Luna iulie 1913 a unui soldat sanitar
Dl. Claudiu Sfintescu, din Bucuresti, ne trimute câteva însemnari ale tatalui d-sale, Septimiu Sfintescu, din timpul razboiului balcanic din 1913, din care retinem aceste fracmente. n iulie 1913, tatal colaboratorului nostru era student la medicina, în Germania. A venit în tara, mobilizat. nsemnarile sale printre putinele de acest fel surprind si declansarea epidemiei de holera în rândul trupelor române.

Joi, 3 iulie, Bonn am Rhein. Dimineata la 7, în drum spre Frauen-Klinik, vad afisata telegrama: Bucharest 2 Juli 1913. M.S. Regele Carol a iscalit ordinul de mobilizare a întregii armate". Telegrama a fost vazuta si de nemti, caci în timpul cursurilor mai multi ma întreaba când pleci la razboi? Probabil ca au vazut-o si ceilalti români de aici: Ion Cristescu (medicina), Dim. Popescu si Arbore (agronomie), Costin Stoicescu (juridice), Emil Panaitescu (istorie), Ion Dumitrescu (juridice-agronomie), Leon Burada etc.

Marti, 8 iulie, Slatina. Iata-ma si în orasul în care e regimentul din care fac eu parte, dupa ce facui o lunga si frumoasa calatorie. Pâna la Mannheim am discutat cu dr. Alfred Durst, cumnatul meu, diferite capitole de chirurgie de razboi" asta fiind subiectul ce ma va interesa mai mult în zilele urmatoare. Tremurile sunt tixite numai de români care se întorceau veseli din toate colturile unde fusesera pâna atunci. De prin Franta, Germania, Elvetia, toti se întorceau ca si mine, fara sa profitam de cele 15 zile de termen ce legea ne permitea. Daca se adunau 2-3 pe culoarul vagonului si începeau sa discute politica" pe româneste, îndata ieseau unul câte unul din compartimente si se amestecau si ei în vorba, ca si ei sunt români si vin la mobilizare".

Toti ardeau de dorinta de a ajunge cât mai curând în tara, la fiecare statie întrebau ce e aici?", iar la garile mari se dadeau jos si discutând înainte probabilitatile de razboi si biruinta, ciocneau câte un pahar pentru sanatate si noroc". La Timisoara o ceata de ciobani români, auzind cum se vorbea româneste, si înca cu foc, s-au apropriat de vagon si, dupa ce aflau de unde venim, unde ne ducem, cum si ce fel" cu o voce în care vibra tot sufletul lor plin de speranta si toata viata lor asuprita, ziceau: Sa veniti domnisorilor si pe la noi, canoi de multe ori stam seara asa si vorbim ca odata si odata..."

De la Vârciorova circula numai trenuri militare. Sosim la 2 noaptea, dar pâna la 4 trebuie sa asteptam si dupa numeroase opriri prin toate statiile ca sa ia mobilizati, ajung pe la 4 dupa-masa la Slatina si acasa. Joi dupa-masa ma prezint la regiment, fac cunostinta cu maior medic Dimitriu, sublocotenent Dumitrescu si Calarasanu, este Schwenck, plutonier farmacist. De la compania 1-a primesc îmbracamintea de soldat, uniforma noua, verde; mi-ar parea bine sa ramân soldat, sa fiu la ambulanta, în meserie, si sa nu-mi slabesc puterile mergând pe jos si cu cateaua" în spinare. Toata noaptea cos sa-mi ajustez uniforma; arma, baioneta si cruce de identificare n-am primit: ce-i trebuie sanitarului".

Sâmbata, 26 iulie [Orhanija, în Bulgaria]. Azi s-a constatat holera la noi, mai multe cazuri, care au fost evacuate la spitalul din Orhanija. Cât pe ce sa ma opreasca si pe mine acolo, când am adus un bolnav. Dupa ce s-a dat semnalul de alrma, s-a instalat spitalul într-un local bulgaresc murdar si fara nici un ajutor, bolnavii erau trântiti pe jos si lasati sa urle de sete. Ne-am mutat corturile în partea cealalta a orasului. Maiorul Dimitriu a dat ordine la raport pentru luarea de masuri profilactice.

