În vara anului 2001, o echipă de studenți coordonată de doi profesori sociologi a realizat o serie de 47 de interviuri cu persoane vârstnice din zona Brașovului. Cele mai interesante 12 interviuri, puse împreună, formează - după cum spune prefațatorul, universitarul Mircea Ivănoiu - o carte de ?istorie trăită?, o istorie care ne explică, prin exemple, cine sîntem, de ce sîntem așa, care ne învață să iubim lumea și spectacolul ei. Spre deosebire de multe cărți de ?istorie scrisă?, prea seci sau chiar deturnătoare de istorie.

Cei 12 intervievați s-au născut între 1911 și 1939. Patru sînt femei. Nouă români stau alături de un maghiar, un evreu și un sas.  Au avut profesii diverse (mecanic, inginer ajuns director, subofițer de securitate, călugăriță, etc), au avut opțiuni politice diverse, au avut lefuri mici sau lefuri mari, au făcut pușcărie sau au beneficiat de audiențe la Ceaușescu, i-au iubit ori i-au detestat pe comuniști ori pe legionari, unul a fost pe front în Rusia, doi au fost deportați, unii sunt mulțumiți de cum și-au trăit viața, alții au mari regrete. Confesiunile lor, adunate, formează o carte admirabilă.

Interviurile și cartea au fost realizate cu sprijinul material al Fundațiilor ASPERA din Boston (SUA) și din Brașov. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul Fundațiilor ASPERA, la adresa:

 http://www.memoria.ro