"Șirele asternute pe aceste pagini sunt scrise ulterior, în luna August 1917. Perderea "Jurnalului" m'a silit a-mi scrie pataniile pe baza aducerii aminte. Asa ca ordinea chronologică a evenimentelor e imposibil a fi tinuta cu stricteta. Îmi voi da însa silinta ? pe cât ma va ajuta memoria ? a o tine.
Scopul ce-l urmaresc e de-a fixa pe hârtie viata mea cu amintirile-i mai marcante din vremurile în cari luai parte activa  în îndârjitul zbucium al botezului de sânge din anii 1914-1918. Evenimentele precedente vietii mele militare le voi atinge fragmentar. Sunt de trei ani între streini. În acest timp, am vorbit si cetit excluziv în limbi streine: stilul mi se va ierta. "

Hornstein/Szarvko, 15.VIII.1917


În luna Iulie a anului 1914 eram în Bucuresti. Tinta-mi era de-a ma interesea de conditiile necesare pentru examenul de primire la Scoala nationala de poduri si sosele. O mare senzatie preocupa creierii tuturora: Printul de Coroana, mostenitorul tronului habsburgic Ferdinand, fu ucis dimpreună cu
sotia sa în Serajevo de studentul sarb Princip. Tot felul de întrebari pluteau prin văzduh: "Fi-va mâna Sârbiei?"... La caz că "da", "va cere oare Monarchia satisfactie?"..."Care va fi atitudinea celorlalte state europene?"... "E razboiul inevitabil?"...Nervii tuturora erau încordati asteptând noutătile zilei de
mâne.


Zile nefericite! Clipe fatale! Voi ati desteptat planuri, pofte de cuceriri! Voi ati rascolit din adânc jarul pacinic al vetrii europene, învalit în patura cenusii! În aceste zile s'au aprins, pân'la clocotire, patimile nebune ale acelor state arogante ce, bazate pe propriul militarizm, au binecuvântat momentul
de înfăptuire a secularului vis teutonic!... Scriu aceste sire în August 1917. Înca nu inspiram aerul pacii. De aceea, reflexiile de mai sus s'ar putea potrivi poate mai bine la sfârsit. Acest sfârsit însa îl prevad.

Scurt! Profesorul Murgoci îmi da instructiile de lipsa, iar pe drum, spre casa, în Predeal, ma ajunge declararea de razboiu a Sârbiei din partea Monarchiei Austro-Ungare. Circulatia cu trenul  între Predeal-Brasov e întrerupta. Acasa, mobilizatie partiala, apoi generala. Pe încetul se cristalizeaza partidele. Pe de o parte, Germania, Austro-Ungaria, mai târziu Turcia, apoi Bulgaria; pe cealalta: Anglia, Rusia, Franta, Japonia, Sârbia, Montenegru, Belgia, apoi Italia, România, Grecia, America, China, Siam etc. Cu un cuvânt: toata lumea.

Germanii, înarmati cu agerele lor pregatiri militare, sparg cu forta portile neutrale ale Belgiei, trec în Franta. "Parisul!" le era lozinca! ? Însa Joffre, la râul Marne, le pune stavila,înfrângând falnicele visuri ale lui Wilhelm. Nu le reusi a subjuga Europa în câteva luni, dupa cum le-a fost planul.
Aici încep deziluziile pe partea celor ce-au iscat războiul. În iarna anilor 1914-15, ajung Rusii prin Carpati... Dar la obiect! M'am prea departat de tinta. Nu vreau istoria războiului. Povestirilor trebue sa le dau un caracter personal.


