În toamna anului 1928 am început școala primară. Cea mai apropiată școală era în satul Băhnășeni, reședința comunală de atunci, comună care pe vremea comuniștilor a fost desființată, după 1948 satul Sarata fiind înglobat în comuna Solonț. Școala din Băhnășeni, construită după primul război mondial, era din cărămidă, cu acoperiș de tablă, dar avea numai două săli de clasă, unde funcționau doi învățători care țineau cursuri cu câte două clase simultan. Distanța era de 2,5 km de casă și mergeam la început desculț pe prundișul văii pârăului Solonț, iar când mă loveam de vreo piatră și curgea sângele, puneam praf din prundiș și trecea.

 Adaptarea la viața școlară a fost îngreunată de măsura luată de un ministru al educației care, spre a face și el o inovație, a introdus la toate școlile primare cursurile zilnice de 6 ore, eșalonate 4 ore dimineața și 2 ore după amiaza. Pentru că în cazul meu nu aveam când să parcurg în două ore cei 5 km sau, în orice caz, pentru că era prea obositor pentru un copil, mi se dădea pentru pauză un boț de mămăligă cu brânză de oi, prăjit pe vatra de cărbuni a sobei din casă, pe care îl consumam după terminarea primelor 4 ore, în spațiul acoperit al unei cișmele de lângă școală, pe niște bănci de lemn. Cred că aceasta a fost cea mai gustoasă mâncare din viața mea (probabil din cauza foamei). În trimestrul 2 s-a renunțat la această măsură și, până la finele școlii primare de 4 ani, s-au ținut cursuri de câte 4 ore zilnic, șase zile pe săptămână.

 Acasă, mai ales în primul an, m-au mai ajutat părinții la asimilarea alfabetului. Nu aveam pe atunci caiete și scriam lecțiile pe o plăcuță de gresie înrămată, cu un creion tot din gresie și necazul cel mai mare era că dacă scăpai plăcuța jos se spărgea și era destul de scumpă: peste o sută de lei.

 Eu am spart, în clasa I-a, vreo 3 plăcuțe. O încercare de a chiuli de la școală, pentru a urmări evoluția unor cuiburi de păsărele, care pe atunci era cea mai mare pasiune a mea, m-a costat cam scump, pentru că m-au pârât colegii și am încasat o bătaie la palmă, destul de zdravănă, cu linia pătrată. Iarna mă încălțam cu ghete, dar când le dădea la reparat purtam opinci, pe care nu am învățat niciodată să le leg singur și trebuia să mă ajute părinții.

 LICEUL - După terminarea a 4 clase primare am dat examen de admitere la liceul de băieți Ferdinand I din Bacău, unde am reușit cu o medie mică, fiind repartizat la clasa I B. Liceul funcționa cu 8 clase, din care în cursul inferior (primele 4) erau câte 2 clase paralele, A și B. Clasele B erau extrabugetare și se plătea o taxă anuală de 6000 lei, în timp ce pentru clasele A se plătea numai 2000 lei pe an. În municipiul Bacău exista un alt liceu, pentru fete, cu aceeași schemă de organizare și mai exista un liceu comercial, echivalent azi cu liceul economic, un liceu industrial de 8 clase pentru băieți și altul pentru fete. De asemenea, erau două școli normale pentru învățători, una pentru băieți și alta pentru fete. În județ mai era un gimnaziu de 4 clase la Tg. Ocna. Pe lângă liceul Ferdinand funcționa și un internat, condus de cadrele didactice, dar taxa era mai scumpă, de peste 1000 lei pe lună, față de gazdele mai modeste care percepeau doar 600 lei lunar.

La fiecare din aceste școli era câte un singur rând de clase, cu excepția arătată, fiecare clasă având în jur de 40 elevi. Salariile profesorilor erau din cele mai mari dintre bugetari, astfel că un profesor suplinitor avea în jur de 4000 lei lunar, iar un profesor cu toate gradațiile ajungea la 14000 lei. Un profesor universitar avea salariul cel mai mare, echivalând pe acela de general din armată. Un funcționar la alte instituții bugetare, cu liceul la bază, începea cu 1500 lei lunar și putea ajunge până la 5000 lei. Învățătorii începeau cu 3000 lei și puteau termina cariera cu 11000 lei. Un medic, la oraș, începea cu 4000 lei, iar unul din mediul rural, cu 11000 lei. Pentru comparație arăt că o pereche de boi costa cam 12000 lei. O găină vie 20-25 lei, carnea 10-15 lei kg, uleiul și zahărul, cele mai scumpe alimente, cam 30 lei kg, iar pâinea neagră de 1 kg., 6 lei. Aceste prețuri au fost valabile până în 1939 toamna, când a început războiul în Polonia și, apoi, inflația.

