Mass-media, aşa cum a fost de ani buni la noi şi aşa cum e ea acum, ajută sau mai degrabă nu – explicit ori implicit – acest proiect enorm de important, cum e cel despre întreţinerea memoriei?

Adesea, da, dar cam pe fugă şi superficial, cu mărturii insuficient încadrate contextual, insuficent explicitate prin referinţe istorice sau politice, pe care, mai ales publicul tânăr nu le posedă. Ea nu poate suplini ceea ce ar fi trebuit să facă şcoala. In privinţa trecutului recent al României, mai ales al comunismului,  totul e încă de făcut. Filmele noii generaţii de cineaşti, mai ales cele ale lui Cristian Mungiu  ( 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau Amintiri din comunism ) ar putea fi o bună introducere, o ocazie de a dezbate sau măcar de a intui aspecte ale vieţii şi comportamentelor sociale care au marcat viaţa noastră din anii premergători căderii comunismului.

 

Nu am menţionat, în întrebările mele de pînă acum, deloc termenul care gravitează în jurul tematicii asupra căreia se poartă discuţia noastră: iertarea. Memorie-iertare sau Memorie-uitare-iertare. Cum operaţi dvs cu acesţi termeni? Cum îi combinaţi, în ce raport se află aceştia – mai ales în cadrul de referinţă de care v-aţi ocupat atît timp: o zonă în care traumele sînt multe, teribile uneori?

Nu poţi ierta pe cine nu îşi cere iertare, dar te poţi împăca cu trecutul, poţi găsi rezolvări ale traumei în alt plan, al unor căutări spirituale, al unei vindecări îndelungate, al unor recompense târzii sau al unor raţionalizări necesare. Am observat asta la mulţi dintre cei deportaţi în Bărăgan în 1951. La o jumătate de secol distanţă de evenimente erau înclinaţi să creadă că o reparaţie de un ordin sau altul a avut deja loc. Că justiţia divină a acţionat astfel ca cei răi să fie pedepsiţi, iar cei buni răsplătiţi. Această morală simplă e însoţită adesea de principiul creştin al iertării restauratoare, care repune în echilibru lucrurile. Dar, până la urmă iertarea nu poate fi colectivă, e o chestiune intimă a celui care iartă, un mod de a rezolva o dezbatere interioară. Iertarea e necesară pentru a te elibera de trecut, e un mod de a concilia memoria cu uitarea. Incă o dată se dovedeşte că ele sunt indestructibil legate.