Eu..., primind stipendiul "Trandafil" si asigurarea unui ajutor lunar de 100 lei din partea unchiului din Buzau, plecai în Pesta, la tehnica: sectia mecanica. Nici prin gând nu-mi trecea ca voi ajunge si eu soldat. Eram doara numai de 19 ani.
Succesele germane ma atingeau neplacut. Pasii aliatilor le urmam cu încordare, bucurându-ma de izbânzile lor. Privirile le tineam atintite spre "Carpatii nostri". Nu eram în clar cu politica lor, desi eram convins de glasul tarii. De-acasa-mi tot scriau ca prietenii, cunoscutii trec cu droaia
dincolo. Eu asteptam...


Pâna ce, într'una din zilele lui Martisor 1915, pe stradele Pestei aparura placate albe ? aducând furtuna: anii 1895-96 se vor asenta...Si m'au aflat capabil de arme, împartindu-ma la regimentul 24 de honvezi din Brasov. Acum încep si eu a ma ocupa mai serios cu aceasta idee. Infanterist nu prea voiam a fi. Auzisem ca-i rau. Artilerist n'aveam cal, protectie. La pionieri nu mai era loc. În fine, primii loc în Alba Iulia la " K.u.K. Sappeur-Baon No. 12" ? prin inginerul Negruti.
Ispravind cu coloquiile (cu exceptia mecanicei si chemiei), ma grabesc de Pasti acasa, în Brasov, caci în 15 Mai trebuiam sa'mbrac hainele împaratului. Acasa, între colegi, se începe o lupta cu mine însumi. Mama, surorile ma'ndeamna sa trec granita: "Toti se duc, numai tu nu!" Într'adevar, acum ma mustra constiinta ca nu am dat ascultare acestui glas.


... Acum n'as fi aici, între figuri streine, ce le urasc din suflet; constiinta mi-ar fi curata. N'as strânge pumnii în momentele'n cari fratii-mi sufer înfrângeri. N'as scrâsni  din dinti ? în neputinta ? la auzul vestii: Ápponyi a închis scolile românesti. I-as raspunde cu fapta, cu pumnul. N'as fi trist, moros.
N'as fi învatat arta false a nesinceritatii. N'as rosti tocmai contrarul celor ce le simt. Nu as juca comedie... Am fost egoist. Gândul mi-a fost prea mult la anul de studii, pe care nu voiam a-l perde; la stipendiul fara de care credeam ca nu-mi voi putea face cariera. Si-apoi m'a abatut pe cai ratacite si politica celor de dincolo, dorul de-a trai ceva nou, neobicinuit, ambitia de-a nu fi taxat de  las ? ramânând în România neutrala pân'la sfârsit. "Nu-ti vei mai vedea satul stramosilor tai!"

Si iata-ma într'una din zile (13 Mai) împachetând diferite nimicuri într'un cufar de lemn, pe coperisul caruia  gravai "Einj.Freiw. [snip]". Pe când aranjam diferitele lucruri, primesc o postala ilustrata: colegii mei Traian Popovici, Florin Voina, Dogar ma saluta din Predeal... ... Ei se hotarîra. Mie nu-mi reusi. Si'n timp ce privirile mi  le tineam îndreptate înapoi: "Veniti! Dictati-ne odata compasul
orientarii!", plecai în cetatea lui Mihai Viteazul.

Era o duminica senina ziua de 15 Mai 1915. Gara mare din Brasov întesata de lume: tineri de 19-20 de ani înrolati la regimentul  românesc nr. 2. Unii cu sapca militara, în haine civile; fiecare cu câte un cufar de lemn lângă el, înconjurat de cei mai de aproape ai lui, de cari se despartea. Apoi o multime mare de privitori. Brasovul înca nu vazuse o astfel de sarbatoare: era  adunată acolo floarea tinerimii brasovene si din jur ? în majoritate covârsitoare Romani. Sasii ? spre a-i da despartirii un caracter patriotic ? adusera o muzica.


Pe la 4 h p.m., suflând greu, apare locomotiva trăgând după sine vre-o 40 de vagoane de marfă si vre-o două cupee de persoane.Trenul întreg era împodobit în verde; pe ambele parti ale cupeelor erau scrise cu creta în trei limbi expresii patriotice, ca de exemplu: "Voiosi plecam în Praga" (!) sau "Jos cu Rusia!" etc. ? lucruri puse la cale de militie.