 Absolvenții liceului teoretic puteau să dea examen de admitere la orice fel de facultate, inclusiv la teologie, în timp ce colegii lor de la alte licee numai la specialitatea respectivă, adică: cei de la școala normală, la litere,  cei de la liceul industrial, la politehnică, etc. Dar era greu pentru aceștia, întrucât se cerea materia de la liceele teoretice. Deci în comparație cu numărul mare de școli de astăzi, cu multe clase paralele, pe atunci erau foarte puțini absolvenți. Dar cu toate acestea numărul intelectualilor de mare valoare a fost foarte ridicat, ei situându-se cu cinste la nivelul european cel mai înalt.

 Era chiar o regulă, ca șeful de promoție la orice facultate să obțină o bursă de doctorat în străinătate.

 Cum am arătat mai sus, am intrat din din prima zi la clasele B și acolo am rămas până la terminarea gimnaziului, în clasa a IV-a. În tot acest timp stăteam la gazdă, unde tata plătea câte 600 lei lunar. La început am suportat greu despărțirea de familie și de ambianța rurală în care crescusem. O tuse convulsivă, contactată în clasa a II-a, a durat vreo 4 luni, încât slăbisem mult și nu mai puteam face față exercițiilor de gimnastică la orele de program și stăteam la perete cu câțiva evrei grași, care nici ei nu puteau sări la trambulină sau capră, cum făceau ceilalți colegi. Aproximativ o treime din colegi erau evrei, în toate clasele, dar asta se întâmpla numai la liceul teoretic și comercial, pentru că la cele industriale sau pedagogice nu era nici unul, cu toate că nu le era interzis.

 În clasa II-a am stat în gazdă la o familie cu 3 copii, din care unul era la liceu, cu un an mai mare ca mine, și această familie stătea, la rândul ei, cu chirie în casa unui ceferist. La un moment dat, proprietarul a vrut majorarea chiriei cu 100 lei lunar, ceea ce chiriașul nu a acceptat. Atunci proprietarul a declanșat procedura de evacuare, întrucât expirase contractul și, prin poliție, i-a pus în vedere ca în două săptămâni să părăsească locuința. Deoarece în cele două săptămâni chiriașul nu a plecat, proprietarul a venit cu poliția, i-a scos lucrurile în stradă și acesta a fost nevoit să caute altă casă, ceea ce nu era prea greu, pentru că erau multe clădiri în oraș pe care scria ?de închiriat? și în două ore a găsit ceea ce căuta, căzând de acord cu noul proprietar asupra prețului.

De remarcat operativitatea procedurii de evacuare, care astăzi se face numai pe cale judiciară și cu mari eforturi din partea proprietarului, dacă reușește. Prin procedura arătată se încuraja construcția de locuințe, proprietarul fiind sigur că este stăpân pe casa lui și atunci se găseau și case de închiriat cu chirii modice.

 La noua locuință mă simțeam mult mai bine, pentru că din fundul curții se întindea cel mai mare maidan al orașului: Câmpul Poștei, pe care pășteau oile, dar mai mult se jucau copiii și nu numai ei. Mișunau mulți vagabonzi și derbedei, care infestau mediul social.

 În afară de fotbal, țurcă, alergări, întreprindeam toamna câte o expediție de capturare a nucilor de la ciori. Pe vremea aceea, în Bacău erau multe gospodării care aveau în curte câte un nuc. Ciorile, mari amatoare de aceste fructe, le luau în cioc și le duceau într-un loc potrivit pentru a le sparge, pentru că erau destul de rezistente. Locul cel mai bun era pe Câmpul Poștei, un teren liber, nepopulat și unde puteau să ciocnească cu ciocul de mai multe ori, până să ajungă la miez. Numai că noi, copiii, eram un pericol serios, pentru că ne înarmam cu un buzunar de pietricele și alergam pe câmp la ore potrivite, aruncam pietricele, făceam zgomot și atunci ele se speriau și lăsau nucile, pe care noi le ridicam imediat. Dacă dintr-o astfel de expediție strângeam 10 nuci, era un mare succes.

