- N-a fost nici o convenție. Unchiul meu avea afaceri cu Ardealul. Unchiul meu trăia la Constantinopol. Din Constantinopol nu s-au deportat armeni, singurul oraș de unde nu, probabil că erau ambasadele. Unchiul meu a rămas acolo, și el avea treburi cu Ardealul, cumpăra vite, avea emisari, nu știu cum, cumpărau vite, și a fost și el de două ori, și a venit, și zice: ?Acolo e o țară admirabilă, n-o să știți ce e frica.?

- Cum a fost călătoria de la Constantinopol la București?

- Călătoria din Adana la Constantinopol a ținut 2 săptămâni. Ne-am urcat într-un vapor egiptean care pe drum era să se scufunde, mă rog, erau vapoare care nu mai corespundeau, dar ca să scoată banii, se foloseau, și scăpau ca prin minune. La Constantinopol era foarte simplu, seara ne-am urcat în vapor și a doua zi dimineața eram la Constanța. La Constanța tata ne-a dus la hotel, era prima dată când am mâncat telemea. Și acuma mi-a rămas gustul, când mănânc o telemea, mi-aduc aminte că la hotel am mâncat telemea, știi. Iar tata a adus bomboane Kandia, eram copii și n-am văzut, eram îmbrăcați ca cerșetorii când am ajuns. Domnule, a fost marea tragedie a acestui popor.

- Și de la Constanța ați venit direct la București?

- Da, direct la București, și tata a făcut atelier de cizmărie. Asta a fost.

- Cu ce se ocupa tatăl dumneavoastră?

- Tatăl meu avea la Eregli magazin de pantofi, veneau țăranii și luau. Era foarte bine, cum făcea el negoțul. El primea gata făcute de la Cezareea, cumnații lui aveau atelier la Cezareea, ei trimiteau, și el vindea ceea ce lucrau ei. Dar mai mult articole pentru țărani, opinci și pantofi mai simpli, cu țărănimea avea de-a face.

- Aveați și alte rude în localitatea natală?

- Nu, rudele noastre erau la Kayseri, dar sunt acum la Paris. Am două verișoare în Franța, iar un văr de-al meu este la Alexandria, în Egipt. Tatăl lui? ei stăteau la Ankara și, cum scrie și în cartea asta de Morgenthau, că toți bărbații de la 15 la 70 de ani au fost strânși, legați de mâini și au fost omorâți. Atunci a fost omorât și unchiul meu. Vedeți, guvernatorul din Konya a fost un om mai omenos și a lăsat oamenii să se pregătească, n-a omorât. Ăla din Ankara i-a strâns pe toți, și i-a omorât. Băiatul avea atunci un an, doi.

- Și bunicul dumneavoastră dinspre tată cu ce se ocupa?

- Bunicul din partea tatălui a fost un om foarte întreprinzător, era asociat cu turcii, avea oi, chestii, avea o mică țesătorie. Bunicul din partea mamei a fost orfan la 14 ani, însă a avut un cap extraordinar. Se apucă și creează o industrie, și trimite pe băiatul cel mai mare la școală. Și când acela a terminat școala și se întorcea acasă, izbucniseră evenimentele din 1895, îl prind turcii pe drum și-l despică în două. Și tatăl lui de durere moare.