Happeningul face parte dintr-o serie de evenimente aniversare ocazionate de cei 30 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni și este o manifestare artistică, o „defilare” pe o porțiune din traseul protestatarilor din ’87.
Una dintre puținele voci care au susținut – la vremea respectivă – idealurile mișcării de la Brașov a fost a scriitorului Ion D. Sîrbu. Așadar, în grupul care va participa la eveniment, vor fi 50 de voluntari care vor purta măști cu chipul lui Ion D. Sîrbu și pancarte cu citate din opera acestuia.

Actualitatea acestor citate îl fac pe Ion D. Sîrbu să fie, de fapt, contemporanul nostru.
Acțiunea artistică își mai propune, pe lângă aspectul comemorativ, să fie și o invitație la lectură și implicit la o cunoaștere mai bună a aceluia despre care Monica Lovinescu spunea ca „odată cu lectura operei lui Ion D. Sîrbu poate începe operațiunea de realcătuire a poporului român.”

Participarea la eveniment este liberă.
 
Puteți accesa aici pagina evenimentului pe Facebook.