Pluteam fericiti printre nelipsitele figurine si inimioare de turta dulce, susan si negusu, printre fluierici, papusi si ratusti de bonbonerie ieftina, ne pierdeam nasul si ochii in uriasele fuioare de vata de zahar - si seara ne licareau in priviri luminile, paietele, acrobatii, luptatorul cel mare, poneii, pantera, tigrii, leii, dar mai cu seama clovnii ce ne storceau siroi de lacrimi de ris, sau vorba unui afis: "ropote de ris"! Copil fiind, credeam ca acolo, in acel tirg, se afla centrul lumii, buricul pamintului, asa cum va fi crezut si elevul Octavian Paler, venit din leaganul Lisei, de linga Simbata de Sus, ca Fagarasul e cel mai mare oras din tara,daca nu chiar capitala romanimii de pretutindeni. Azi insa stiu ca in toate orizonturile tarii au existat si exista inca fabuloase tirguri, de la Bucuresti pina la Riurenii vilceni, Dragaica buzoiana, la Curtea de Arges, Topoloveni, la Radauti, Tirgu Frumos, Falticeni, la Nasaud, Bistrita, Sighet, la Lugoj, la Medgidia, la Dabuleni, ca sa nu amintesac decit de citeva, unde la fel s-au bucurat toti copiii in geana primaverii lor.
Apoi, in adolescenta mea brasoveana, ca licean la "Andrei Saguna", mi-am inchis pe veci in memorie, in acea atmosfera unica de Schei romanesc si burg sasesc, frumoasele serbari ale junilor brasoveni, din poiana de la Pietrele lui Solomon, vestita "Comanda" a sagunistilor si tirgurile anuale din Piata Sfatului, pe care le-am mai apucat aproape in patina vremilor mai vechi, evocate cu atita vibratie de severul profesor Sextil Puscariu in Brasovul de altadata. Cine ar putea uita amestecul de graiuri si talmes-balmesul de nimicuri, hazliile agresiuni ale tinerelor servitoare care, pentru a-si arata simpatia fata de un baiat, scoteau fulgerator dintre bogatele pliuri ale fustelor o lingura de lemn si-l pocneau tot atit de repede peste spinare pe necunoscutul ales al inimii lor jucause!
Apoi, ca student "in Bucurestiul iubit", venit pe malurile Dimbovitene cu frica lui Dumnezeu si cu timiditatea provincialului, am cunoscut, printre multe altele, si citeva tirguri specific bucurestene, printre care unele au supravietuit razboiului si tavalugurilor succesive ale comunismului, antiterapiei de soc din debutul dur al acestuia. Celebrul Tirg al Mosilor din Obor, de care stia toata tara, nu se degradase prea mult. De o vechime foarte departata in timp, acest "bilci" tinut in luna mai, legat la inceput de cultul mortilor, de pomenile facute acolo, si mai tirziu de ajutorarea saracimii, orfanilor si batrinilor (dovada primatul vaselor de lut, oalelor, strachinilor si ulcioarelor), acest tirg si iarmaroc vizitat in joia Mosilor si de domnitori ca Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbei, nu putea fi desfiintat cu una-cu doua, nici de nevoi, nici de vreo doctrina politica. Aproape nimic din Oborul in care-si plimbase atent ochii an de an tot bucuresteanul, nu putea sa dispara. Chiar si atunci cind o personalitate ca Maria Tanase a fost obligata, si nu rugata, sa cinte in Obor, de Tirgul Mosilor, din dorinta lui Gheorghiu-Dej. A si cintat, in anul 1958, la circiuma "La prispa inalta", local decorat cu acel prilej de pictorul Constantin Piliuta, la dorinta artistei, care seara cinta la "Continental", in admiratia dirijorului englez John Barbirolli, a violonistului David Oistrah, a tinarului pianist Li Min Cean, sositi la Festivalul George Enescu. Noroc ca exceptionala artista a fost ajutata de o compozitie foarte inspirata, care, conjugata cu geniul interpretei, a devenit o perla din mirificul, sirag al marii cintarete. Despre acest tirg vestit voi reveni