Tatăl meu i s-a raliat, a intrat pe lista lui ca și cum ar fi frate, cumnat, nu știu ce, și datorită chestiei am ajuns în 1916 la Damasc. Și la Damasc au fost multe povești. Am să vă spun un lucru interesant de la Damasc. În 1918, într-o zi, cerul plin parcă de păsări. Și lumea a început să spună că înseamnă că aruncă cu manifeste. Într-adevăr erau manifeste, avioanele nu se vedeau, în care scria că în ziua cutare, la ora cutare, englezii, o să intrăm în Damasc. Într-adevăr, în ziua aceea, la ora aceea, au intrat în Damasc, și vreo trei zile și trei nopți Damascul era numai lumină, că au dat foc la toate depozitele de muniții. Pe urmă am început să ieșim pe stradă, mașinile engleze când ne apropiam eu și sora mea, ne dădea biscuiți, vă imaginați ce bucurie era pentru noi copiii după atâta foamete, chestii. Dar pe mine m-a impresionat cel mai mult defilarea armatei arabe, dom?le! A trecut un ceas, două, numai cavaleria arabă, cum sunt ei îmbrăcați, arme nu știu ce. Am impresia, pe urmă am citit cartea colonelului Lawrence, aici în București, și cred că în ziua aceea avea loc predarea autorităților arabe, cred că era o manifestație, azi îmi dau seama.

- Arabii aceștia erau cu englezii.

- Anglia a pus în picioare arabii. Știți ce făceau englezii ăștia? Aruncau în aer. De exemplu, tata spunea, nici nu poți să-ți dai seama, se ascund trei arabi printre mărăcini și trenul în plin mers îl aruncă în aer. Pun o mașină infernală și o manevrează de la distanță, și sare în aer. Făceau acțiuni de sabotaj, ei au sabotat armata turcă și germană tot timpul.

- Până când ați stat la Damasc?

-În Damasc a intrat armata engleză, armata engleză era formată numai din indieni, majoritatea erau băieți tineri. Pe urmă au intrat francezii, în armata lor aveau africani, senegalezi. S-a umplut Damascul de senegalezi. Și tata a mai avut o prăvălie. Prăvălia era plină toată ziua, veneau indienii și luau pantofi, au început să meargă trenurile. Ei, am stat șase luni, și a spus ?Domnule, zice, s-a făcut Armenia, hai să fugim spre Armenia.? Domnule, a fost un exod, populația a lăsat tot! La Alep au fost 60.000 de armeni, un centru mare, cu mai multe școli, a început exodul spre Armenia. Am venit în Adana, ați auzit de Adana? Cilicia, se chema Adana. Acolo a fost un regat armean între secolele XI-XIV. Și armenii au vrut să ia înapoi Adana, mai multe sute de mii de armeni. Și aceleași rezultate le-a avut și asta. Francezii, așa se spune, am vorbit cu armeni din Turcia, a venit Franklin Bouillon, ce se întâmpla? Kemaliștii atacau Adana, francezii ripostau, nu se puteau apropia turcii. Noi am stat lângă un spital, un spital francez, când se apropiau, dădeau drumul la toate - toată noaptea auzeam mitralierele, pârr-pârr, știi. Nu se puteau apropia. Și, într-o zi, armata franceză a dus și tunuri și tot, s-a terminat povestea. Ce-a fost. Armenii credeau că acuma au să aibă iar republică înapoi, ca în secolele XI-XIV. Și ultimul rege de acolo a murit în Franța, erau prinți din Cipru care deveniseră regi ai armenilor, au fost șase regi armeni cu numele de Levon. Unul e înmormântat în Spania, unul în Franța. La un moment dat au ajuns la înțelegere francezii cu turcii, a venit și Bouillon, era ministru de externe atunci, au semnat niște hârtii, și francezii au spus așa într-o zi, în ?20, ?21, nu rețin exact. Zice: ?În două săptămâni de zile armata franceză se retrage. Cine vrea să plece, poate pleca.? Tata s-a dus și a luat laissez-passer, o am aici, a luat deci o hârtie, și a mers. De acolo, de la Adana, port la mare, de acolo ne-am îmbarcat pe vapor, și am venit la Constantinopol. Iar la Constantinopol am stat un an, a venit tata, a spus chestia că ?Vă iau într-o țară unde n-o să știți ce e frica.?

- De unde avea credința aceasta? A fost vreo convenție cu guvernul?