14 august. Duminica. Ziua mobilizarii. In ziare apare ca Consiliul are loc numai dupa masa la ora 3. La ora 11 1/2 ma întâlnesc pe strada cu Brâncoveanu care mi spune ca acest aviz s-a dat numai pentru inducerea în eroare a publicului care stationa pe strazi. La Filipescu acasa asteptam mai multi: Brâncoveanu, M. Cantacuzino, Hiotu, Desliu etc. La 1 1/4 soseste Filipescu, intra palid, cadaveric între noi: totul e bine, am declarat razboi Austriei... Regele a fost admirabil...
Din cuvintele lui Filipescu reconstituiesc astfel felul cum a decurs Consiliul de coroana:

Regele a deschis, spunând cam urmatoarele: V-am chemat ca sa va comunic hotarârea mea care e rezultatul unei îndelungi reflectiuni si a unei biruinte care s-a savârsit asupra mea însumi.

Carp: Constant, Majestate, ca ne-ai chemat sa ne faci un comunicat, nu sa ne ceri avizul. Eu nu pot spune nimic pâna nu aud lamuririle prim ministrului.

Bratianu: expune situatia si conchide ca trebuie sa declaram razboi Austriei.

Carp: Majestatea Ta primejduiesti tara si Coroana; în caz când veti fi învins, pe tron va fi în viitor un Bratianu, un Stirbey, nu un Hohenzollern; eu nu va pot da pentru acest razboi decât o gazeta care n-o sa mai apara - (Moldova), trei fii pe câmpul de lupta si urarile mele ca pentru scaparea României sa fiti învinsi.

Bratianu: Daca si Fiii d-tale au aceleasi sentimente, tara n-are nevoie de ei.

Maiorescu: Crede ca e numai o ipoteza înfrângerea Germaniei si e de parerea ca românii ardeleni vor numai o autonomie, nu însa sa fie guvernati de România. Spune ca are scrisori de la ei.
Bratianu: raspunde ca stie sentimentele românilor de dincolo pe care i a sfatuit el însusi sa vorbeasca în acest chip cu Maiorescu.

Marghiloman: spune ca vorbeste în numele Partidului Conservator si protesteaza împotriva unui razboi alaturi de Rusia pe care a o instala la Constantinopol e o nenorocire pentru noi. Zice ca prin venirea lui Hindenburg în fruntea armatei austro-germane din Galitia, riscam sa fim batuti.

Regele întrerupe: Cum vreti mai bucuros sa i aveti pe rusi la Constantinopol - ca amici ori ca inamici? Eu, am învins în mine pe un Hohenzollern, n-am teama de un Hindenburg...

Filipescu: vorbeste în numele Partidului Conservator si îsi exprima mirarea ca Marghiloman - care dupa declararea razboiului când avea cunostinta de tratatul încheiat de Bratianu cu Rusia si-l lauda pentru asta - mai e capabil si în asemeni momente grave de astfel de palinodii.

T. Ionescu: a sustinut ideea intrarii în razboi.

Costinescu: spune ca am fi dispretuiti de toata lumea daca nu ne am misca.
Ferechide sustine si el.

Robescu: In numele Senatului nu pot decât sa dau sprijinul meu guvernului.
T. Rosetti: spune ca suntem tara mica si nu ne putem amesteca în "trebile celor mari".

Consiliul s-a terminat la ora 1. Regele le-a întins mâna tuturora. Când a ajuns la Filipescu i-a pus mâna pe umar: "N-ai crezut în mine"... Amândurora le au dat lacrimile. Bratianu i-a exprimat recunostinta regelui, al carui sacrificiu îl va aprecia tara. Regele a plâns...

In câteva cuvinte, astfel s-a petrecut acest act istoric, din care se remarca atitudinea regelui. Acest om a înteles ca pentru el e mai util sa se ataseze tarii si a facut-o figura frumoasa. Istoria îl va face mare. Pentru noi e o mare mângâiere ca vreme de 40 de ani am putut asimila un Hohenzollern, care prin purtarea lui e chemat în fata Europei de mâine sa reabiliteze o familie compromisa. Atitudinea lui a fost determinata în mare parte si de regina, ale carei sentimente anglo ruse concordau cu credinta tarii de care ea se legase printr un fel de apropiere cu temperamentul nostru.

