PREFAȚĂ

       Autorul acestor evocări a trăit până în luna mai 1987, iar anul acesta la 10 noiembrie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea sa. Înfățișare cu totul aparte, care exprima vitalitate și voință când parcurgea, ca presat de treburi, străzile din centrul orașului unde locuia, înalt, svelt, cu un mers vioi, ușor și destins, cu o față parcă sculptată -un nas acvilin și o bărbie puternică. avântată pe o față prelungă-, atragea imediat privirile trecătorilor. Pentru cei care-l cunoșteau -și era foarte cunoscut- fermeca prin purtările sale perfect citadine, prin jovialitate și un fel foarte caracteristic personalității sale, de a vorbi pasionat și afectat, dar cu bună cuviință. Fusese un avocat de renume -deloc provincial-, dar mai ales, un om care sorbea viața și o retransmitea cu un farmec viril care îi întregea prezența.

            "Evocările" pe care le-a scris sunt doar o mică parte din acele evenimente pe care a avut a le întâmpina, dacă avem în vedere că viața sa cuprinde perioada interbelică, apoi războiul și perioada care i-a urmat . . . . și dacă mai avem în vedere că era ceea ce se numește "un om de lume". Scrise în deceniul nouă al secolului trecut, cât privește epoca de după instaurarea regimului comunist ar fi de presupus că autorul a evitat prudent descrierea atmosferei întunecate și neprielnice unei existențe libere și mândre cu care fusese obișnuit, a acelor întâmplări care îl făcuseseră să sufere pentru umilințele provocate (am cunoștința directă că toate acestea nu l-au ocolit). Poate că și natura sa descătușată și solară i-a dictat să retrăiască prin scris mai ales ceea ce a putut să-l bucure și ridice.

            Sunt întâmplări și oameni în aceste evocări simple, care au ca fundal Brașovul trăit de autor la diferite vârste și epoci, a căror cheie de înțelegere rezidă în aceea că viața unui om, în constituirea ei limitată și permanentă poate fi largă și primitoare dacă este trăită cu luciditate și inteligență, în cinste și cu modestie. Amintirile unor oameni remarcabili, care, desigur nu întâmplător și nu fără rezultate, au lăsat urme în conștiința autorului; amintirile unor locuri anume din Brașov și împrejurimi așa cum erau ele în trecut și cum fuseseră ele adaptate și folosite, amăsurat, de oamenii de atunci; bucuriile simple ale excursiilor săptămânale de o viață din jurul Brașovului; nu în ultimul rând, frecventarea concertelor simfonice și ascultarea unor muzicieni de prestigiu ; - iată, în rezumat, ce va găsi, mai ales, cititorul acestor pagini. Remarcabil aici este că profesiunea de avocat -și, precum arătam mai înainte, autorul se impusese ca un avocat de prestigiu, absorbit de profesie, pe care o practica cu pasiune (o pasiune fermecătoare)- ocupă un loc foarte restrâns și aproape marginal, ceea ce, în retrospectiva sa, pare a semnifica că "în compoziție" celelalte determinante au avut greutate, nu succesele profesionale sau ceea ce numim viața juridică..

            Cartea de față se recomandă deci prin stratul ei evocator și prin învățătura pe care oricine o poate extrage asupra a cum se constituie o viață exemplară.

Brașov, noiembrie 2004  

                                                                                Silviu  Jecu

 

   NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

         

          De la început ne simțim obligați să clarificăm pe cititori despre cum s-a născut abia acum această carte, după aproape 20 de ani de la moartea autorului ei, Aurel A. Nistor, care a decedat la Brașov în 8 mai 1987, când depășise 82 de ani. Aceasta deoarece răspunsul la o primă justificată întrebare: Dar cine a fost Aurel A. Nistor?, îl veți afla singuri, citind cartea.

            Începând de la sfârșitul anului1979 și până la începutul anului 1987, deci în ultimii șapte ani ai vieții sale, Aurel Nistor a consemnat, în cinci caiete groase, gândurile sale, amintirile, evenimentele cotidiene. Primul caiet, cu titlul Însemnări - Evocări - Cronică familială, încheiat după un an, în noiembrie 1980, conține 394 de pagini. Al doilea caiet, Amintiri, început în decembrie 1980, care reia copilăria, școala primară, liceul, Academia Comercială; s-a oprit  în februarie 1982, la pagina 132. Al treilea caiet cu Însemnări -Evocări, scris din mai 1981 până în aprilie 1983, cuprinde 389 de pagini și constituie baza părții I a acestui volum. Al patrulea caiet de 594 pagini, întitulat tot Însemnări - Evocări, început în mai 1983 și terminat în decembrie 1984, conține mai ales descrieri ale excursiilor făcute în munți și constitue baza părții a II-a a cărții. Al cincilea și ultimul are 307 pagini, conține mai ales Gânduri, dar și Evenimente contemporane, a fost început în decembrie 1984 și întrerupt la sfârșitul lui februarie 1987; constituie sursa capitolului Timpul involuției.

            Primele două caiete sunt acum în posesia unor nepoți ai săi și nu am intervenit pentru a le obține, considerând că informațiile care nu se repetă în următoarele manuscrise, sunt de interes personal. Celelalte trei caiete le-a lăsat soției sale, Manți, mama lui Ioan Zorilă, din conținutul lor selectând cărămizile, pe care apoi le-am aranjat, cioplit și uneori completat, pentru alcătuirea cărții pe structura stabilită în Cuprins, construcție care ne aparține în totalitate.

            Am ales evenimentele care se referă la orașul nostru, acordând prioritate celor legate de inima lui, liceul "Andrei Șaguna", apoi celor limitrofe, fără a depăși teritoriul regiunii administrative Brașov (Stalin) de la mijlocul secolului XX, care a inclus vechile județe Brașov, Făgăraș, Sibiu, Trei Scaune, Târnava Mare și o parte din Târnava Mică, adică partea sud-estică a Transilvaniei, acesta fiind spațiul în care Aurel A. Nistor s-a născut, a învățat, a muncit, a iubit și a creat, pe scurt, în care a trăit cea mai mare parte a vieții sale.

            Pe parcursul redactării cărții, considerând că pentru rezistența construcției, dar și a funcționalității și a utilității ei, sunt necesare completări cu cărămizi suplimentare, le-am introdus diferențiindu-le față de textul de bază -atunci când era evident că ele nu puteau aparține lui Aurel Nistor- prin utilizarea unui alt caracter de literă. Unul din noi (D.D.) s-a ocupat mai ales de redactarea părții I Oameni, celălalt (I.Z.), de partea a II-a Munți, dar a existat și o interferență în această împărțire inițială a muncii, pe care o apreciem ca benefică în armonizarea conținutului volumului de față.

            Dar să ne prezentăm. Suntem brașoveni, nu chiar de la naștere, dar din fragedă copilărie, fiind elevi și absolvenți ai liceului "Andrei Șaguna", apoi ai Politehnicii din Brașov; deci ingineri; Ioan Zorilă a lucrat la Hidromecanica, Dan Dragolea la Autocamioane. Acum suntem pensionari, ajunși aproape la vârsta la care nenea Aurică își începea scrierile sale memorialistice.