Expoziția Orașul Memorabil este rezultatul unui proces continuu de recuperare și punere în circuit a imaginilor din trecutul orașului Brașov. Demersul este doar în parte de documentare, scopul principal fiind acela de a pune în evidență relația locuitorilor cu orașul.
Din acest motiv, sursa fotografiilor reproduse în expoziție sunt albumele de familie sau colecțiile personale, aparținând locuitorilor mai vechi sau mai noi ai orașului. 
 
Expoziția prezintă 600 dintre imaginile adunate în acest an, a căror realizare datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent. Colecția expoziției, la care au contribuit din anul 2010 până acum peste 200 de persoane, se îmbogățește constant, fiind deschisă oricărei contribuții.
 
 
Orașul Memorabil este un proiect cultural organizat de Ordinul Arhitecților din România - filiala Brașov-Covasna-Harghita și finanţat de Consiliul Local al Municipiului Braşov.
 
Loc de desfășurare: aleea parcului Facultății de Silvicultură
Program permanent între 11-25 octombrie 
 
Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 10 octombrie, ora 16, la sediul Ordinului Arhitecților din România – filiala Bv-Cv-Hr din Șirul Beethoven nr. 1 (lângă Poarta Schei). 
 
 
Organizator: Ordinul Arhitecților din România - filiala Brașov-Covasna-Harghita
 
Proiect cultural finanţat de Consiliul Local al Municipiului Braşov.
 
Parteneri: Mons Medius, CTS Corner
 
Parteneri media: revista Arhitectura, revista Arhitext, revista Zeppelin, 24 Fun Brașov, Brassoi Lapók, www.newsbv.ro, www.onlinegallery.ro, www.webcultura.ro, www.memoria.ro
 
Brașov 2021 – Capitală Europeană a Culturii – Oraș Candidat