Partea I       

Eu nevrednicul preot pensionar Antonie Cojocaru, m-am născut în anul 1912 luna lui august ziua a 2-a în Comuna Barta Județul Ismail,( Basarabia) din părinți foarte credincioși - Eustațiu și Hristina. Am avut încă doi frați și o soră. Un frate anume Constantin mai mare ca mine cu 7 ani, care a ajuns  preot la parohia Dăeni-Tulcea, dar care a murit de tânăr. Alt frate, anume Mihail mai mic ca mine cu 3 ani, care ajunsese profesor la un liceu în București, dar care și el a murit. In viață mai trăiește sora mea Vera care este cu 10 ani mai mică. Este și ea pensionară, a fost profesoară. E văduvă și are 3 fete de la 3 bărbați.

Comuna Barta este așezată lângă lacul  Ialpug.  Mărimea lacului era de 8 km lungimea, și de 50 km. lățimea, iar adâncimea de aproximativ 25 ? 30 m. Intre comună si lacul Ialpug e o fâșie de pământ largă de 1 km. ? e o peninsulă, iar între comună și fâșia de pământ e un mic lac care de multe ori seacă. Pe această peninsula oamenii au sădit o mică pădure de salcâmi.

Acolo lângă pădure aveam și noi un sfert de hectar cu vie altoită. Acolo mi-am petrecut multe zile din copilărie. Când eram copii mici,  ne lua tata cu el   la câmp. Avea vreo 10 ha și le muncea, singur cu mama mea. Când ne-am mai mărit, de 5 sau 6 ani,  ne lua tata la prășit porumbul ? ne tăiam pe la degetele picioarelor cu sapa și curgea sânge, iar tata ne zicea: pune țărână și trece. In adevăr trecea durerea și rana se închidea, căci pe atunci nu erau chimicale, nu era nici gândacul de Colorado. Parcă si cartofii erau mai gustoși. Abia așteptam să vie ziua de duminică să ne ducem la lacul Ialpug să ne scăldăm sau să prindem pește cu undița. Scoteam râme din grădină și puneam câte una în undiță și de fiecare data prindeam câte un pește mic, îl numeam Ghigor.  Când umpleam traista cu pește ne duceam acasă, iar mama abia ne aștepta să-i aducem peste. După ce-l curățea, îl tăvălea în făină și-l punea într-o tigaie și-l prăjea,  eu și fratele meu mai mic numit Mișa, cu multă poftă îl mâncam cu sare si pâine. Tot cu Mișa mergeam pretutindeni.

O data ne-am dus să ne scăldăm la gârlă, căci așa se numea lacul acela mic dintre comună si peninsula cu pădurea de salcâm. Am urnit  o barcă de la mal și repede ne-am suit întrânsa. Dar barca nu se mai oprea, se tot ducea spre adânc. Atunci eu am sărit din barcă îmbrăcat. Nu știam să înot, iar apa era de 2 m. Mă zbăteam și strigam, iar hainele ude mă trăgeau la fund. Norocul meu a fost că tocmai un tânăr venea și el să se scalde. Auzind țipete, repede s-a dezbrăcat  și a sărit în apă să mă scoată. M-a scos tocmai când înghițeam apă și-mi dădeam sufletul. De acolo am plecat acasă galbeni și speriați. Acasă mama m-a certat dar nu m-a bătut.

Altădată m-am speriat de niște câini și mama repede a chemat-o pe baba Maria, de m-a descântat de frică. Țin minte că la ușa sobei, baba Maria, a aruncat o mână de făină și s-au făcut niște semne de parcă eram eu înconjurat de niște câini. Apoi cu pumnii strânși mi-a tot netezit capul, spunea și niște cuvinte neînțelese. Eu atâta am auzit: ,,baba bate câinii, baba lecuiește? apoi a zis : ?leacul fie ori nu fie, plata babei să se  știe?.

Altă data  jucându-ne  pe drum și bătând vântul  mi-a intrat în ochi un gunoi. Cât s-a mai muncit mama să-l scoată și n-a putut,   ne-a dat două ouă și m-a  trimis  împreună cu Mișa, la baba Tasia, mare doctoroaie. Aceasta cum ne-a văzut, repede a alergat la poartă  cu o cană de apă și după ce și-a clătit bine gura cu apă de două ori, a scos o limbă lungă și mi-a băgat-o în ochi, apoi iarăși și-a clătit gura și din nou mi-a vârât limba-n ochi și mi-a tot răzuit ochiul cu limba până a scos gunoiul. Iar eu cu Mișa i-am dat cele două ouă și i-am mulțumit căci așa ne-a învățat mama, să mulțumim .

Când nu ne luau părinții  la câmp, ne jucam prin grădină, mâncam agude și zarzăre, iar seara mama ne făcea mâncare, tăia un pui de găină și cu cartofi, ne făcea o mâncare ce o mâncam cu plăcere, căci era și timpul când flămânzeam. Toata ziua ne jucam cu picioarele goale, iar iarna ne făcea tata opinci din piele de porc tăiat la Crăciun. Tot atunci ne făcea și câte o căciulă nouă din piele de oaie, tăbăcită. Bucuria era mare, căci mama ne făcea din lână obiele țesute de ea la război. Mai greu era, că nu ne puteam încălța cu opinci si cu obiele. Tot mama era aceea care ne încălța. Ghete ne cumpăra tata de la oraș, dar le purtam numai când mama ne ducea la Sfânta Biserică.