A venit toamna în comuna maramureșeană Tăuții Măgherăuș. Dimineața și seara aerul rece te face să te zgribulești.  Și totuși, nu atât vremea este cea care le dă localnicilor semnul că ceva s-a schimbat în jurul lor, cât, mai ales, baciul Pavel Săsăran, cronicarul satului, ce a împlinit de curând 91 de ani. Toată vara stă  pe banca din fața casei și vorbește cu oricine are timp pentru amintirile lui. Cînd baciul Pavel nu mai șade la locul lui  pe bancă, e semn clar că toamna e pe aproape. De câteva zile banca a rămas goală, chiar și în vremea amiezii, căci rafale repezi de ploaie au venit dinspre munte purtate de vânt. Așa că orice tăuțean îți poate spune acum cu glas ferm: ??A venit toamna la noi??.

 Al patrulea din cei șapte copii ai familiei Săsăran s-a născut în septembrie 1911. A avut doi frați și patru surori. Era doar un copil cînd pe dealurile din jurul casei lui se auzeau tunurile din primul război mondial. De fapt, aproape toate amintirile baciului Pavel se învîrt în jurul celor două războaie mondiale.

 ??N-o fost rău când eram prunc că pruncii să știu juca acarcât ar fi de greu pentru părinți. Am făcut clasa I la unguri și-apoi o venit războiu? păstă noi. Da? noi, copiii, nu înțălăgeam mare lucru din ce să întîmplă. Din ajunul Bobotezii și pînă în noaptea de Paști o stat pe dealurile astea armata noastră. Și trăgeau ungurii și tăt degeaba. Erau doi generali cu românii și noi nu înțălăgeam de ce nu trag și-ai noștri. Da? ne-o zâs un general că să-i lăsăm să tragă, că nu-i nici un bai, că-n armată nu-i după cum vrea fiecare, că trăbă ordin ca să ataci. Și-o vinit ordinu? în noaptea de Paști și-apoi i-o țâpat pă unguri acasă la ei.?

 - Cum s-au descurcat  părinții dumneavoastră în timpul războiului, erați mulți copii, a fost greu să treceți peste acea perioadă?

 - Ar fi putută fi și mai greu, tu domnucă, dacă am fi fost noi altfel. Da? de micuți ne-o învățat că trăbă să lucri dacă vrei să ai ceva. Și mai îi încă un lucru: nu-i slobod cînd te pui la masă să zâci că nu ți-i foame. Trăbă a mulțămni la Dumnezău pântru mâncarea din blid, iară nu a face mofturi și a strîmba din nas. Ce ne-o pus în blid aceie am băgat în gură. Aveam cîteva oi și o văcuță de lapte și ne făcea mama laște(găluște) cu brânză, tocană cu brânză ori cu lapte, ori ne dădea turte de mălai cu lapte. Vara ne dădea supă de șălate( salată), ori de păstăi, și iarna tare bună fasole făcea. Da? io nu pot uita plăcintele cu brînză. Nu știu io acuma cum le făcea, dar tare bune ieșeau. Știi la ce m-am gîndit io? Cred că o fost așe de bune că tăt ce trebuia era făcut în casă. Grâul îl duceam la Seini la moară și aduceam fărină tare bună. Brânza o făcea mama în casă. Io tăt cred că de asta era gustu?acela, că erau tăte făcute de noi. Amu? numa bunul Dumnezău știe cum le fac p-acolo pe la fabrici și ce pun în ele, că parcă mesteci gumă cu petrol cîteodată, când mănânci oarece cumpărat de la prăvălie. Nu mai are mâncarea gustu-acela pe care l-o avut când am fost io tânăr. Și-apoi nu-i vorbă, că mâncarea tăt la fel o fac femeile. Da? degeaba.

 - Baciu Pavel, ați prins  și-al doilea Război Mondial. Ați fost pe front?

 - Io n-am ajuns pă front, da? am pornit cătră el. În al doilea Război Mondial eram deja însurat. Știi cum o fost? Am vinit acasă din armată în 1935 și-am început și io să mă duc cu feciorii pă la fete  în sat. Asta până-ntr-o sară, cînd tata mi-o zâs ?no gata, măi pruncule, amu? ți-o vinit vremea să te-nsori. Du-te înainte acolo - și mi-o zâs el la ce casă să mă duc - că viu și io cu mă-ta mintenaș și ți-om alege nevastă.? N-am avut ce face, m-am dus. Acolo ședea o văduvă care avea trei fete. Cînd am ajuns io, fetele torceau. Am povestit un pic și-o apărut tata cu guba pă umăr. I-o zâs la mama fetelor că o vinit să-și aleagă noră și  ea i-o spus că o dă pă Victoria, că aceia era cea mai mare, și-i dă și-un iugăr de pământ. Io am știut-o pe Victoria de mică. Nu mi-o părut rău și, Doamne, bună viață am avut laolaltă! Nunta am făcut-o în februarie, deodată cu sora mai mică a Victoriei, că nu puteam s-o facem primăvara că era de lucru, nu de nuntit. Apoi noi am stat patru ani cu părinții mei. De-acolo m-am dus la concentrare în al doilea război. Aveam fată mică, pă Măriuca, pă Cornelica am avut-o după aceia, și mi s-o cam strâns inima cînd m-am dus, da? n-am avut ce face. Da? n-am ajuns pă front, că știi ce s-o întîmplat? Io și cu încă unu? trăbuia să ducem un car. Tare hiretici erau caii aceia. Noaptea meream cu caru? și zîua stăteam, să nu ne vadă. Într-o noapte am pățât năcazu?. S-o agățat un ștreang de la un cal și cînd m-am dus să-l descăț, calu? mi-o tras o copită, de n-am mai știut de mine. M-o tăt pus în salvare și m-o trimăs la spital. Acolo o fost un doctor și mi-o zâs că m-or opera. L-am rugat tare frumos să mă lase să-i scriu o carte poștală la femeie să știe că unde-s și, dacă nu mă mai scol după operație, să vie să mă ducă să mă-ngroape. Am scris-o cu creion chimic și o trimăs-o un sanitar.