- Când a murit?

- A murit acum vreo 5-6 ani, a avut 83-84 de ani. Era foarte? un savant, domnule. Era prieten intim cu Iorga. Iorga a fost printre marile figuri ale contemporaneității, prin opera pe care a creat-o, a fost mare figură. Siruni mi-a povestit că a avut o memorie fenomenală, zice. ?El lua cărțile, zice, așa, parcă fotografia conținutul.? A fost un fenomen Iorga, domnule.

- Revenind la revista de elevi și la organizație, ce activități aveați?

- Domnule, toată chestia era că profesorii noștri au căutat să trezească la copii sentimentul național, asta a fost. Chestiile astea armenești, să vorbească între ei armenește, probabil ca să nu se deznaționalizeze. Vedeți, școală nu mai este, literatură nu mai este, nu mai vorbesc limba, asta e situația. Noi vorbeam armenește, făceam adunări, vorbeam.

- Profesorii de unde erau?

- Unii erau din Armenia. Au fugit când au venit rușii, alții erau din Turcia. Directorul nostru care ne-a dus la Capesius era Tirațian, își făcuse studiile în Germania și în Elveția, avea doctoratul luat în Elveția. Era prieten cu Capesius, altfel nu ne primea. Ne-a luat, și noi nu știam nici o boabă nemțește. Păi știți cum era, domnule, când ne-am dus, eram toți așezați în ultima bancă, venea profesorul nostru, doctorul Gross, ?Was machen Sie, Chinesen!"1 că noi nu știam o boabă. Dar am învățat.

- Dar, în afară de nemți, mai erau și alții acolo?

- Erau români și mai ales evrei, ei erau mulți, români puțini.

- Și ați stat acolo un an, doi la școala germană?

- Un an jumate. Unii au terminat la școala aceea. Noi, care eram în clasa a cincea, am plecat, care erau într-a șasea au rămas, și au terminat acolo. Dar fără drept de bacalaureat. Eu, v-am spus, am intrat direct la liceul românesc.

- După ce ați plecat de la școala armeană, mai aveați legături cu ceilalți copii armeni?

- Ne mai întâlneam, dar nu mai aveam legături cu organizația. Pe urmă am avut organizație ca studenți, asociația studenților armeni. Eram 50-60 de studenți armeni în București. De exemplu, actualul patriarh al armenilor era acolo, toți eram acolo. Am continuat în rândurile studenților, activitatea asta. Veneau și români. Spre exemplu, pe vremea aceea a venit Acterian, nu știu dacă ați auzit, era mare regizor, a venit, a ținut conferințe. Erau studenți armeni care nici nu știau armenește, știți. Era ca să aibă sentimentul.

- Dar ce ați organizat efectiv, concret?

- Conferințe se țineau, pe urmă erau petreceri, baluri, chestii de astea.

- Unde ați organizat aceste baluri?

- Tot acolo.

- Erau și din alte orașe?

- Categoric. Dar eram mai mult noi, care eram din Turcia veniți. Noi eram altfel. Erau armeni care erau născuți aici, ei nu erau ca noi. Erau mai detașați, nu știau problemele armenești, deși erau animați de anumite sentimente.