1. "Nationalismul nostru mai ales la noi, la românii de prin partile acestea, era ceva natural (...) noi simteam ca suntem români"


Va rog sa va prezentati, sa-mi spuneti unde v-ati nascut si când...

Da. Ma numesc Purcarea Nicolae, nascut în Scheii Brasovului în 1923, decembrie 13. Spun 13 dar precis ar fi 31 noiembrie pentru ca tocmai atunci s-a schimbat calendarul. Din întâmplare m-am nascut tocmai în aceasta casa în care stam acum de vorba. Sigur ca la vremea aceea casa batrâneasca, strabuna. Am gasit atunci, când eu am modificat-o, o grinda pe care scria 1837. Si sigur, acest an l-am scris si eu pe frontispicul casei ca sa vada lumea ca este, într-adevar o casa veche.

Cine a construit-o?

Cred ca bunicul. Bunicul a construit-o sau un strabunic. Precis nu stiu, alte date n-am gasit. Fratele meu vroia sa scormoneasca pe la arhive dar n-a mai apucat. Dupa aceea a suferit câteva modificari, eu am modificat-o mai mult asa cum o vedeti dvs. astazi însa de fatada n-am putut sa ma ating pentru ca constituie genul de casa tipic Scheiului trecut în nomenclatoarele serviciilor...ma rog, si în acolo am facut si eu mici modificari. Am cautat sa-i dau o frumusete prin cioplitura în lemn si e ceea ce vedeti dvs. acum, aici.

Câti copii ati fost la parinti?

Am mai avut un frate mai mare cu doi ani care s-a stins acum trei ani si în aceasta curte mosul meu, fiind un vestit sef de postalioane de pe vremuri care pleca la drum cu sase cai, pleca cu lunile si venea prin timp câteodata acasa si de câte ori venea mai lasa si câte un mostenitor încât bunica a avut saptesprezece copii. Din care astazi sigur, nu mai traieste nici unul. Tatal meu a apucat ceva, copil fiind, flacaiandru fiind, a apucat ceva din ale postalionului. Sigur, calea ferata a desfiintat aceasta institutie a postalionului dar fiindu-i dragi caii a ramas vestit birjar al Brasovului pentru ca îi placea sa aiba cai frumosi, toti negri, si atunci când venea regele sau mitropolitul sau cine stie ce print, ministru el trebuia sa-i astepte cu patru cai. Bineînteles ca era mândria nu numai a noastra dar a întregului cartier. Vreau sa va mentionez ca acest cartier, Scheii, este unul dintre cartierele în care elementul românesc s-a pastrat de-a lungul anilor pâna când si Brasovul a intrat în patrimoniul neamului nostru. Sigur ca este un cartier cu o anumita traditie, vechi si pâna prin '45 sau '50 asa, nu erau straini în acest cartier, numai români. Dupa aceea au început sa mai apara, ma rog, fel de fel de alte natii. Chiar daca mai era câte unul,doi era un ungur, un sas, un evreu chiar viata noastra era foarte linistita. Noi nu faceam diferenta chiar copil fiind noi nu faceam diferenta între straini si noi. Eram prieteni, eram colegi de scoala sau de joaca si nu faceam nici o diferenta.

Povestiti-mi despre copilaria dvs.

Copilaria noastra a fost foarte frumoasa. Extrem de frumoasa pâna la un anumit punct, pâna la o anumita data. Toate poienile, toate gradinile de prin prejur, vedeti ca noi asa suntem, printre vai, erau ale noastre si toata ziua buna ziua în timpul liber alergam prin poiene, prin gradini si era o viata foarte frumoasa, foarte sanatoasa dar pentru noi era fericita. Noi nu aveam tentatii prea mari. Acesta este un lucru foarte important. N-aveam tentatii. Ca mai aparea câte ceva...e adevarat dar foarte putin încât viata noastra pâna într-o anumita perioada s-a scurs asa de frumos. La mine însa a interveni