Stella PETRICU

S-a nascut in 27 iulie 1911, la Bocsa. Tatal a fost notar public. Locuieste in casa parintilor, in centrul orasului. Desi la momentul inregistrarii avea optzeci si sapte de ani si in ciuda faptului ca este nevoita, din pricina unei boli, sa se deplaseze cu ajutorul unui baston, pe inteaga durata a intalnirii a stat foarte dreapta. Stella Petricu este, si acum, o persoana extrem de energica.

Doamna Petricu a fost toata viata foarte marcata de pierderea mamei, care a murit la un an dupa nastere, de tuberculoza. Ea insasi o fire bolnavicioasa, isi structureaza discursul in functie de cele trei momente in care a fost foarte aproape de moarte. Lipsa figurii mamei -desi tatal s-a casatorit, nu vorbeste aproape deloc de mama vitrega - ii dezvolta un profund simt matern. Din pacate, unica fiica a murit la scurt timp dupa ce s-a nascut. Se pare ca acesta este si unul dintre motivele care au determinat-o sa-si paraseasca sotul.

Are foarte putine fotografii. Cea la care tine, evident, cel mai mult este o imagine a mamei, pe care nu a cunoscut-o.

Si-a inceput discursul povestindu-mi despre o intalnire din tinerete cu o ghicitoare, care ii prevazuse ca nu va avea noroc toata viata... A. J. ?Numai lucruri triste pot sa-ti povestesc"- Viata mea particulara?

- Da, viata dumneavoastra particulara, cu tot ce insemna ea, ce va aduceti aminte, ce va face placere sa povestiti...

- Numai lucruri triste pot sa-ti povestesc, ca viata mea a fost, intr-adevar, foarte trista. Am crezut ca asa..., vrei despre alte persoane.

- Nu, nu.

- Despre mine, draga, eu m-am nascut in 1911. Zic ca sunt romanca. Desi am, sa-ti spun, am din partea mamei o bunica sarboaica, un bunic ungur. Din partea tatalui am un bunic roman si o bunica grecoaica. Va sa zica patru feluri de sange in venele mele. M-am nascut in ?911, in 27 iulie, aici, la Bocsa. Mama, din pacate, la un an si trei luni a murit. N-am cunoscut-o pe mama deloc. Am fost totdeauna intr-o situatie..., totdeauna, toti erau convinsi ca voi fi si eu bolnava, fiindca in timpul cat a fost insarcinata cu mine, deja era bolnava. Dar, ce sa-ti spun, totusi, am scapat. Eram foarte sensibila. Clasa a doua trebuia s-o fac particulara. Si atunci, la varsta de unsprezece ani, la scoala - aici era un sanatoriu foarte bun, doctorul Velicek - am facut tratamentul de patru sezonuri. Dupa aceea, la mine nu exista, niciodata n-am fost propriu-zis racita. Da.

La treisprezce ani am facut..., eram la scoala - scoala primara am facut-o aicea - si la treisprezece ani m-am dus la gimnaziu, la Lugoj. Fiindca atunci asa era, fetele faceau intai scoala primara, patru clase si apoi faceau gimnaziu. Si-atunci, care inca vroia, cultura generala. Si pe vremuri asa era, nu era pentru cariera. Si-atunci, la treisprezece ani, am fost la scoala si, venind acasa, da, dupa trei saptamani m-am imbolnavit si am primit variola neagra, care este cea mai periculoasa boala care exista. Este aproape incurabila. Atunci nu erau nici penicilina, nici antibiotice. Cu ce m-a tratat? Era doctor de circumscriptie doctor Goldner Eugen care a fost un doctor desavarsit de constiincios si a reusit ca-ntr-adevar eram deja absolut vindecata. Doua zile, cand mi-a fost mai rau, au fost toti doctorii de-aici - erau doi, nu au fost atatia doctori ca acuma - la Congresul Medicilor, la Timisoara. Si cand s-a intors el de la congres, bucatareasa s-a dus, l-a intampinat la gara si a spus: ?Domnul doctor, nu veniti acasa, ca-i rau lui Stella?!", ca eram prietena cu baiatul lui. ?Ca Stella este pe moarte." Si-ntr-adevar, cand a venit, nu mai stia ce sa faca. Fiindca prima oara nici nu si-a dat seama de boala asta, fiindca asta a fost o raritate. Era, intr-adevar, o boala tropicala si numa? acolo, de-acolo s-a importat, foarte rar. Eu de unde am primit-o? Eu totdeauna aveam foarte multe interese pentru visuri. Si-acolo unde eram in gazda era o batrana care avea o carte de visuri, probabil de pe timpul de cand nu erau inca... asta, vaccinuri, stii. Si eu am cerut-o si exact la trei saptamani din ziua in care am avut-o in mana m-am imbolnavit. Da. Toata lumea, p-orma s-au mirat toti, erau ferm convinsi ca am sa mor, stii. Ca era asa o boala ca era aproape toata mortala. M-am scapat, nu stiu. Am avut o rezistenta. Da.