cu alt prilej. Dar pina atunci sa-l mai ascultam pe Tudor Arghezi evocindu-l in cartea sa Cu bastonul prin Bucuresti: "Joia Mosilor aduna in Cimpina Oborului dintre mori si cherestele lume si popor din patru-cinci judete, pe Cimpul Mosilor, neted pina atuncea ca Baraganul, al carui ses pustiu fara biserici se vedea prin apropiere. Bilciul incepea cu un sir lung de negustori de turta dulce, cu barba aramie, cu sapca si cozoroc si cu gitul camesii rosii incheiat intr-o parte, la umar: lipovenii, absenti din viata orasului timp de cincizeci de saptamini, apareau odata cu tirgul ca niste Mosi Craciuni, aducatori de o singura marfa, faina cu miere, dospita si coapta. Stive inalte de turta, de-a lungul si latul meselor de vinzare si al paretilor, dadeau pravaliilor, izolate sub streasinile de pinza a corturilor puse la rind, aerul unei expozitii de caramizi poroase, usoare conglomerate de pluta si guma. Marfa de lut smaltuit, castele de strachini, muntii de ulcele, aduse in care cu coviltir si facute maldare cu piscuri." Constantin C. Giurescu scoate in evidenta, pe linga nelipsitele "gogosi rumenite, pregatite sub ochii tai, placinte, zaharicale" si alte amanunte graitoare: "vedeai in dreapta si in stinga gherete cu trageri la semn, cu aruncari de inele, cu incercarea norocului, cu incercarea puterii, vedeai gramezi de strachini smaltuite si nesmaltuite si cani pentru pomana (subl. ns.); te-mbiau negustorii ambulanti cu fluiere, hiriietori, moristi, pocnitori. Mai departe erau baraci cu numere senzationale"... Apoi, as mai aminti aici "zidul mortii" inalt, circular, in care un motociclist gonea jur- imprejur pina ajungea aproape sus, unde se aflau privitorii, apoi mari corturi cu iluzionisti, femeia-sarpe, maimuta-nfuriata, scrinciobul numit "Dulapul" s.a. Cu timpul, cind frumoasa invatatura de limba franceza a inceput sa dispara din Bucuresti si oamenii au prins a maimutari - prima faza! - limba engleza fara s-o priceapa, un brav negustor de linguri a avut un dever nemaipomenit vazind sute de linguri de lemn avind pe coada desenata o inima rosie si cu inscriptia: Ai la viu! Strict autentic. O vreme, pina prin anii ?55-?60 tirguri lunare se mai tineau si prin anumite piete, in Unirii, Matache Macelaru si chiar Amzei, insa adevaratele tirguri erau altele. Dintre ele se cunostea mai cu seama tirgul numit Taica Lazar, (foarte vechi vad de talcioc, aflat la inceputuri in stradela Lazar dintre Calea Vacarestilor si Sf. Vineri, extins si intr-o Hala a Paduchilor, cum ii zicea prin 1930), talcioc din apropierea bisericii Sf. Gheorghe-Nou, foarte cautat pentru ca se afla chiar in inima Capitalei, in spatele Baratiei. Aici isi vindeau indata dupa razboi "marfa", pentru a putea trai, fel si chip de cucoane de toate virstele, catalogate de autoritatile comuniste drept boieroaice, ciocoaice din rindul "capitalistilor si mosierilor imbuibati" ca sa folosim calificativele de atunci, aici veneau pur si simplu ascunzindu-si fata sub naframe, de rusine, pentru a vinde cu teama o brosa, o esarfa, un manson, pantofi, cizmulite, manusi, ori piese din garderoba sotilor ascunsi sau azvirliti in inchisorile oficialitatilor, dar si diversi negustori de ocazie, majoritatea de imbracaminte noua sau uzata. La Taica Lazar ne cumparam noi, studentii saraci, cite o hanta aproape de destramare, pentru a ne putea permite sa mergem la cursuri fara a ne crapa obrazul in prezenta colegelor. Tirgul acesta cu viata destul de lunga parea sa fi fost capatul unei comete cu coada dreapta ce incepea tocmai din Calea Victoriei si se numea strada Lipscanilor, vechi vad de negustorie