acești munți se pot urca doar cu călăuză. Ne-am legat unii de alții cu funii pentru a nu cădea în crevase. Unchiul Fritz era un om vesel și a scris multe poezii amuzante. Una dintre acestea a dedicat-o Clarei, cumnata lui, soția lui Bob:

 

Mein Bruder ist ein Hochturist,                          Fratele meu e un turist de marcă,

Der Pilze sammelt und Beeren frist.                               Ce-adună ciuperci și înfulecă fragi,

Er fürchtet sich vor Gletscherspalten,                 se teme mai mult de crevase

Noch mehr, als wie zu Haus, vor seiner Alten.   decât de bătrâna lui de acasă.

 

Pentru a ilustra modestia sa voi aminti doar două exemple. În mica sa locuință din Praga (Wenzelsplatz 59) avea un săpun de lux pentru musafiri, el însă folosea săpun ?Cheia?. La Timișoara a venit odată cu un loden, iar bagajul lui era un mic rucsac cu lucrurile strict necesare. Când a ajuns pensionar prietenii l-au întrebat cum rezistă fără meseria sa, nu se plictisește? Răspunsul său: ?Nu știu cum aveam înainte timp să mă duc la lucru.? Era un om însetat de cunoaștere, ce urmărea cu mare interes noutățile din știință și tehnică, chiar pensionar fiind. A pierit in holocaust în Theresienstadt.

Unchiul Bob era avocat de meserie. Trăia împreună cu familia sa, mătușa Clara și fii ? Heinz și Fritz, în Viena, unde deținea în  cartierul Hitzing, Suppégasse 6 o frumoasă vilă cu grădină. Casa lor era locul unei active vieți sociale.   

Pe când am petrecut un an în Viena, în 1933, ca practicant într-un magazin de lacuri și vopsele, îi vizitam duminical pe unchiul Bob și mătușa Clara. Fii lor erau cu mult mai în vârstă și mă ignorau. În aceste duminici am aflat ce e luxul și nu voi uita nici prăjitura cu prune ce-mi stătea nelimitat la dispoziție.

Și unchiul Bob a venit o dată la Timișoara, după moartea tatei în 1933, pentru a regla problemele legate de moștenire și pentru a apăra succesiunea legală, față de bunic, mătușile Ilonka, Margit și Wilma, care erau reprezentate de unchiul Dezső Roth. Pe papá, așa-l numeam noi, copiii  pe tata, adulții îl strigau Oskar, deși el se numea Karl. Mătușa Jenny Mann și familia Kornis aveau interese comune. Voi reveni la aceasta. Unchiul Bob și mătușa Clara au emigrat la timp, împreună cu fiul Heinz, în Anglia.

Heinz Pelzer a fost matematician, un veritabil om de știință. În anul 1933, pe când eram în Viena, i-au venit pe lume doi fii, care astăzi probabil că trăiesc în Australia. Heinz era și colecționar de artă. Ai, soția lui, nu a vrut să țină în casă o pictură obscenă a lui Egon Schiele.

Heinz, fiul unchiului Bob, a aflat de la Ernstl, fiul unchiului Willi ? care trăia la Londra- că mătușa Else se află la Centrul Ecumenic din Ottmaring și s-a dus să o viziteze. S-a bucurat de întâlnire, dar a rămas dezamăgit când a văzut deasupra patului ei o cruce. Era de înțeles, dacă ai în vedere câți membri ai familiei sale au fost uciși datorită faptului că erau evrei.

Fritz, fiul unchiului Bob, a avut un sfârșit trist la bătrânețe. A fost prins de către Gestapo, dar a putut să fugă și a scăpat. Mai târziu, după război, s-a căsătorit cu parizianca Juliette. Și-a câștigat cu greu existența ca reprezentant al unei firme cu aparatură de menaj. Ca pensionar a studiat istoria artei la Paris și, când fiica mea a studiat același domeniu acolo, i-au parvenit notițele vărului meu. Contactul cu văduva lui Fritz, Juliette, l-am făcut căutând numele Pelzer în cartea pariziană de telefoane. Din păcate ar fi trebuit să facem acest lucru cu un an mai devreme, pe când Fritz  mai era în viață. Ce bine e să mai găsești rude care au supraviețuit! Fritz a murit din cauza unui infarct, într-un hotel din Tenerife, în timpul unei șederi acolo. Soția sa nu a putut depăși acest moment, amintirea lui Fritz rămânând până la sfârșitul vieții ei singura temă de discuție.

Despre unchiul Emil, care trăia în Viena împreună cu soția și fiica sa, știu foarte puține. Cu toate acestea a jucat un rol hotărâtor pentru familia noastră. Venea destul de des la Timișoara cu afaceri și atunci vizita regulat firma tatei. Pe atunci era un fapt obișnuit să inviți la masă vizitatori din străinătate. Astfel Emil și Oskar s-au cunoscut mai bine și tot el a fost cel care a propus căsătoria surorii lui, Else, cu Oskar. Mama mea a scris mai târziu în amintirile ei: ?Emil este singurul din familia noastră care a dorit să devină un mare negustor și chiar a ajuns ceva asemănător, până a fost luat prizonier de război la Tașkent. S-a sinucis în anii inflației.?