Iesind de la Filipescu am mers cu Brâncoveanu sa luam masa la Capsa. Aici miscare - ziaristi straini emotionati. Colonelul Thomson, atasatul militar englez, îmi strânge mâna cu caldura; Tavernier, corespondentul de la Le Temps, ma saruta plângând. Printre mese e o conversatie generala, barierele partidelor nu mai sunt... Pe toti îi misca atitudinea regelui. Pavlica Bratasanu intra cu Titulescu strigând în gura mare:

- La batrânete am ajuns si eu monarhic.
Pe strada aglomeratie. Pâna la ora 4, publicul se tine într o oarecare rezerva. Pe fete e însufletire dar si o linie de seriozitate. Pe la ora 5 atmosfera e mai calda. Regelui si reginei care trec în automobile, li se fac ovatii cplduroase. Filipescu e de asemeni aclamat de multime. Trecând pe lânga clubul liberal sunt aclamat si eu de oamenii dimprejur. In fata Palatului multa lume. I. Th. Florescu ridicat pe umeri tine cuvântare si nu mai ispraveste. Intr-o mâna tine batista, într alta, palaria. Stofa ordinara de demagog. Pe lânga cafeneaua "Imperial", S. Mândrescu face aceeasi operatie ieftina. Gasesc o trasura, ma arunc în ea, si o iau spre soseaua goala de lume sa respir si sa-mi potolesc tensiunea grozava a nervilor... Ma întorc seara la ora 10 în oras, în societatea lui Taslauanu si când intru în restaurantul Continental, publicul se ridica în picioare aplaudând frenetic... In vremea asta se sting toate felinarele, Capitala se cufunda în întuneric, pe la miezul noptii suna goarnele vestind mobilizarea, lumea alearga pe strazi, smulge din mâna agentilor afisele cu ordinul de mobilizare, pâlcuri cânta La Arme, e o generala betie a simturilor... Rupt de oboseala trec spre casa de a lungul bulevardului Pake simt plutind deasupra mea o unda de tristete vaga si nelamurita. Ma întind în pat si tot zbuciumul de doi ani ma copleseste în clipa asta:

- Va sa zica s-a sfârsit, avem si noi razboi...
Zilele de la 15 august pâna vineri la 19 au trecut în delirul primelor succese. A doua zi dupa mobilizare, publicul nervos de la Bucuresti a lansat zvonul ca Brasovul si Sibiul au cazut... Oarecare întristare a provocat vestea ca monitoarele austriace au bombardat Severinul si Giurgiu. Luni seara s-a ivit primul Zeppelin însotit de aeroplane, orasul s-a stins, clopotele bisericilor au sunat, vardistii au fluierat trei ceasuri necontenit, tunurile au bubuit. Publicul se uita spre cer de pe strazi...

Marti i-am înmânat o petitie de a mea si una de a lui Geni(1) lui I. Bratianu; eu ceream sa fiu înscris la scoala pregatitoare de ofiteri. Geni cerea sa fie trimis pe front ca ofiter, ori ca simplu soldat. Petitiile le-am însotit de o scrisoare în care îi spuneam lui Bratianu ca nu gasesc mijloacele prin care sa-mi exprim sentimentele acum când se scrie cea mai glorioasa pagina a istoriei noastre si când armata româneasca se apropie de Sibiul unde a vibrat sufletul meu o viata întreaga...

Joi întâlnesc în strada pe Albert Honigman, redactor de la Adevarul, care mergea la ministrul Constantinescu. Eu eram cu Geni. Mergem împreuna pâna în strada Rotari si ne despartim la usa lui Constantinescu de ovrei. Imediat un servitor ne cheama înlauntru si pe noi. Am stat doua ceasuri la "Porcu", care ne-a primit cu multa aâefusiune. In fata lui ieseau perfect la iveala toate însusirile animalului dupa care l-a poreclit lumea: avea si rapacitatea si îndrazneala si buonomia porcului. Primele cuvinte dupa ce mi-a strâns mâna:

