Îmi aduc cu drag aminte de anii petrecuți la Chișinău însă trebuie să recunosc că din cauza firii mele m-am consumat mult și n-am fost încrezătoare în sine. Sufeream mult pentru necazurile celor din jur, de aceea colegele îmi spuneau ?conștiința?. Căutam ca în jurul meu să am colege cu care mă asemănam și cu care relațiile erau foarte bune cum era Galina P. Galina era o fată altruistă care nu trecea nepăsătoare față de neczurile celor din jur, dar și ea a avut un ghinion teribil după terminarea liceului. S-a îmbolnăvit de o afecțiune de coloană, boală numită ?morbul lui Pot?. Săraca Galina a fost operată la Iași de doctorul Zaicu și după operație a fost îmbrăcată în ghips de la gât până la picioare. Nu pot să o uit pe Galina, când i-am făcut și eu o vizită, după două săptămâni, stătea săraca în pat acasă la ea, lângă Sifra (?) unde taică-său era preot, un om minunat cu care Galina semăna. A stat în ghips 6 luni și era un chin să stai numai pe spate, ghipsul se scutura pe corp și producea mâncărimi, mânca cu ajutorul oglinzii. De multe ori lua câte o lingură cu coada cu coadă lungă, de lemn, cu care se scărpina sub ghips ca să-și mai potolească mâncărimea. Așa chinuită cum era n-a căutat o clipă să-și plângă nemulțumirea și suferea cu multă resemnare. Stiu că primul ghips i s-a scos, dar s-a înlocuit cu altul mai scurt și tot așa până a putut să se dispenseze de ghips. Între timp a venit anul 1940, de Sf Petru și Pavel Basarabia era cedată Uniunii Sovietice și datorită acestei situații ne-am răspândit, mai bine zis ne-am pierdut urma, așa că Galina s-a pus picioare și a început să-și ducă viața folosindu-se de corsete care să o țină fixă, să-și revină coloana unde două vertebre i-au fost înlocuite.

 După buna judecată a Galinei, ea a căutat cu tot dinadinsul să urmeze Facultatea de Chimie din Iași, cu patru ani întârziere, dar a terminat și  a funcționat în calitate de ingineră, astăzi fiind pensionară ca și mine. Bănuiesc că n-a cutezat să se căsătorească, să-și întemeieze un cămin, din cauza bolii pe care a pătimit-o, dar am auzit că tot timpul vieții ei a căutat să ajute familiile nevoiașe și copiii necăjiți. 

Îmi amintesc de mai multe colege ale mele de care la ora aceasta nu stiu unde se află. Una dintre Z.U. a trecut în neființă tânără, au trecut poate mai multe, am început să îmbătrânim. 

Mi-au fost dragi toate colegele mele, unele însă mi-erau mai apropiate prin firea lor liniștită cum era Veronica Isanos, una din cele 5 fete ale doctoriței Isanos. Magda a fost prima și a urmat dreptul, pe urmă celelalte toate au urmat medicina. Magda a murit relativ tânără, am o carte de versuri scrisă de ea. Doctorița Isanos a fost doctorița liceului și în ultimul an de liceu, profesoară de igienă. A fost o femeie foarte bună, se transpunea în orice situație  (soră cu directoarea Alistar) era foarte potolită și cu multă răbdare. În paralel era și doctoriță psihiatră la Spitalul Costiugeni, la fel ca și soțul ei. 

Pe timpul cât eram elevă ziua de 1 Mai era sărbătoarea Zilei Muncii. În fiecare an, o clasă care avea colegă pe una din fetele Isanos era invitată la Costiugeni, unde doctorița Isanos ținea o conferință după care organiza vizitarea spitalului, atât cât era posibil. Clasa mea s-a bucurat și ea de o asemenea invitație, nu-mi amintesc anul, dar eram și noi în drepturi având-o colegă pe Veronica. Stiu că Doamna Doctor Isanos ne-a ținut o conferință despre bolile psihiatrice.

Costiugeniul era un spital mare, bine amenajat, singurul pe întreaga Basarabie pentru boli psihiatrice. Multă verdeață, plante diferite, pomi ornamentali, peste tot flori și un personal conștiincios. 

În Chișinău erau mai multe licee de fete și de băieți. La fete era Liceul Regina Maria, Liceul Principesa Dadiani, Liceul Eparhial, Liceul Jeanne D?Arc și încă unul pe care nu  mi-l aduc aminte. Inafară de asta mai era o școală Normală pentru învățătoare și educatoare, o secție la Liceul Eparhial pentru învățătoare și o școală profesională de 5 ani cu diferite secții.