Am urmarit cu atentie ?"nsufletirea Românilor". Toti erau tacuti, tristi, îndarjiti; toti parca asteptau ceva, îndreptând privirile înapoi. Un locotenent neamt aseza inteligența saseasca în cupeul de
persoane. Românilor (Rusu, Priscu, Furnica) nu le ramâne decât unul de marfa. Asta ca introducere.
Lin ? suflând înnabusit, într'un amestec de strigate, suspine, lacrimi si freamate de batiste ? pleaca acest tren, ducând floarea românimii brasovene la Praga. Seara, la 8 h, cu trenul de persoane ? dupa ce-mi iau ramas bun dela mama si cumnat ? plec si eu în Alba Iulia. Lacrimile mamei m'au miscat adânc, umezindu-mi si mie ochii. Paralele si doua iconite? una verde de mătase, cu Sf. Andrei, cealaltă a Maicii Domnului, dăruită de mătusa din Darste, Chivuta ? erau în într'o tascuta de pânza.

În zorile zilei urmatoare, pe mâna cu un pardesiu de ploaie,  iar pe umar cu ladita de lemn, pornii în cetatea Albei Iulia. Un tigan ce-l întâlnii pe drum îmi duse cufarul conducându-ma în căzarma. Aici îl întâlnii pe Sulut si pe Romulus Pop. Înainte de amiaza ? dupa ce un Feldwebel ma fixă clatinând din cap: "Nu cred că poti suporta strapatiile vietii de Sappeur" ? ma îmbracai în hainele împaratului.
În acut contrast cu stofa moale a hainelor civile, uniforma dura, aspra, ma freca neplacut. Pantalonii lungi, blusa larga, de sa mai încapa doi în ea; cismele lungi, botoase, ca niste corabii, au lasat urme adânci asupra simtului meu delicat în ceea ce priveste gustul îmbracamintii. Sublocotenentul Rofain, facând haz, privea la metamorfoza mea.


Îmbracat, ma conduce un soldat la Golgotha recrutilor, la "Exerzierplatz". Aici calcau pamântul de mama focului colegii mei Sulut, Tothi Szabó, Cseh Ern?, Vámos Leo, Takács Miklós, Markos Sándor, Veress Aki. Un "Herr Gefreiter" sas, Soos, ne introduce în secretele vietii militare. Cât de greu îi cade unui om liber pân'ce îmbraca camasa sclaviei militare ? e de nedescris. Fiind însa laolalta opt voluntari, cu Pop noua, în glume si vituri ne trece timpul mai usor. Deja în ziua prima ma convinsei ca la militie nu poti face ce-ti doreste inima: spre sara, eu cu Sulut iesim din curtea cazarmii,
voind sa mergem în oras. La poarta, un "Herr Feldwebel" ne goneste înapoi: "Nu stiu nici saluta si voiesc sa mearga în oras!" Numai în curte am observat ca sapca mi-era pe ceafa, într'o parte.

Dar sa nu creada cineva ca noi ne-am fi împacat cu soartea: cazarma avea doua porti. Pe nesimtite, ne sterseram pe cealalta poarta. Greu îmi cazu sculatul în zori la 4 h. Stomacul mi se revolta, indignat încontra dejunului militar: cafea neagra la 4 1/2 h dimineata. Dar, pe încetul, facui experienta cât de usor teînveti cu nacazul.


Nu pot afirma ca'n odaia noastra n'ar fi fost ordine. Dar abia de vre-o câteva zile înrolati, de unde, pacatele, sa înveti din senin întreaga arta de a-ti întocmi patul si uniforma? O singura privire arunca temutul nost' capitan Messerklinger în odaie si fu de ajuns ca toti opt sa tremuram ca niste sfinti vre-un cias la rapport. Glasul capitanului, nutrit de strasnicu-i pantece, urla amenintându-ne ca, daca la proxima ocazie va mai vedea "so ein Schweinestall", nu mai vedem lumina soarelui.