Duminica, 27 iulie. Si azi s-au mai ivit câteva cazuri suspecte, care deocamdata se tin la noi sub observatie. Se aude ca au si murit 6 oameni si cam 70 sunt deja bolnavi. Dupa-masa doctorul Calaraseanu ne-a dat, pe mine si pe Procopie Constantinescu, la bolnavii izolati, pusi sub observatie, de la noi din regiment. Maiorul Dimitriu a fost la spital în oras si a stabilit ca a fost într-adevar holera. n consecinta, noi masuri de profilaxie. Se spune ca n-am putut încheia pacea cu bulgarii si ca ei au ocupat defileul pe care trebuia sa-l ocupam noi. Si ofiterii stau si beau si joaca carti sub corturi mari si pline de paie, iar soldatii mor de holera si de foame în corturi goale si umede, direct pe pamânt. De n-ar fi plutonierul Popescu nici eu n-as avea de multe ori ce mânca.

Luni, 28 iulie. Azi-dimineata am trecut în revistatoti bolnavii de aici din izolare. Sunt vreo 70 si mai vin mereu altii.

As munci cu draga inima, cum am muncit si pâna acuma, daca as putea cel putin sa ma pazesc si eu cum se cade si sa pot trai ceva mai bine. Dar nici la masa la popota nu ma lasa, pentru ca vin de la bolnavii suspecti de la izolarea holericilor.

Joi, 31 iulie. Azi ne mutara mai aproape de ambulanta, pe un câmp mlastinos. Paza bolnavilor aici e si mai greu de facut. La 10 metri în dosul corturilor curge o apa mica, lânga care sunt facute privatile. Din aceasta apa mica bolnavii beau apa când le este sete, bineînteles pe furis. Si sunt multi vreo 80 cu diaree si vreo 70 izolati. Dintre doctori, numai maiorul Dimitriu se intereseaza de ei, ceilalti numai pe departe întreaba de ei uneori. Colonelul vine si el din când în ca sa dea ordine, de cele mai multe ori nepotrivite.

Duminica, 3 august. Azi ma mutara, împreuna cu bolnavii de diaree mai grava si cu suspectii de holera, la scoala comunala din Lojana. Pe scândurile albe de var, din 2 clase, stau întinsi bolnavii. Scoala e construita din 1910, dar e într-un hal ca vai de lume...

Septimiu Sfintescu

Aici se încheie notele soldatului sanitar, restul nu-l mai putem sti. Sa fi fost poate vreun resentiment fata de ofiteri al soldatului care a picat din tumultuasa viata studenteasca de la Bonn în plina mizerie a razboiului în care a vazut mai multi morti de holera decât din lupte, iara nu putem sti. Dar va avea parte de viata de ofiter ca medic sublocotenent în razboiul din 1916, atât în campania nefericita din Dobrogea, cât si în retragerea, singur, pe jos, timp de câteva saptamâni, de la Bucuresti pâna si-a ajuns unitatea la Focsani, spre mirarea tuturor celor care-l crezusera dezertor la nemti, pentru a se îmbolnavi apoi grav de tifos la conducerea unui centru de bolnavi exentematici de pe lânga Adjud. Dar despre asta poate alta data.

Claudiu Sfintescu


10 august 1917 la Marasesti
Dl. inginer Dan Gârbea, Din Bucuresti, ne pune la dispozitie câteva pagini din însemnarile inedite ale tatalui d-sale, general de corp de armata (r) Titus Gârbea, care, la 22 septembrie a.c., va împlini 105 ani, din timpul campaniei române de la Marasesti, din august 1917. Pe atunci d-l general Gârbea era locotenent si se afla la Grupul de comanda din Brigada 15 artilerie din Divizia 15, comandata de generalul Paul Angelescu.

La 9 august 1917, inamicul a declansat un puternic atac în zona Susita, fiind oprit de unitatile românesti din cadrul Armatei 1.

Pentru a doua zi, era prevazut contraatacul ordonat de comandamentul Armatei 1. Ordinul, scrie dl. general Gârbea, nesocotea pierderile si oboseala trupelor din diviziile care trebuiau sa sustina atacul. Generalul Rasenu (comandantul Brigazii 15 artilerie) aprecia ca pentru scopul propus, atât mijloacele, cât si timpul erau insuficiente. Nici Regimentul 18 obuziere, ce va veni noaptea la Marasesti, nici Regimentul 23 artilerie nu avea timp sa-si regleze tragediile pentru o pregatire eficace a atacului, precum si barajele ce vor trebui dezlantuite la contraatacurile inamice.

