Câteva vorbe încă despre verișorul meu Dönci: era un om deosebit de cultivat, vorbea numeroase limbi, unele exotice și mulți ani a activat drept consilier al unor guverne din Africa. Nu l-am prea plăcut, pentru că ne ironiza și-și bătea joc de noi. Cu toate acestea nu era un om rău. În anii 90, când l-am vizitat în Israel m-a primit foarte prietenos, iar la plecare avea lacrimi în ochi. Nu mai e în viață. Când i-am povestit că în Bad Homburg se află primul cazino din Europa m-a atenționat să nu cad pradă jocurilor de noroc, căci tatăl său a pierdut o avere la masa de joc. Nu m-am expus acestui pericol pentru că nu am călcat niciodată în acel cazinou.

          Mătușa Jenny (născută Kohn) și soțul ei, unchiul Emil, au trăit în Timișoara și aveau doi copii mari ?Bandi și Feri. Eram mai legați, din diferite motive, de această ramură a familiei decât de familia Roth. În primul rând, mătușa Jenny era cea mai simpatică dintre surorile tatălui, și mama era foarte bună prietenă cu ea. Chiar și din punct de vedere comercial aveam interese comune cu familia Mann. Dar voi vorbi mai târziu despre asta. Unchiul Emil (îi spuneam Emil bácsi) era o figură. Mi-l amintesc stând în grădină sub un nuc și purtând o ?discuție? prin fluierături cu păsările. Avea ureche muzicală și fluiera minunat. Tanti Jenny era stăpâna casei și ce spunea soția sa era sfânt pentru el. Dacă mătușa Jenny ar fi spus că Bega (râ