?Bunicii nostri erau mult mai poloni"

- Pai, eu m-am nascut in Romania anilor `39, in satul Opriseni, care astazi este in stapanirea Ucrainei. Parintii mei sunt polonezi, precum si bunicii mei. Bunicii mei sunt veniti din Galitia, in cautarea painii si a unui castig. Asa... Apoi, bunicul meu si-a cumparat gospodarie in Vicsani si a cumparat in Siret si s-au stabilit, atat bunicul, cat si bunica, cat si parintii mei, in Siret. Cat au trait parintii mei in Opriseni, era o localitate unde erau multi polonezi, fiind aproape de Adancata, care era o..., care aveau o comunitate foarte puternica de polonezi, mosierul Spidiru a avut foarte multa grija ca sa functioneze si scoala in limba polona si a avut o casa de cultura, un ?Dom Polski" al polonezilor, unde se desfasura o activitate foarte, foarte bogata, sprijiniti direct de Cernauti, de polonezii din Cernauti. Iar acestia, bineinteles ca aveau legaturi directe cu Polonia.

In Siret, dupa ce au venit parintii mei in Siret, si aici am intalnit o comunitate, de asemenea puternica, de polonezi. Dar cum Siretul era multinational, erau foarte multi germani, erau foarte multi evrei, ucrainieni. Cu toate acestea, polonezii se intelegeau foarte bine cu acestia. In Siret functiona Dom Polski la..., in locuinta doamnei Utrat, venita din Polonia inainte, dupa ce s-a casatorit. Si conducea aceasta Casa Polona in propria ei locuinta. Si aicea, din amintirile surorilor mele, din amintirile doamnei Panzaru si a altor doamne si domni, am aflat ca se ducea o activitate foarte, foarte rodnica: se dadeau concerte, piese de teatru poloneze. Aveam echipa artistica, aveam biblioteca foarte mare si cu carti foarte valoroase. Eu n-am mai prins vremurile astea, dar asta din amintirile surorilor mele, a matusilor mele, a doamnei Panzaru, care era atuncea acolo membra foarte activa.

Asa, in timpul razboiului, Casa Polona de la doamna Utrat si-a incetat activitatea si polonezii au suferit foarte mult, foarte multe represalii din partea germanilor, care au ocupat atuncea tara noastra. Au suferit, de asemenea, din partea guvernului romanesc, mai ales din partea legionarilor. In scoala s-a pus foarte acut problema nationalitatilor, a etniei. Daca aveai ?etnica poloneza", de exemplu, sora mea, daca avea ?etnica poloneza", n-a putut urma Scoala Normala, asa cum si-ar fi dorit-o. Trebuia sa-si schimbe tata, actul de nastere, ori etnica romana, ori etnica germana. Ori acest lucru n-a facut si sora n-a putut urma liceul normal, se chema pe atunci Scoala Normala, nu era pedagogie, era Scoala Normala. Nu numai polonezii au fost pe atunci persecutati: si ucrainenii, si evreii. Asa au fost timpurile acelea.

- Dar polonezii au continuat...

- Da, fiecare isi simtea in suflet ce este, dar nu se putea manifesta. Nu mai era activitate la Dom Polski, nu mai era nimic. De abia dupa primul razboi, prin anii `45, `46, `47, din nou, activitatea Casei Polone reinvie, din cenusa focului mocnit acolo undeva si, din nou, si-au gasit un sediu, intr-un spatiu de la parohie, care acuma este demolat si a carui Dom Polski presedinte era Pelcir Piotr, strabunicul tau. Asa, pe urma erau niste polonezi veniti aicea in refugiu, care indrumau aceasta activitate. Doamna Utrat, din nou, a revenit la Dom Polski infiintat si functiona ca invatatoare, tinea cursuri, pentru copii, de limba polona, pregatea programe foarte frumoase, artistice. Si tin minte ca tot tineretul, astazi mamele voastre, bunicile voastre, nu mamele, pardon, bunicile voastre, matusile, care sunt de o varsta cu bunica ta, toate erau membre la Dom Polski. Si se desfasura, de asemenea, o activitate foarte frumoasa, tin minte ca erau ?jasetka" pentru adulti. Se organizau petreceri, baluri foarte selecte si se organizau niste baluri atat de alese, pentru ca in oras era, asa, un privilegiu unui tanar sau unei tinere, daca ma invita si pe mine la bal, polonezii. Se distrau foarte frumos, sufletul organizatiei era nu numai doamna Utrat, dar era si parintele Bok, nu cred ca va aduceti aminte de el, ca era un preot venit din Moldova de astazi, Moldova sovietica pe vremuri, azi Moldova libera. Insa era un polonez foarte, asa, infocat si el a dat o camera, pentru ca sa functioneze o clasa de limba polona si tin minte ca au adus o doamna invatatoare de la Bucuresti, care era tot poloneza din Polonia si tin minte ca faceam cursuri cu dansa. Apoi dansa a plecat si iarasi a continuat doamna Utrat sa faca cu noi limba polona. Doamna Utrat n-avea studii, dar avea Conservatorul si ne lua de multe ori pe cativa dintre noi la dansa acasa si ne canta din Chopin, din alti compozitori polonezi, din Monuszko, ne explica cine era Monuszko, ce a scris el si noi ascultam cu mare placere.

Si noi am primit si acasa o educatie strict poloneza. In casa, la noi, tata nu permitea, nici mama, sa vorbeasca in alta limba, ca spunea ca noi romaneste putem, avem timp sa invatam. Dar cum pe strada noastra erau copii, vorbeam ucraineste si cehoslovaca si germana: o casa asa, o casa asa... Si-mi aduc aminte, aveam patru ani, toate limbile le vorbeam. Si venise odata o doamna si ma auzise cum vorbeam si asa, si asa si zice: ?Ma, ghemotocele, dar cum ti se invarte limba-n gura!"