I.P.: Nu, nu, 90 de ani e prea mult... peste de-ajuns... dar mi-i doresc desi nu mă mai pot adapta... n-are nici un rost... am făcut-o de atîtea ori... Nu mă mai interesează fiindcă-i alt ev. Eu vin prea de departe, sunt prea înceată pentru lumea asta grăbită...
    O.G.: Dar toti rămînem în urmă...
    I.P.:
Vrei să mă consolezi... Atît de multe acumulează un om încît pînă la urmă... e o povară, întelegi? Sacul e plin.
    O.G.: Dar mai si uităm cîte ceva, nu? Dv. tineti minte chiar totul?
    I.P.:
Enorm. Enorm! Îmi amintesc atîtea amănunte! De unde vin abia acum? Au stat ascunse... se ivesc singure, pe neasteptate. Trăiesc eu izolată, dar starea asta activează memoria, stii? E ca si cum as sta într-o bibliotecă imaginară cu amintiri... nu stii ce carte scoti din raft... Văd chipuri, întîmplări, aud voci... Pe de altă parte radioul, stau cu el în pat, mă transportă în miezul evenimentelor... si apoi muzica stimulează imaginatia...
    O.G.: Dar există si un prezent...
    I.P.:
Pentru mine e un trecut continuu. Prezentul se consumă repede...
    O.G.: Cum vă simtiti în comunitatea scriitorilor băcăuani?
    I.P.:
Extraordinar! Pentru mine este un segment de viată de neuitat. Si poate că trebuia să fie asa pentru că am intrat într-o regiune total necunoscută mie. Si de care m-am temut. Nu cunosteam Moldova. Mă consideram definitiv legată de Ardeal, de Muntenia care m-a adoptat. Ardelenii sînt mai ficsi, mai statornici. Nu-s cosmopoliti ca regătenii. Noi iesim greu din bîrlogul ardelenesc... Am găsit un Bacău atît de cultural, nu mi-am putut închipui... oamenii sînt generosi, e un climat scriitoricesc nemaipomenit... suflete calde, pline de solicitudine si atentie... si asta m-a ajutat enorm să depăsesc izolarea celor 6 luni de după accident, cînd mi-am rupt un picior... toate se rup la bătrînete... pînzele, rochiile... si încă alte 6 luni cînd o gripă ucigasă m-a tintuit la pat... vedeti, merg cu cadrul ăsta, abia de cîteva zile reînvăt să merg prin casă, ei! asta-i! De cum am apărut la Bacău am fost dusă pretutindeni, am fost purtată si apreciată... La Tescani, la Teatrul Bacovia, mi s-a cerut să public la Ateneu... E un climat, un spatiu anume... scriitorii mă vizitează, Domnul Octavian Voicu, Dl Dănilă, Dl Sergiu Adam... Moldova e bună cu mine...
    O.G.: Ati trăit aproape un veac. Nu-i dat oricui asta, "Vlasinii" Dv. v-au făcut acest dar genetic, trebuie să-l purtati...
    I.P.:
Mai mult ca sigur... oierii, muntele... Dar e prea mult. Încep să mă plictisesc.
    O.G.: Permiteti-mi să nu fiu de acord cu Dv...
    I.P.:
Să fi trăit pe vremea Revolutiei Franceze... ce interesant ar fi fost, ce perindare de evenimente si personaje... Stiu si eu?
    O.G.: Dar si vremurile noastre sînt departe de a fi cuminti...
    I.P.:
Aparent, aparent... înregistrez totul de la distantă... e un tablou stupid cu neputinte si esecuri. Dar nu mă bag în politică, am stat mereu departe de politică... meseria mea e să-mi aduc aminte...
    O.G.: Ce vă place să vă reamintiti atunci cînd vă este mai greu?
    I.P.:
Tot ce-mi reamintesc e legat de literatură si cărti. A fost viata mea. Am trăit doar în literatură, numai în literatură, acolo fac eu incursiuni zilnice. În informatia mea a intrat plăcerea asta de a citi, de a scrie si de a afla...
    O.G.: Numai asta contează...
    I.P.:
Fiecare carte a fost o trăire intensă. M-am gîndit la "ce sunt" si că sunt un scriitor.
    O.G.: Ati avut si perioade în care să trăiti în afara literaturii?
    I.P.:
O, nu! Totul, întregul a fost legat numai de literatură... de destinul cărtilor. Mie mi-a fost foame doar de literatură...
    O.G.: Isprăvind de scris o carte vă si gîndeati la următoarea?
    I.P.:
Au curs una dintr-alta. Terminînd una deja eram posedată de următoarea. Materia venea singură, de la sine. Vlasinii s-au scris dintr-o suflare... eu nu revin pe text. Nu schimb nici un cuvînt. Scriind necontenit povestea izvorăste din ea însăsi. Sînt mereu uimită că nu stu ce am în mine. Scrisul se scrie pe sine... curge ca la cismea... parcă-mi dictează cineva... cine oare? Totul se relevă în clipa scrisului, atunci, într-o legătură unică... elaborarea e secretă iar mîna i se supune... De la debut si pînă astăzi totul a fost definitiv, nu mi-a cerut nimeni vreo modificare... să schimb ceva, nu, nu... Poate, odată, a fost o exceptie... O singură dată!