Am venit, impreuna cu N. Bagdazar, la locuinta profesorului. Acolo se aflau Serban Cioculescu si Vladimir Streinu, banuiesc solicitandu-i sprijinul in concursul ce se anunta pentru conferinta de estetica si critica literara, nou infiintata, la Universitate la Iasi).
Cateva minute dupa sosirea noastra, este anuntat un nou vizitator: "domnul profesor Nae Ionescu". Surpriza a fost, fireste, mare pentru cei prezenti. Mai surprinzatoare insa a fost pentru profesorul de multi ani ocolit de ilustrul colaborator de odinioara, in urma polemicii dure in care s-au confruntat.
Pentru cititorii de astazi, care nu cunosc termenii acelei polemice, ii amintesc redand esentialul.
C. Radulescu-Motru, personalitate prestigioasa in cultura noastra, psiholog de renume, format in scoala lui Wundt, creatorul psihologiei experimentelor si filosof apreciat in acel timp, a criticat filosofia speculativa in stiinte, pledand pentru o "filosofie stiintifica", o directie de gandire in esenta psihologizanta si in parte pozitivista, dominanta in universitatile noastre spre sfarsitul sec. 19 si inceputul celui actual.
Aducand in dezbatere publica problemele mari ale filosofiei (metafizice, morale, sociale si chiar politice din acei ani), interpretandu- le in spirit stiintific, C.R.-Motru a criticat de asemenea unele curente si orientari filosofice, zgomotos afirmate in cultura noastra intre 1920- 1940, cum au fost: trairismul, existentialismul si, in genere, filosofiile literaturizante, de mare audienta in randurile generatiei tinere.
Ceea ce-a provocat, insa, o apriga polemica in deceniul al treilea a fost articolul Ofensiva contra filosofiei stiintifice (semnat de C.R.- Motru in Revista Fundatiilor Regale din 1934); articol in care erau criticati ca raspunzatori de aceasta "ofensiva", Lucian Blaga si Nae Ionescu. Ofensiva, afirma C.R.-Motru, "nu se margineste la un simplu antagonism intre filosofi" - "fapt obisnuit", care, in sine, nu-i condamnabil, intrucat "filosofia traieste intr-o continua straduinta de innoire. "Antagonismele dintre filosofii romani, le-am explicat, afirma C.R.-Motru cu alta ocazie, ca un semn al libertatii de cugetare, care trebuie sa domneasca in filosofie..." Aceste antagonisme n-ar fi"motiv de a interveni". Interventia, preciza C.R.-Motru, e motivata de faptul ca "sub antagonismele filosofice se ascunde insa, in ofensiva de fata, o adversitate contra spiritului stiintific in genere, care este prezentat ca fiind nepotrivit sufletului romanesc. Aici este latura primejdioasa a ofensivei." Critica prof. C.R.-Motru viza in primul rand pe Lucian Blaga, al carui "metaforism" si metafizica a misterului erau inacceptabile pentru discipolul lui Wundt - si al energetismului lui Ostwald.
Odata cu Blaga era sever criticat, "fostul coleg si prieten, Nae Ionescu" - cum il considera, invinuit de a fi mistic, cerand ca "intelesul filosofic...sa ne puna direct in fata misterului; nu, dupa lungi ocoluri si tinuti de mana, sa ne trezim in logica arida a abstractiei!"
Replica, acidulata, a celor criticati n-a intarziat; s-a dezlantuit cu violenta pamfletara, degenerand in atacuri la persoana, trezind dezaprobari si proteste. Dar sa revin la momentul sosirii lui Nae Ionescu.
Am inca vie in amintire imaginea neasteptatului vizitator. Imbracat in paltonul aratos, cu o caciula alba, de proportii - intrand, Nae Ionescu se adreseaza profesorului, care-i intinde mana, ridicandu-se de pe fotoliu: "domnule profesor, am venit sa va vad". E invitat sa ia loc. Cateva minute apoi, dupa ce s-a uitat cu inteles spre mine, Nae Ionescu spune: "la inceput se parea ca Blaga va fi un ganditor de valoare. Daca il cercetez de aproape, ramane putin!"
Dupa felul cum m-a privit, se vedea ca citise articolul meu superelogios despre Blaga. Fiind si ziarist, era in curent cu ceea ce se publica. Cunoscuse si foiletonul in care-l criticasem cu indrazneala. Minimalizarea lui Blaga se acorda cu aprecierile profesorului, care criticase public nu numai filosofia poetului ci si "trairismul", cum era caracterizata.
Dupa desfasurarea si incheierea convorbirii, ale carei amanunte nu le mai redau, Nae Ionescu s-a ridicat pentru plecare. Intreband cine merge spre centru, oferindu-se a-l lua in luxosul automobil, pe care-l conducea personal, impreuna cu Bagdazar, am plecat cu Nae Ionescu. Imi amintesc de-o afirmatie a profesorului auzita in drum, care merita a fi cunoscuta: "S-au plans (era o aluzie la P.P. Negulescu, un critic al sau) ca nu pot termina cercetarile, deoarece lipsesc operele principale ale filosofilor. Le-am aratat ca in biblioteca Facultatii exista opera completa a filosofilor studiati!"
La despartire, l-am intrebat pe fostul meu profesor preferat cand il pot vedea. A ramas sa-l caut la telefon. Mai tarziu m-a primit in luxoasa vila din apropierea aeroportului. Dupa anii scursi de la memorabila intalnire, ma intreb: ce sens sa fi avut neasteptata vizita a lui Nae Ionescu la profesorul caruia-i datora nu numai trimiterea la studii in Germania, ci si promovarea in cariera universitara? A fost cumva intreprinsa cu scopul de a-i cere scuze? Un fel de mea culpa pentru atacul polemic, atat de brutal, din trecut? E posibila si aceasta interpretare a intalnirii, dorita tocmai de marele ziarist. Nu mi se pare insa ca s-ar putea reduce numai la atata. Inclin sa cred ca intalnirea a avut o semnificatie mai adanca: a fost, cred, dorinta profund crestina a unei finale impacari, interior simtita ca necesara, inainte de a pleca pe drumul fara intoarcere din 15 martie 1940