- Ei, ce zici de guvernul asta tradator?... Ii raspund ca acum nu e potrivit sa facem apel la memorie; deocamdata sa nu ne aducem aminte, nici el de înjuraturile mele, nici eu de ale lor... Porcu, radios îmi arata cum siretlicul românesc a avut o biruinta stralucita. El însusi, spune, a iscalit sâmbata înainte de mobilizare un contract pentru vindere de orzoaica încheiat cu nemtii. Nemtii n-au banuit nimic pâna în momentul ultim. Ordinul de mobilizare era semnat de sâmbata la ora 3 si regele a chemat la el, la ora 6, pe Maiorescu ca sa i spuna ca nu-i nimic hotarât si ca sa le deie cercurile germane astfel ultima raza de nadejde... Porcu îmi citeste mesajul regelui pentru deschiderea Camerei - în care se spune ca tricolorul nostru fâlfâie pe Brasov si Sbiu... Imi arata nota catre statele neutre în care guvernul anunta sechestrarea bunurilor austro germane si ne spune ca din aceasta operatie noi iesim în câstig cu cel putin un miliard si jumatate. Pe la sfârsitul conversatiei îmi da sa înteleg ca Bulgaria nedeclarându-ne razboi, Bratianu trateaza cu bulgarii si Porcu - facându-mi cu ochiul, - ma lasa sa cred ca ne putem astepta la un nou triumf al diplomatiei lui Bratianu... (Imorali, cum sunt ei, reflecta imoralitatea lor si asupra adversarului, atribuindu i o tradare si clatinând pe aceasta presupunere...)
Ies din cabinetul lui cu o senzatie neplacuta. Niciodata n-am crezut în viata în biruinta definitiva a siretlicurilor de culise si totdeauna am avut impresia ca pentru marile adevaruri linia dreapta e singura cale ce trebuie aleasa... Morala Porcului n a avut câtusi de putin darul sa ma însenineze... Mi se parea oarecum ca ceasul epocal al istoriei noastre nu e secondat de o cinste superioara si ca oamenii care îl gireaza cu numele lor nu sunt o garantie... In aceeasi zi, spre seara, întâlnesc pe generalul Cuttescu care venea de la Brasov si care mi-a spus ca a stat o zi la Brasov fara sa vada un singur om. Imi spune ca cucerirea a mers relativ usor, singura batalie mai serioasa a fost la Dârste, de unde austriacii au fugit batuti. Brasovul a fost stapânit vreme de o zi de un singur batalion. A fost numit de colonelul care opera acolo primar al orasului doctorul Baiulescu...

Vineri, 19 august. Chemat la Ministerul de razboi, ma prezint cu Geni la ora 9 dimineata. Ne primeste noul ministru de razboi, Vintila Bratianu, si secretarul general Iancovescu. Vintila B[ratianu] cu obisnuita i mutra antipatica îmi spune ca scoala de razboi va tine 6 luni. Risc deci sa învat carte fara a mai intra în razboi, nu crede însa ca în viata de mai târziu voi mai utiliza cunostintele militare. Imi spune ca fiind sedentar trebuie sa astept sa mi vie rândul, iar la întrebarea mea daca nu pot sa fiu utilizat în nici un chip îmi vorbeste de "temperamente nesupuse"... Il mai rog sa mi deie voie sa ma duc pâna la Sibiu sa vad de mama si mi raspunde ca nu se poate admite, fiindca au luat aceasta hotarâre si ieri au refuzat pe un fost ministru... Ii spun ca astfel nu-mi ramâne altceva de facut decât sa plec cu vreun regiment si-mi zice ca n-am voie nici eu, nici Geni...

Am plecat amarât din fata acestui om care a gasit acum momentul oportun ca sa se razbune pe mine, pentru ca am refuzat de la început sa ma bag sluga la partidul lui. Vintila B. cu sectarismul lui îngust, fire de salahor sec si rau, raspândeste împrejur o atmosfera penibila de antipatic si din toata fiinta lui radiaza ura împotriva personalitatilor superioare, fiindca purcezând din sine însusi, el nu vede alta apoteoza decât a mediocritatii. Il cred muncitor, fiindca e obisnuita calitatea asta la temperamentele vulgare, dar mic si urât, el mi se pare o pata neagra pe câmpul de lumina al însufletirii noastre de astazi. Nu stiu nici daca munca lui va putea fi utila, caci îl vad pierzându-se în forme, fara a avea mintea luminoasa a unui organizator... Politica de partid, politica de familie, oligarhia pacatoasa primejduiesc România...

