- Să vă spun următorul lucru: în anul 1922, când am scăpat de infernul ăsta așa-zis turcesc, trebuia să intre Kemal pașa de acum în Constantinopol, tatăl meu a spus așa: ?Copii - eu aveam atunci 10-12 ani - de acum vă duc într-o țară în care să nu știți ce-i aia frică.? Fiindcă toată viața noastră, din moși, strămoși, numai în frică am trăit. ?Acum, zice, o să mergeți, vă plimbați toată noaptea pe străzi, și nimeni nu va spune nimic.? Și așa a fost. Imperiul ăsta Otoman a fost un infern, cel puțin pentru armeni. Dom?le, au vrut să deznaționalizeze, să nu se pună problema armeană vreodată, pentru că armenii cereau independență, să aibă autonomie. Voiau să stârpească chestia asta din rădăcină, s-au apucat și au omorât, pe toți. ș?ț Când am venit, asta voiam să spun, noi doi, cu fratele meu am sosit aici în București, încă zece ani de zile eu la 5-6 zile o dată mă trezeam, ?vin turcii, ne omoară pe toți?, abia de 20, de 30 de ani m-am liniștit. A fost o spaimă, domnule, Imperiul ăsta Otoman, a fost cel mai groaznic, pentru armeni - poate că pentru alte populații nu.

- Aș vrea să rememorăm copilăria dumneavoastră de acolo. Unde v-ați născut?

- Eu sunt născut în orașul Kayseri, așa se cheamă turcește, noi armenii îi zicem Ghesaria, și i se șmaiț spune Cezareea. Este un mare munte, Ergias, Arghios, are vreo 4.500 de metri, deci e la poalele acestui munte. Și de acolo, când aveam trei ani, părinții mei ne-au dus în Eregli, Konya-Eregli așa se spune, aparține Konyei, știți, e dirijat de Konya. Și am avut noroc. Norocul nostru a fost următorul: prefectul, sau cum se zice, cel care a dirijat, pașa de Konya a fost un om mai blând. Chiar am vorbit cu un armean, el a spus ?Domnule, nouă ne-a dat voie să ne pregătim două săptămâni de drum, pentru că noi eram mici, aveam 6 ani.? Și tata a vândut nu știu ce. Ei, caravana noastră care am luat-o, a fost? Pentru că pe drum au omorât, bandiții au tăbărât asupra caravanelor. Eu m-am întâlnit cu caravane pe drum, care știi cum îi lăsase? Numai chilot și maieu, atât aveau pe ei. Îi dezbrăcau și luau tot. Nu numai că turcii au făcut ce au făcut, dar pe drum bandele astea de bandiți, care s-au năpustit asupra caravanelor. Am ajuns până la Alep, cel puțin am mers cum am mers până la Alep, dar de la Alep?

- Asta e în sud?

-Da, în sud, uitați, din Eregli ne-au luat, munții Taurus, și spre sud primul mare oraș a fost Alep.

- În Siria.

- În Siria. De la Alep am luat-o spre Deezurc. La Alep era sfârșitul lumii, caravane peste caravane. Să vă spun, am o Biblie, cel mai interesant lucru, cred că ar trebui să-l predau la? În Biblie mama a scris cum am înaintat, când am ajuns la? evenimentele. Iar Biblia asta, în fiecare seară se strângeau, este un lucru foarte interesant pentru un sociolog. Era o cameră mică a părinților mei, cu lanterne mici de gaz, era un Bardasa Ara, venea, citea din Biblie și vorbeau în fiecare seară, se închinau, se rugau. Ce-a fost? Afară de drumul ăsta, care a fost extraordinar, însă locul unde am ajuns a fost Raqqah, de la Alep. La Raqqah acuma sunt români care lucrează, să știți. Ăsta este un vechi oraș, o așezare de pe vremea romanilor, vechi cetăți, o cetate veche, un sat, un sat mare pe malul Eufratului, de-acum am trecut cu bărci la Raqqah, și la Raqqah, deodată, după 5-6 luni, s-a auzit că a avut loc măceluri? toată populația asta se îngrămădea la Der el Zor. La Raqqah tata a avut prudența, sau avea niște bani, și am trecut cu bărcile la Raqqah. La Raqqah am auzit după un timp că au loc măceluri. Se crease panică, se zvonea că au fost omorâți vreo trei-patru sute de mii de armeni, erau strânși toți acolo, triburile mahomedane, cum se chema, mă rog? I-au omorât cu cuțite, cu topoare. Mai este unul scăpat de acolo, era un băiat de 5 ani, e un bătrân acum, zice ?Am scăpat că m-am ascuns într-o grădină a arabilor.? Acolo au fost măceluri groaznice. Noi am scăpat ca prin minune, părinții mei, eu aveam 6 ani, sora mea avea 3 ani. Aveam un proprietar, Giamura îl chema, era un cerchez, zice ?Spune că sunt copiii tăi, noi murim.? Și am scăpat, n-a fost nimic. Și după aceea, încetul cu încetul, s-a apropiat sfârșitul războiului. Între timp, când de doi ani stăteam la Raqqah, un armean a scos o hârtie, adică a primit o chemare la Constantinopol, că a avut relații cu personalități din guvernul turcesc, și i-a dat voie să meargă la Damasc.