De asemenea, nu au putut fi identificate si precizate în teren obiectivele (automatele) inamice. El propune ca ora atacului sa fie în dupa-amiaza zilei de 10 august".

In continuare, dl. general Gârbea relateaza ca în noaptea de 9 august a fost trimis la unitatile Regimentului 13 artilerie si Regimentului 18 obuziere cu ordinul de contraatac pentru a doua zi si sa dau explicatiile pentru obiectivele si legaturile cu Regimentul 34 infanterie".

Aici, la Regimentul 34 infanterie am întâlnit pe renumitul comandant al Batalionului 1, maiorul G. Mihail, care ma cunostea deoarece avea un frate ofiter artilerist, coleg cu mine. Dupa ce îi spun rostul venirii mele, îmi arata dispozitiile luate pentru contraatacul de a doua zi, iar eu i-am descris zona gruparii care îl va sustine si barajele pregatite. Mi-a descris obiactivele inamice si l-am rugat sa le transmita gruparii care va trimite un ofiter de legatura.

Maiorul se temea de rusii cu care facuse legatura, dar care erau îndoielnici si mi-a vorbit de oboseala ostasilor care au venit în mars fortat de la Namoloasa si au înlocuit pe rusi la Susita.
L-am vazut si pe fratele meu, sergentul Manole Gârbea, care dormea frânt de oboseala, dupa o zi de lupta. Era alaturi cu un sanitar, prieten din copilarii. Mi-au vorbit de pierderile mari din timpul zilei si de intrarea în graba în lupta, în locul rusilor.

Nu i-am mai vazut apoi, deoarece maiorul Mihail a fost grav ranit si evacuat, iar fratele meu a fost ranit si a cazut prizonier.

In dimineata zilei de 10 august continua de. general Gârbea soseste la Divizia 9 colonelul Rasoviceanu, comandantul Regimentului 9 vânatori. Fusese în liniile avansate si recunoscuse sectorul. Ma cunostea din anul precedent si l-am condus la generalul Rascanu, care l-a orientat asupra manevrei focului de artilerie. Colonelul era foarte îngrijorat din cauza timpului insuficient pentru pregatirea atacului. Spunea ca merge la moarte sigura , câmpul de lupta fiind împânzit cu mitraliere dusmane. Apoi, punându-mi mâna pe umar, îi spune generalului, referindu-se la mine: L-am cunoscut la Neajlov, nici acolo nu a fost usor, dar nu erau cuiburile de mitraliera care îmi vor secera vânatorii . Dupa care a plecat.

Pregatirea de artilerie a început la ora 14.00, dupa ce înca de dimineata s-au efectuat trageri de reglare a tirului, de ambele parti.

Atacul a fost initiat de Regimentul 34 infanterie, aflat la dreapta Diviziei 9, dar se lanseaza singur, deoarece rusii nu se misca. Nici Regimentul 36 infanterie, aflat la centru, nu poate înaonta pre mult, din cauza fortelor slabite dupa eforturile din ajun.

In câmpia deschisa, neteda a sectorului de atac, dupa ce artileria noastra a lungit tragerea, mitralierele inamice secera luptatorii regimentului.

La stânga Regimentului 9 vânatori se lanseaza cu însufletire si progreseaza spre Susita, dar cu pierderi grale. Nici în sectorul Diviziei 5 progresiunea nu a fost mai mare si satul Doaga nu a putut fi cucerit. Numai dreapta Diviziei 9 a atins, prin Regimentul 34 infanterie, obiectivul sau, Susita, dar tot cu pierderi mari.

Intunericul pune capat unui contraatac, numit atunci exagerat contraofensiva. Caderea noptii si focul celor 36 de baterii ale noastre împiedica pe inamic sa avanseze.

Experienta razboiului eratase, si batalia din 10 august a confirmat înca o data, ca atacurile insuficient de pregatite duc la pierderi inutile. Este greu de înteles cum comandantul Armatei 1, generalul Constantin Cristescu, care era artilerist, a subapreciat puterea de foc a unui inamic instalat ofensiv în teren, posedând mijloace tehnice superioare. n aceste conditii a ordonat o contraofensiva pripita, care a esuat.

Dar era numai una din luptele de la Marasesti..
.
In zilele care au urmat, batalia a continuat, încheindu-se cu victoria noastra în cea mai mare angajare militara de pe frontul român al primului razboi mondial.

General de corp de armata (r)
Titus GARBEA