O.G.: Relatati-ne un moment decisiv din viata Dv. O întîmplare care v-a marcat destinul, ceva în sensul acesta...
    I.P.:Întîlnirea mea cu Lovinescu... a fost hotărîtoare. Datorită lui am pătruns în altă lume. Viata mea a fost o continuă obsesie... îmi doream să scriu, să scriu... De la 14 ani am vrut să devin scriitoare, dar nu stiam cum... Păi, întîlnirea mea cu Lovinescu a fost un miracol, Domnule Genaru, îti imaginezi? Să ajung să fiu atît de pretuită de el, nu îndrăznisem să-mi închipui asta... De fapt el mi-a făcut calea mea. Dacă eu exist si sînt, o datorez lui Lovinescu...
    O.G.: Ati publicat o vreme si în "Natiunea" lui Călinescu...
    I.P.:
Da, în pagina a doua, cîtva timp... Confesiuni de scriitor, schite, povestiri, subiecte. A fost o perioadă scurtă. Lovinescu a fost borna vietii mele.
    O.G.: Dar cafeneaua literară? A jucat vreun rol? Bucurestiul...
    I.P.:
N-am frecventat-o deloc. Nici o legătură. Eu, Domnule Genaru, eram o femeie căsătorită... cu un inginer expert... aveam un statut social înalt... noi luam masa la restaurant cu protipendada... Cafeneaua se afla undeva jos, desi...
    O.G.: Totusi cafeneaua literară, la români, sueta, cafeaua, berica, tigara...
    I.P.:
Fără îndoială era un mediu specific, colorat, dar eu eram o Doamnă... Nu-mi permiteam... cunosteam însă indirect toate cancanurile... cine... ce, cum cu cine si cînd... asa, în treacăt, îmi ajungeau la ureche... Dintre cei ce-l frecventau pe Lovinescu multi... sau doar cîtiva... erau si clientii cafenelelor literare...
    O.G.: Cenaclul era un filtru...
    I.P.:
Exact! Îmi proteja statutul social. Lovinescu nu aprecia viata de cafenea... îl preocupa altceva, pentru el literatura era ceva cu mult mai serios... o responsabilitate si o reflectie adîncă... El chiar dispretuia balcanismul, taclalele, fauna aceea boemă...
    O.G.: Spuneti-mi cîteva cuvinte despre succes, ce este si...
    I.P.:
O, l-am avut tot timpul, în toate etapele vietii mele l-am gustat din plin... De două ori Premiul Academiei Române, în '43 si-n '82... Deci, odată, chiar înaintea Vlasinilor. După aparitia primilor Vlasini care m-au consacrat, statutul meu a fost constant... Acolo sînt eu cea mai autentică... sau asa cred... asa au spus toti... Eu simt cînd e bine.
    O.G.: Vă sugerează ceva cuvîntul "har"? E scriitorul un "ales"?
    I.P.:
Fără har nu poti scrie... esti ca posedat... mi-aduc aminte... ziua duceam o viată obisnuită... luam masa la Athen?e Palace... scriam la Vlasini noaptea pînă pe la cinci dimineata... eram atît de puternic dominată de "Vlasinii" mei încît vorbeam la masă numai despre asta... povesteam că nu mai stiu ce să mă fac... mă ciondăneam continuu cu personajele mele... pînă la teroare... mă obsedau... cu ele mă culcam în gînd, cu ele mă trezeam... Unii dintre comeseni credeau că vorbesc despre niste rude de-ale mele. Era o posesie diavolească... dar si benefică... o transă... Trăiam romanul dar trăiam si în realitatea imediată... Păi sigur că există un har... Nu mai departe cartea asta Urmasii Vlasinilor... poate ultima, a si apărut la Albatros... am scris-o în cea mai grea perioadă a vietii mele... am trecut prin încercări teribile... si totusi Dumnezeu mi-a dat usurinta aceea de a o scrie fără nici un efort... de la sine... dacă nu chiar ca o vindecare... O compensatie a suferintelor... Poti să faci asta fără să ai har?
    O.G.: Vreti să ne întoarcem putin la "Zburătorul"...
    I.P.:
Bine. Pentru Lovinescu sau erai scriitor sau nu erai deloc... Fără stări intermediare. El dădea semnalul, girul si toti îl luau în seamă. Era ca un botez definitiv al autoritătii sale recunoscute. Mă întreb acum cînd e prea tîrziu ce-ar fi spus el despre Vlasini... Lovinescu s-a prăpădit cu mult înainte... Într-un fel eu m-am străduit să-i confirm continuu aprecierile si încrederea initială... A fost ceva inexplicabil... un miraj... Totul s-a stricat apoi... a venit războiul, ne-au năpădit comunistii... totul a lăsat o zgură în noi... a trebuit să ne adaptăm fiecare... să simulăm... eu am stat deoparte... n-am aderat... nu mai puteam... m-am descurcat singură... literatura mea vine din profunzimi pe care nu le cunosc... din strămosi si nu dintr-o realitate imediată... frămîntările mele n-au fost comune cu ale breslei... "Zburătorul" nu mă mai putea apăra de agresiuni si contacte directe... autoritatea lui a fost suverană... Astăzi nu mai recunoastem aproape nici o autoritate critică...
    O.G.: Nu mai sînt mentorii de altădată...
    I.P.:
Eu sînt ceea ce a făcut Lovinescu din mine. Îmi spunea: "Dumneata esti o citadină..." Aparitia Vlasinilor l-ar fi intrigat, desigur, un roman patriarhal... în mine a învins fondul primordial...