 În această perioadă a fost și guvernarea profesorului N. Iorga, când nu s-au mai dat regulat salariile la bugetari. Tata primea salariul de la județ și aranjase cu casierul să mi-l dea mie în mână, lunar. În această perioadă, în realitate nu se mai dădea regulat și nici complet, așa că pe mine nu mai putea tata să mă controleze și eu am profitat de acest fapt și am reținut vreo 5oo lei, cu care am cumpărat în special înghețată. Din această cauză am căpătat și o afecțiune la căile respiratorii, care s-a vindecat greu.

În cursul inferior al liceului (primele 4 clase) învățam însă numai pentru note de trecere, fără convingerea că trebuie să asimilez temeinic și în aceste condiții, la terminarea clasei a IV-a, m-am trezit în fața pericolului de a rămâne pe dinafară, pentru că în clasa a V-a se constituia o singură clasă, formată din elevii cu cele mai bune rezultate, ceea ce nu era cazul meu.

 Examenul se dădea la 5 materii, din care 2 lucrări scrise și 5 orale.

Consider că a fost cel mai greu examen din viața mea, pentru că eram slab pregătit și riscam să rămân pe din afara școlii. La prima sesiune din luna iunie am reușit cu media 6, adică limita de admitere și fără loc în clasa superioară. Am învățat intens în timpul verii și la sesiunea din toamnă am reușit al 20-lea pe tabelul general, în ordinea mediilor, și iată cum: la oral era o comisie din 5 profesori și se convoca o serie de 5 candidați, care erau chestionați succesiv. Eu eram ultimul din serie și asta mă dezavantaja, pentru că primul era întrebat de generalități, iar la următorii se intra în amănunte și aceștia se puteau încurca mai ușor, dar am avut o baftă deosebită, pentru că toți cei 4 din față erau slab pregătiți și nu răspundeau bine la întrebări, în timp ce eu răspundeam prompt la toate, ieșind astfel în evidență. Un singur exemplu, la matematică, unde a căzut teorema lui Tales, a cărei definiție nu a putut-o da nimeni până la mine. Dacă intram în teorema reciprocă sau în alte amănunte, mă puteam încurca.

Conform  programei școlare, în liceu se preda elevilor în cei opt ani patru limbi străine:  limba franceză  din clasa I, limba latină din clasa a III-a, limba germană din clasa a V-a și limba elină veche din clasa a  VII-a.

Datorită lipsei de metodă pedagogică a profesorului, cele mai multe probleme le-am avut la limba latină, în clasa a III-a, atât eu, cât mai ales unii dintre colegii mei. Pentru  cine a citit nuvela satirică ?Domnul Vucea? de Barbu Ștefănescu Delavrancea ? înțelegerea va fi mai ușoară, deoarece sunt multe aspecte apropiate. Cuvintele și gramatica acestei limbi intrau foarte greu în memoria elevilor, care erau începători. Profesorul (Haralambie Ionescu ? poreclit ?Haș?) aplica notele 2-3-4 cu mare ușurință, însoțite de un zâmbet sadic, de satisfacție. Pentru cei care recidivau în note rele (1-4) se aplica bătaia la fund pe pielea goală (?că pe pantaloni tatăl tău a dat bani?). Bătaia era aplicată de un alt coleg de suferință, care făcea parte din aceeași categorie - cu note proaste, elevi care trebuiau să stea tot timpul în genunchi la orele de latină. Dacă cel care aplica loviturile era mai milos și nu dădea cu putere, erau inversate rolurile ca să arate cum trebuie aplicate loviturile. În cazurile mai ușoare, era pus un elev pedepsit să-l tragă de urechi pe altul cu note mici. Dacă nu-l trăgea de urechi cu putere erau puși să se tragă unul pe altul până dădea sângele.

Părinții nu au intervenit în nici un caz și profesorul a continuat în tot cursul anului teribilele metode pedagogice, corpul profesoral având un mare prestigiu la vremea respectivă.

Eu, care am luat prima dată o notă proastă, am intrat în panică și am început, de frică, să învăț cu prioritate la latină, controlând în fiecare zi dacă am uitat ceva, chiar dacă nu aveam ore în ziua următoare. Astfel m-am trezit cu nota 8 și numit pentru câtva timp controlor de rând la temele colegilor. În clasele următoare s-a domolit, revenind la normal, probabil în urma unor intervenții.