Nu mai gaseam alta iesire decât sa ma înrolez voluntar la vreun regiment si sa plec cu el. Altfel riscam sa ma plimb fara nici o treaba pe Calea Victoriei, întreg si sanatos, câta vreme alta lume care n-a cerut razboiul ca mine, e dusa pe câmpul de lupta. Iesind deci din cabinetul lui Vintila, am plecat cu Geni, direct la cazarma Regimentului 80 inf[anterie], al carui comandant Vladescu, îmi scrisese imediat dupa mobilizare, invitându ma sa merg cu el, - spunându mi ca merge în Ardeal. Colonelul Vladescu, un temperament viu, inegal ca stare sufleteasca, - extrem de sever si excesiv de bun - ne a primit cu multa dragoste ca voluntari, a dat ordin sa ne completam echipamentul si ne-a spus ca dimineata plecam cu regimentul spre nord - pe jos, la ora 5. Am trecut repede prin pravalii sa ne cumparam ce aveam lipsa si în dreapta, în stânga sa ne luam ramas bun...

Sâmbata 20 august. Dimineata la ora 5 soseste automobilul lui Brâncoveanu sa ma duca la cazarma din Dealul Spirii. Ajungem acolo cu Geni, - însotiti de Tani si fratele ei si Bufnea... Regimentul întreg forfotea în ajunul plecarii. Soseste colonelul, foarte gentil, stam de vorba. Imi lamureste situatia, - eu voi fi un fel de aghiotant al lui si-l voi însoti în tot locul, iar Geni trece ca soldat la Compania 9, ramânând mai târziu sa-i faca o situatie. Se formeaza companiile si pleaca pe locul viran din spatele cazarmii, - lume împrejur, plânsete de femei, flori... In regiment sunt 1500 de bucuresteni - între care si catolici si evrei... Se începe slujba celor trei rituri în fata regimentului... La un cap trei hahami cu barbi sure enorme se roaga lui Iehova în strigate nearticulate balabanindu se din tot trupul. La zece pasi un preot ortodox slujeste apa sfântului botez cu vocea taraganata si nazala a troparelor bizantine, - iar la alti zece pasi un pater italian spune o rugaciune scurta si citeste dintr-o carte, soptind abia cuvintele unei implorari discrete... (Se desfac impresiile unei evolutii religioase de trei mii de ani din acest triptic de popi).

La ora 7 plecam tot regimentul spre Calea Grivitei, de acolo la Sosea... Geni cu ranita în spate la Compania 9, eu, urmând vorba colonelului care mi spune ca nu vrea sa ma "martirizeze", urc pe capra unei trasuri de ambulanta. In drum aclamatii si destule flori, soldatii raspund cu veselie... Ma recunoaste multimea pe la raspântii se aude des: Traiasca Goga...

Drumul s-a facut cu scurte întreruperi pâna la ora 7 seara când am ajuns la comuna Tâncabesti - vreo 35 de kilometri la nord de Bucuresti. Masa mare a soldatilor suporta drumul destul de bine, dar sunt destui slabi si extenuati care cad în drum sub povara ranitei. Vreo 200 au fost adunati de ambulante... De altfel sunt senini si cânta în mars, - la unele companii e cor în toata legea. Ofiterii mi se par devotati cei mai multi, am vazut locotenenti ducând ranitele si pustile soldatilor obositi...

La Tâncabesti am dormit noaptea si ne am asezat prin casele taranesti. Eu dormeam în aceeasi camera cu colonelul cu care ma împrietenisem. (Fost atasat militar la Roma 10 ani, Vladescu a copiat o multime de documente privitoare la istoria noastra din Arhivele de la Vatican). A doua seara, dupa ce ne-am culcat, pe la ora 11 1/2 soseste un automobil trimis sa duca pe colonel la Cartierul general de la Cocioc. Colonelul pleaca cam îngrijorat si se întoarce la ora 2, cu vestea ca trebuie sa ne întoarcem înapoi, fiind nevoie de o manevra spre sud... Cheama maiorii si suna alarma la ora 3 - fixând pentru 5 plecarea... Impachetare repede si la 5 pleaca regimentul...

