În dimineața lui 19 decembrie 1943 obloanele prăvăliei lui Mayer erau trase. Se făcuse aproape de orele prînzului. Nici o mișcare. Mayer era burlac. Dacă-l întrebai de însurătoare, zîmbea, clipea din pleoape de cîteva ori și pomeții i se înroșeau și mai tare. Apoi,după o pauză, schimba conversația povestind cîte ceva dintr-o carte pe care o citise și care se refera la cîte un eveniment istoric.

Spre amiază se răspîndi zvonul că doctorul Manase, Lazarovici dela Banca de Credit, Finkelstein și desigur Mayer au fost ridicați în cursul nopții. Beciul poliției le era cunoscut acestor bănuiți de a fi o celulă comunistă cît și lui Cioranu. De cîte ori treburile pe frontul de est mergeau prost, - și ele mergeau din ce în ce mai rău ??bănuiții'' erau ,,reținuți'' și ,,potcoviți''. Finkelstein era contabil la fabrica lui Singer. Era un tip plin de umor. De cum îl  întîlneai te bătea pe umăr și-ți plasa un banc, două. Avea mulți prieteni printre muncitorii dela fabrică. Cu fiecare avea cîte ceva de vorbit, de povestit. Cioranu devenise omul său de casă. De cum era arestat, o puteai vedea pe nevastă-sa, la orele serii, că-și lua broboada peste cap și trecea cu pași grăbiți spre strada unde locuia familia Cioranu.

De data asta Jana Finkelstein rămăsese acasă. La fel și Ileana Cioranu. Băiatul Cioranilor trecuse pe Strada mare, se opri pe trotuarul de vis-a-vis de prăvălia lui Mayer apoi își grăbi pașii spre locuința lui Finkelstein.                                              

Tot orașul era în fierbere. Aceștia și încă vreo doi dela Singer erau arestați și ținuți în beciul poliției. Erau bănuiți că fac propagandă comunistă, că ar fii partizani.

În una din nopți s-a auzit zgomotul obloanelor dela Mayer. De îndată, de după ferestrele ușilor s-au putut zării capetele vecinilor. Doi polițiști l-au coborît dintr-o mașină pe Mayer. Au intrat în prăvălie, apoi în locuința acestuia. Cînd au ieșit, purtau în brațe cîteva cărți, niște hîrtii și o geantă. Mayer și tovarășii lui au zăcut în beciul întunecat zile și nopți. Apoi s-a zvonit c-au fost duși la o închisoare, undeva prin Oltenia.

Odată cu încheiera celui deal doilea război mondial și eliberarea României, Mayer se întoarse acasă. Prăvălia avea rafturile golite de marfă. Cel care fusese pus în locul său, că așa era legea ,,romanizării'', îi goli rafturile și cu banii adunați plecă ,,în refugiu''. De fapt își luă tălpășița...

Mayer o luă dela capăt. Nu mult după ce se întoarse, rafturile se umpluseră cu postavuri, pînză dela Fabrica din Buhuși, iar voiajorii se abăteau din cînd în cînd promițîndu-i credite.

Negustorii îl vizitau unul după altul. În una din seri o gospodină din apropiere îi aduse de-ale mîncării, alta veni cu o tortă și nenumărate prăjituri. Cînd era aprope de închidere veni Jana, Niță Cioranu și feciorii. Pe tîjghea erau înșirate cîteva sticle cu vin, farfurii cu scrumbie și pîine proaspătă. În toiul ,,petrecerii'' de bun venit, intră Finkelstein. Se făcu tăcere.Toți erau numai urechi la bancurile picante .

Trecură cîteva săptămîni și într-o bună zi Mayer trase obloanele din nou. Negustorii, rînd pe rînd, au început să lichideze mărfurile. Nu mai aveau de unde să se aprovizioneze căci fabricile au fost naționalizate. Mayer fusese numit de Partid directorul magazinului de stat. Unii dintre negustori au intrat ca vînzători, alții erau recepționeri și lucrau la depozitul central. Mayer devenise figura centrală a orașului. Mai mult era la Partid decît la birou. Colegii de suferință primiră funcții  în oraș, precum doctorul Manase ? acum Șeful Spitalului. Pe Cioranu l-au trimis cei dela Partid la o școală în capitală, iar unul din băieții lui era ofițer la Securitate.

Timpurile s-au schimbat și cine era la Stat sau la vreo cooperativă avea din ce trăi. Finkelstein își schimbă numele în Fink și primii o funcție importantă altundeva. Lazarovici, după ce se eliberă din închisoare, se învîrtii cîtăva vreme prin oraș, iar apoi dispăru cu tînăra lui nevastă, care era profesoară, și un prunc de vre-o cîțiva anișori. Iar svonuri, bănuieli. Pînă într-o zi cînd sosi o  scrisoare la una din fostele ei colege. Scrisoarea stîrnise mare vîlvă la școală. Lazarovicii se aflau în Israel. Fotografia familiei trecea din mînă în mînă. Țicu Lazarovici purta uniformă militară, iar ea era acum profesoară la un kibuț.

Mayer care pînă nu de mult era holtei, își găsise o nevastă. Eva, de îndată ce s-a mutat în locuința acestuia din spatele prăvăliei se făcu cunoscută printre vecine. Vara aceea era călduroasă. Spre seară femeile ieșeau în curte și așezate pe cîte un scaun adus din casă clămpăneau pînă tîrziu. Cetățenii începură de voie, de nevoie să se obișnuiască cu regimul, cu noul trai. Unii dintre vecini s-au mutat, alții au venit în locul acestora. Croitorul Burăh rămăsese văduv și s-a mutat la copii. În locuință a venit un milițian cu tînăra lui femeie. Lenuța avea fața deschisă și cît ținea ziua de mare se auzeau hohotele ei de rîs.

În una din seri Eva Mayer nu ieși, ca de obicei, la taclale. O fi plecată la vreo vizită, spunea una din vecine. O alta, mai guralivă își dădu cu părerea: ba să mă ierți mata, directorul Mayer, ștabul de la Partid a primit o funcție principală și i s-a dat mașină...așa că și Evei i s-o fi urcat la cap! Și uite așa fiecare din vecine trăncănea pe contul...Mayerilor.

Unul din vecini, care avusese și el o dugheană în piață și acum era funcționar la depozitul de haine al magazinului de stat, îi șopti lui  nevastă-sa, în una din seri: ,,Am auzit că Mayer a fost dat jos din directorat. Rebeca plasă știrea proaspătă altei vecine și uite așa, cît ai zice ,,pește'', cu toți comentau și o deplîngeau pe Eva. Lenuța, nevasta milițianului, se făcu că nu știe despre ce e vorba. Auzea comentariile,dar tăcea. Ceea ce nu prea era în firea ei.