al Bucurestilor. Din anii ?60-?70 - intr-o perioada de relativa bunastare, dar si de ingaduinta (sau slabiciune?) a autoritatilor punitive - in Capitala au luat avint talciocurile, in general mici tirguri cu de toate, de lachei si scule pina la cea mai uluitoare diversitate de incaltaminte si imbracaminte, apoi cu timpul piese de schimb pentru biciclete, motociclete si automobile, ba chiar cu vinzari de automobile vechi si nou-noute, de fabricatie straina sau autohtona (in special "Daciile" facute la Pitesti). Insa in vreme ce numai doua sau trei tirguri erau constant stabile - ma refer la Tirgul Mosilor din Obor, la cel din Piata Unirii si la "Taica Lazar" din spatele turnului Baratiei, din Piata Decebal, celelalte tirguri, majoritatea cu statut de talcioc (piata de vechituri), fara a se ridica la amploarea unor bilciuri de pe vremuri, erau itinerante. Astfel de talciocuri ce se mutau de colo- colo, dupa terenurile oferite de Primariile de sector sau de Primaria Capitalei, avusesera loc in Glina (Sulea), in Colentina (dupa podul de la Plumbuita), in buza foarte recentului cartier al Aviatiei, pe linga uzinele F.E.A., apoi la capatul cartierului Militari, in Vitan- Birzesti s.a.
Dar, fara sa vreau, ma opresc aici, pentru ca spiritul meu moralist, ca si ochii mei care au rascolit multe, incepind din anii cind - student fiind - notam pe linga dureroasele cintece "Trista duminica","Te sarut taticul meu de pe front", "La Crimeea peste mare, iubitule iti trimit o sarutare" si veselul cintecel al aviatorilor romani dedicat celebrului as al aviatiei Agarici: "A plecat la vinatoare Agarici/ A plecat ca sa vineze bolsevici" notam si primele cintece de periferie bucuresteana: "Mahala, mahala, cuib de vise" si consemnam pe cele pastrate inca in repertoriul gradinilor si gradinitelor de vara, romante, tangouri usor memorabile, pentru ca erau melodioase. Inca din acei ani, cind mai fredonam "Virginia", "Aprinde o tigare", "Zaraza", cind ne mai rasunau in auz vocile unice ale lui Vasile Cristian, Alfred Pagany si Jean Moscopol, mi-a placut sa observ atent pe bucuresteni. Dupa numai zece ani de la terminarea razboiului, am prins apoi sa constat cu ingrijorare, lenta, inexorabila disparitie a unei atmosfere, a unei structuri specifice populatiei Capitalei, pina cind, an de an, s-a infiltrat persistent o degradare a nivelului social, cultural, de civilizatie a Bucurestilor, provocata inainte de toate de exodul lumii satelor si a calicimii din zonele calamitate ale tarii spre marile centre urbane.
Tirgurile bucurestene si-au schimbat si ele incet-incet fata, anumiti negustori ambulanti au disparut treptat (vajnicii mahalagii, oltenii cu cobilitele, tatimea cinstita si precupetele cu obraz), sau cum ar spune salepgiul Stavru, prietenul levantin al lui Panait Istrati: Nu lamiile s-au rarit, ci "derbedeii cumsecade" de odinioara. Azi tirgurile adesea te infricoseaza, s-au innegrit de ticalosi, misuna vagabonzii scoliti pe hotie, jaf si omor, iar omul cinstit isi pipaie cu teama punga cu bani si-si piteste bine "macar" ceasul.
Dintr-un Bucuresti in care insusi Domnul tarii mergea ca la sarbatoare la Tirgul Mosilor si unde eventualii tilhari si hoti erau spinzurati in vazul tuturor, azi omul cinstit a ajuns sa umble cu teama, sa nu cada el jertfa ticalosilor.
Bucurestiul, unde inca prin 1960 te plimbai fara frica noaptea la orice ora pe la Sosea, azi a devenit la orele noptii o capitala a cosmarurilor, gropilor si spaimei.
Dar, vorba inteleptului nostru Cilibi Moise: din hirtoapa iese si carul, darmite omul! Putin optimism nu ne strica niciodata.