Dar lista aceasta bibliografică depășește cu mult semnificația unui devotament filial exemplar. Restituind lucrarea tatălui, Sanda Golopenția răspunde, cum ea însăși mărturisește cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, la Timișoara, imperativului de a scrie „despre anii care nu s-au încheiat încă deplin, căci nu au fost văzuți în răutatea lor de neînțeles.” Și prin această operă a ei, nu numai anvergura științifică, profilul moral și fervoarea de ctitor a lui Anton Golopenția, savant și funcționar al statului, pe care patria „îl suprimase brutal, deși toată truda lui de om fără vacanțe, fără agoniseală și fără carieră fusese pusă în slujba României cu competență și autenticitate” ne sunt restituite. Destinul tragic al lui Anton Golopenția, așa cum se conturează din uriașa operă scoasă de ea la iveală, ca un vârf al unui aisberg mult mai vast, devine „prototipul suprimării intelectualilor în România comunistă” și o imagine pe care nu o va mai putea șterge nimeni, a „locurilor în care s-a suferit și s-a murit fără rost” la mijlocul secolului XX în România, „istovindu-se din nou o putință de închegare românească”.
Ultimul,în tot cazul cel mai recent dintre rezultatele devotatei și migăloasei sale munci, îl constituie un text de numai o sută de pagini, asamblat de Sanda Golopenția din foile disparate cuprinse într-un dosar,după unul sau mai multe variante de plan schițate de Anton Golopenția, și intitulat, Îndreptar pentru tineret, Editura Enciclopedică, 2015. Este o lucrare de o neverosimilă actualitate, pe care, atunci când a scris-o, Anton Golopenția se afla la studii doctorale în Germania… Prieten cu Petru Comarnescu, polemizând prietenos și cordial cu Emil Cioran, manifestând rezerve față de naționalismul unor congeneri și chiar al lui Eminescu,văzând, în contratimp cu vremurile întoarse cu ochii spre Apus, viitorul României în ea însăși, în tinerețea și elanurile ei, admirând fără rezerve și cu fervoare personalități animate de idealul construcției, ca și el, Kogălniceanu, Cuza, dar mai ales pe Bălcescu, Anton Golopenția scrie, la 24 de ani, un text debordând de o dragoste ardentă, vizionară pentru România și pentru români, animat de convingerea de care, multe decenii mai târziu, este animată și fiica lui, aceea că„e timpul să încercăm să scoatem de sub sfielile tăcerii de cultură mereu altfel dominată și mereu îndoindu-se de sine”. Sunt zeci de fraze,percutante și memorabile, ca niște aforisme, pe care îți vine să le citezi,însă reconfortanta senzație cu care închizi această carte este că ți-ai pus la ochi trei dioptrii, fără ca înainte să te fii știut miop.
Dar poate că beneficiul cel mai important pe care această uluitoare, ca volum – peste 10 mii de pagini!, și calitate, restituire întreprinsă de Sanda Golopenția, încheiată cu succintul Îndreptar pentru tineret, este acela că modifică și întregește imaginea interbelicului românesc. După ce parcurgi, fie și parțial, opera lui Anton Golopenția și schimbul epistolar din cele patru volume ale Rapsodiei epistolare, relieful perioadei, doar aparent cunoscută azi, prin vârfurile, masivele ei, ne apare alcătuit din cel puțin trei volete majore: 1. Gruparea (sau școala) mai spectaculoasă, aventuroasă,sclipitoare și de succes din jurul lui Nae Ionescu, europeană, bovarică, arivistă, privind cu jind spre Occidentul care trebuia luat cu asalt, în jurul căreia a curs deja o imensă cantitate de cerneală și roz și neagră, cu discipoli ajunși notorii și dincolo de granițele țării; 2.cea de literatură a lui E. Lovinescu,cu cenaclul lui, „Sburătorul” și revista omonimă, a tuturor ecumenismelor și toleranțelor, și în fine, 3. școala întoarsă cu fața spre România profundă și spre chipul ei real și prezent, a monografiștilor lui Dimitrie Gusti. Iar dacă meritul pentru cunoașterea lovinescianismului revine echipa de editori din jurul Gabrielei Omăt, cu ale sale șapte sau opt volume adnotate de Agende, meritul cunoașterii acestui al treilea volet îi revine Sandei Golopenția, cu cele aproape zece mii de pagini scoase din Arhiva Golopenția, efort pe care care nu-l împarte decât cu „Cooperativa Gusti” a profesorului Zoltan Rostas, de la București. Fără ele imaginea perioadei acesteia „de aur” a culturii române ar fi lacunară și deci falsă.
Ca un post-scriptum, cred necesar: Interbelicul românesc a fost, ca și cel european, unul tulburat de excese și chiar de erori fatale. Un comentariu sub un pseudonim de altfel simpatic, cred că „Soldatul Svejk”, exprima la un moment dat pe forumul acestei platforme ideea că cea mai potrivită pedeapsă pentru cei care au căzut în asemenea erori fatale ar fi uitarea. Prezumțioasă și mai ales păguboasă idee. Și ar trebui poate să adaug că nu opera lui Golopenția este în discuție aici, unde asemenea erori sunt greu de găsit. Și cu atât mai puțin a celorlalți, pe care asemenea lui, „patria, așa cum s-a definit ea, în anii comunismului”, ( Sandală Golopenția), i-a pedepsit alungându-i și răzlețindu-i în lume, unde au avut șansa supraviețuirii și de unde i-am adus înapoi cu o operă cu care ne împăunăm și legitimăm și azi ( Eliade, Ionesco, Vintilă Horia, Cioran, Horia Stamatu etc). Ci direct limba și cultura din care facem, prin naștere, parte, noi toți vorbitorii de limbă română, de aici, sau răzlețiți în lume. Nicio cultură conștientă de sine și matură nu-și condamnă la uitare operele valoroase. În Franța, Céline, care e un foarte mare scriitor, nu are dreptul la nici o statuie. Nici o școală, stradă, scuar, părculeț, instituție publică de aici nu-i poartă numele. Dar opera lui este editată și reeditată, spre profitul literaturii și limbii franceze în care constituie o verigă în absența căreia se rupe lanțul, așa lung și solid cum este el.. Este treaba statului să pedepsescă la uitare omul, nepermițând amplasarea de statui și monumente, dacă e cazul. Dar este treaba culturii înseși,care nu se află doar în grija și răspunderea statului, de a nu lăsa să se rupă nicio verigă și să se piardă nicio idee valoroasă din opera unor oameni care au trăit vremuri tulburi și au comis erori în confuzia aceasta. Cu atât mai mult cu cât noi nu avem o cultură ca a Franței, ca să ne lipsim nesăbuit, de vreuna dintre operele ei valoroase.
---
Articolul ii aparține Doinei Jela - scriitoare, autoare a unui important număr de volume care investighează și analizează regimul comunist din România - fiind preluat de pe website-ul www.contributors.ro.
Pentru a citi articolul original, click aici.
Prezentarea volumului Îndreptar pentru tineret de Anton Golopenția o puteți citi pe website-ul nostru în secțiunea Cărți/Apariții, aici.