Pe încetul ne însusim arta de a trai la porunca. Dumnezeul nostru era Messerklinger, iar arhanghelii lui: Stabsfeldw. Schmidt, Feldw. Grommes, Gefr. Soos etc. Sasul Grommes afla mare satisfactie în a necaji feciorii. În zilele cand era la pranz carne de porc, plateam amar acest lux. De la locul de exercitii pân' la cazarmă, numai "Kniet! Auf! Marsch! Halt!" Fiecare comandă cu aviso: "Schweinefleisch ist heute!"


[ ma opresc aici, amintirile ce urmeaza apartin familiei ]

(c) 2003, Max2, [VAM]


Notele si observatiile îs alcatuite prin amicitia si bunavointa
domnului George Stana, München.

1. Saraievo
2. Gavrilo Princip
3. Wilhelm al II-lea de Hohenzollern, împăratul Germaniei
4. honvéd (în maghiară)
5. K.u.K. ? Kaiserlich und Königlich: imperial și regal
(sau: chezaro-crăiesc); Sappeur-Ba[ttaill]on: batalion de geniu
6. einj[ähriger] Freiwilliger ? voluntar pt. un an (în
germană)
7. Kompass ? busolă (în germană)
8. Strapaze = efort; osteneală
9. teren de instrucție (în germană)
10. Witz ? glumă, banc (în germană)
11. aici, cu sensul milităr, armată
12. Messerklinge (fără r final) înseamnă în germană
?lamă de cuțit"
13. ?o astfel de cocină" (în germană)
14. Stabsfeldwebel: plutonier adjutant; Feldwebel: plutonier;
Gefreiter: caporal
15. ?În genunchi! Sus! Marș! Stați!"
16. ?Azi se dă carne de porc!"

Observatii:

dela - corect odinioară
șire, șirele - (șirurile)
a perde, perderea - în graiurile ardelenești fără
diftongarea e-ului
cari - pre-1932
strein - variantă mai veche
cetit - variantă mai veche
căzarma - ca ardelenism
cias - ca grafie personală
rapport - ibidem
Sârbia - cvasi-ardelenism
monarchia - ca grafie personală
pacinic - (pașnic)
învălit - (învelit & învăluit; văl!)
militarizm - ca grafie personală
războiu - regula: u mut dupa ?i final în substantive și
adjective(dar și în verbe la perf. simplu, precum și ?voiu <face
și drege>"
mecanicei - în loc de mecanicii (odinioară era respectată
mai puțin sau deloc regula: genitivul și dativul singular capătă
?cu rare excepții- terminația nominativului plural)
sufer - de fapt ar fi ?sufăr": varianta oleacă mai
veche valabilă pt. persoana a III-a plural (azi, standard e ?suferă") ?
în text: ?N'aș strânge pumnii în momentele'n cari frații-mi sufer
înfrângeri."
Ápponyi - pe a trebuie accent ascuțit; p dublu; i după
ypsilon (există și fără i după y, dar numele contelui e cu
? deși numele nobiliare de obicei se termină în y fără adaos)
coperiș - fără a- (arhaizant; regional)
poștală ilustrată - aici nu-i clar dacă lipsește
?carte" (carte poștală ilustrată) sau dacă aia era exprimarea
hotărîră - corect (spre deosebire de ?reforma" din 1992, între 1860-
1954, verbele terminate în ?rî se scriau cu ?î" și când ?î" era urmat
de desinențe ? cu excepția gerunziului (e.g. hotărîră, hotărît, dar
hotărând) înnăbușit - conform normelor de dinainte de 1 Apr 1954
(dublarea n-ului: a înnăbuși, înnota, înneca)
sclăviei - variantă mai veche