- Exista o solidaritate specială între armenii veniți din Turcia?

- Domnule, ne înțelegeam, domnule.

- Aveați aceleași amintiri, nu?

- Majoritatea nu suferiseră ce am avut eu, mulți erau născuți aici, în România, din centrele astea, Silistra, Bazargic. Alții, care erau din alte orașe, erau altfel, nu mai erau așa, crescuseră în alt mediu, în mediu românesc. Erau mai asimilați, nu erau ca noi. Să vă dau numărul de telefon al lui Zare. Apoi cu el numai de astea vorbim. Cincizeci la sută din discuțiile noastre, ce-i cu Armenia, ce e cu ăla, aceeași problemă. În orice caz, să știți că mulți nu cunosc aceste probleme. De exemplu, doctorul cu care ați vorbit, nu știe nimic. Puțini știu, dar? Eu prea mult am citit, am trăit viața asta. De altfel, Zare a luat și premii de la Erevan pentru chestii publicate în reviste, a primit și scrisoare de felicitare.

- Și dumneavoastră nu ați încercat să scrieți?

- Eu nu, adică n-am avut legături din astea cu Armenia sovietică, dar el e mereu în legătură cu ei.

- Mi-a spus Selian că cineva ar fi scris o istorie în armenește a masacrelor din Turcia.  Nu cumva știți cine?

- (Râde)

- Nu știți? De ce râdeți?

- Domnule, e o problemă foarte gingașă, să nu discutăm problema asta. Eu am încercat să scriu, este adevărat, dar nu popularizez acest lucru. Doar pentru mine, așa. Domnule, e ceva tragic, vă spun, am trăit prea crud, prea sever. Dacă vă spun că eu zece ani de zile noaptea deodată mă trezeam, credeam că mă omoară, a fost ceva groaznic. Dacă citești ziarele astea, ei se jură pe toți sfinții că ei nu au făcut nimic.

- Ați văzut cu ochii dumneavoastră armeni uciși?

- Pe drum erau împrăștiați copii mulți, mureau pe drum, nu puteau rezista, copii aruncați pe câmpuri? Este o foarte tristă poveste. Numai când vom muri noi și va veni altă generație, se va uita. Dar cei care au trăit astea, nu le pot uita. Este imposibil.

- Nici nu trebuie să se uite. 

- Probabil, domnul Zoltán, probabil chestiunile astea de care vă interesați v-au durut și pe dumneavoastră pe undeva, în fundul sufletului, poate aveți ceva. Un om care a suferit, numai acela știe, știți. A fost ceva groaznic. Eu am trăit toată viața în frică, chestii, ne omoară, ne omoară, aceeași fobie, știți. Asta a fost situația. În definitiv s-a rezolvat problema armeană prin distrugerea tuturora. Și turcii jură acum pe toți sfinții că ei n-au făcut nimic. Nu numai în ziarele astea, dar și în altele, că eu citesc tot ce-mi cade în mână. Și îmi pare foarte rău, e foarte trist, foarte trist, ce să mai vorbim. Asta e istoria armenilor, armeneșt