Mars greu, lung, pe caldura vreo 25 kilometri pâna la comuna Afumati, unde ajungem la 12. Luam masa la arendasul mosiei boieresti cu colonelul caruia îi cer voie sa plec cu o trasura la Bucuresti care cad la vreo 20 kilometri împreuna cu Geni, caruia îi trebuie niste bocanci noi. Colonelul admite si ne dam întâlnire pentru a doua zi la comuna Budesti.

Intorsi acasa murdari - înspaimântam pe cei dimprejur, luam baia suverana, dormim si marti dimineata plecam cu trasura regimentului la Budesti. Aici, dupa câteva scene neplacute pe care le am în urma situatiei mele de soldat fara grad, din partea celor care nu ma cunosc, mi se spune ca regimentul nostru va fi dus cu automobilele la Oltenita. Luam deci drumul Oltenitei pe la ora 1 si plecam înainte.

Marti, 23 august. Pe drum la vreo 10 kilometri de Oltenita ne ajunge în urma automobilul colonelului care ne ia cu el. Ajungem la Oltenita si mergem direct în port. Aici mai multi ofiteri, soldati, marinari. O atmosfera cam trista. Fete îngrijite, oameni cam zapaciti, activitate putina, cei dimprejur au mai mult o atitudine de contemplatie si privesc îngrijorati spre malul celalalt de la Turtucaia. Ni se spune ca ieri s-au dat 10 atacuri bulgaresti, care au fost respinse, ca situatia e grava si ca înainte de ameazi a fost o panica între soldatii nostri. In vremea asta e o canonada puternica, artileria grea germana trage si raspund bateriile noastre. Pe la ora 4 vedem grupuri de soldati coborând de pe creasta spre Dunare. O scena de panica. Ii spun colonelului Vladescu sa trecem dincolo cu o salupa si sa potolim sperietura. Colonelul admite, ne îmbarcam înca cu vreo doi trei si trecem. Lovim în dreapta si în stânga, strigam si soldatii se opresc. Erau vreo doua companii din Reg. 76. Când i-am oprit si le spunem ca trebuie sa se întoarca înapoi, apare de dupa o dâlma locot colonelul regimentului - unul cu numele Marinescu - caruia Vladescu îi zice cu raceala:

- Domnule ofiter aduna ti oamenii si du te la atac... Locot colonelul, un individ scurt si îndesat, cam jenat, pleaca înapoi cu trupa. Sunt convins ca a fugit...
Ne întoarcem înapoi. M a deprimat scena... Mi au fulgerat multe prin minte... M am gândit o clipa, nu cumva virtutile militare pe care le atribuiam noi soldatilor nostri erau o iluzie?... In acest timp observam cu Vladescu un ofiter de la Reg. 76 umblând razna prin port. Era un sublocotenent. Colonelul Vladescu îl cheama la el:

- Ce umbli pe aici? Subl. (era de rezerva) se zapaceste. Colonelul îl ia de spate, îi rupe tresele si cheama un sergent de la o companie din reg. 80: Sergent, ia l pe ticalosul asta, pune i ranita în spate, sa mearga înaintea ta si daca vezi ca da un pas înapoi, împusca l din ordinul meu...

Pe la ora [lipsa în text] soseste colonelul Anghelescu, adiotantul regelui. Enervat, palid, îmi spune ca Turtucaia poate cadea în doua ceasuri. Vorbeste la telefon cu generalul Teodorescu din Turtucaia si pe urma mai linistit putin ne spune ca trebuie sa soseasca o divizie de a noastra de la Silistra sa i flancheze pe bulgari.
Cu singurul slep care era la îndemâna (se poate închipui deci cu ce încetineala penibila se facea transportul), se mai îmbarca doua batalioane din Reg. 2 de graniceri. Trec Dunarea cântând. Ajunsi dincolo sunt imediat porniti la atac, auzim în amurg goarnele si strigatul lor: ura...

1 Eugen Goga (1889-1935) fratele poetului, scriitor si ziarist; a publicat volumele Doua Siberii si Cartea facerii (vol. I - 1930, vol. II - 1931).
Birou de mobilizare în Bucuresti
Trecerea Dunarii la Flamânda (1916)