1. "Eu am fost, din capul locului, împotriva ideii comuniste. Asta pot sa va spun din capul locului. Niciodata nu mi-a trecut prin cap mie si generatiei mele, sa facem front comun cu comunistii. Doamne pazeste! Era o blasfemie"


Pentru început va rog sa-mi spuneti cum va numiti.

Pai, v-am spus: Nicolae Trâmbitas. M-am nascut în comuna Voila, judetul Brasov. 75 de km. departare de Brasov. E comuna compusa din sapte sate din jur.

Când v-ati nascut?

În '905, octombrie 19. Deci am 96 de ani fara doua luni. Familia mi-a ramas acolo. Eu am început liceul la unguri, am studiat în limba maghiara. Liceul era în Fagaras. Si în România Mare am intrat si eu ca toata lumea în '919. Atât pot sa va spun. Deci primii ani am studiat în limba maghiara, tot timpul. Pe care am învatat-o foarte bine pentru ca eram copil. Dupa aceea am intrat în scoala româneasca, în liceu românesc în Fagaras.

Unde erati în 1918?

La liceul din Fagaras. Liceul regal, asa se numea. Liceul superior regal al majestatii sale de la Viena. Deci eu am trait sub împaratul Francisc I, Franz Joseph si dupa aceea am intrat în România Mare.

Cum s-a vazut Marea Unire prin ochii dvs. de licean?

Am vazut-o prin ochii tatalui meu. Tatal meu a luat parte la adunarea de la Alba-Iulia care a votat ceea ce stiti cu totii. Tatal meu era proprietar. Seful familiei cu sapte copii din care trei fete si patru baieti. Fetele s-au maritat si au plecat. Am ramas patru baieti. Eu am fost al doilea dintre baieti. Am fost al cincilea nascut al familiei. Si am intrat în scoala româneasca care nu mi-a placut deloc pentru ca n-aveam profesori. Erau niste bieti învatatori de la tara, niste preoti mai rasariti. Erau vreo doi profesori care au studiat la Propaganda Fide în Roma, greco-catolici. Eu sunt de origine greco-catolica. Si apoi, dupa aceea, m-am obisnuit încet, încet pentru ca în judetul din care sunt eu nu exista straini. Sunt numai români.

Nu existau sasi?

Nu. În judetul Fagaras a fost un singur sat cu sasi, Sercaia. Care e pe stânga Oltului, de unde sunt si eu, de pe stânga Oltului. Pe dreapta Oltului era Ardealul, era Marele Principat al Transilvaniei cu care noi nu aveam nici o legatura.

De ce a plecat tatal dvs. la Alba-Iulia?

S-a adunat poporul de acolo, din sat si au stabilit sa se duca la Alba-Iulia, la adunarea care s-a publicat. S-a facut o...fara sa fie o propaganda propriu-zisa. Se stia ca la 1 Decembrie trebuie sa fim toti la Alba-Iulia. Si tata a mers. Eu eram copil de treisprezece ani atunci.

Tatal dvs. conducea delegatia?

Nu, nu. Delegatia era condusa de preoti, de învatatori. Tata era agricultor. Nu era cunoscut termenul de taran. Era agricultor, plugar. Se numeau plugari. Tata era plugar si avea sapte copii din care trei fete care s-au maritat si au plecat. Am ramas noi, patru baieti acasa.

Când tatal dvs. s-a întors de la Alba-Iulia ce-a povestit?

Mi-au povestit în liceu dascalii, fostii învatatori, fostii preoti. Erau lectiile. Veneau trenurile de pe fronturile din Italia cu ferestrele sparte, distruse, în sfârsit o jale. Era calea ferata distrusa. Ca în toate revolutiile, revolutiile fac lucruri nepermise, de neasteptat. Ferestrele trenurilor erau sparte toate. Încet, încet ne-am adaptat României Mari. Cum eram baiat de paisprezece ani am început sa înteleg. În liceu era înca limba maghiara pentru ca nu erau dascali, erau profesori care erau prin razboi. În liceul maghiar era o catedra de limba româna dar aceasta catedra...profesorul Stefan Pop a cazut pe front, undeva prin Polonia si am ramas fara dascal de limba româna. Si apoi dupa aceea s-a ridicat un preot care avea facultatea de teologie si asa am intrat în scoala româneasca. Cu destula greutate.

Taranii din satul dvs. întelegeau ce înseamna România Mare?

Pai, cum sa nu înteleaga? Cum sa nu înteleaga? Noi n-am facut parte din alta tara decât din Marele Principat al Transilvaniei care la 1867 s-a unit cu Ungaria. Ca pâna atunci am fost în Marele Principat al Transilvaniei si scoala era predominata de germani, de intelectuali germani. Asa era atunci. Vreo doi ani de zile ne-am chinuit. Trebuie sa stiti ca pâna la 1867 Transilvania a fost o tara de limba germana. Atunci au pierdut astia razboaie pe undeva, nu importa, si au cerut ajutorul...ungurii care erau stapâniti de nobilimea maghiara, aia aveau puterea, au cerut ajutorul poporului. Poporul era condus de nobilimea asta. Asa am intrat, încet, încet pe fagasul românesc: cu preotii si învatatorii nostri. Dar acolo, la Alba-Iulia, acolo s-a vorbit numai de România Mare si pe vremea aceea stiam ca România Mare are partile ungurene. Nu era situatia de astazi când e delimitat. Acum avem frontiere. Pe vremea aceea nu stiam. Stiam numai ca e Ardealul si partile ungurene din Transilvania. Dar pâna unde sunt partile ungurene nu stiam. Pe urma a venit un profesor francez care a ajutat la stabilirea frontierei si asa au ramas câteva sate cu populatie româneasca în Ungaria. Au ramas. Care sunt si astazi.

Dupa ce ati terminat liceul ce-ati facut?

Pai, m-am dus la facultate. La Cluj. La Cluj am facut partea de drept, facultatea de drept si de acolo am plecat la Bucuresti unde am facut institutul, actualul institut economic. Academia Comerciala se numea atunci. Academia de Înalte Studii Comerciale si Industriale, asta era titlul oficial. Am terminat-o în '32, '33. Ca n-aveam bani. Eram, ma rog, ca toti românii: se lauda cu saracia. Asa am fost si eu. Am fost bursier tot timpul. N-am avut rezistenta economica în spatele meu. Mai eram patru baieti si numai eu am intrat la liceu, la unguri. Ce altceva vreti sa va mai spun?

Ati ramas în Bucuresti dupa ce ati terminat Academia?

Nu. Mie nu mi-a placut Bucurestiul niciodata si nu-mi place nici astazi. Pentru Bucuresti nu sunt facut. Eu am la baza, sa zicem, o educatie germana, exagerat germana.

Ce vreti sa spuneti?

Vreau sa spun ca eram urmas al unei scoli care a fost germana, Marele Principat al Transilvaniei care, devenind provincia Ungariei, era Ardealul. Dupa ce am terminat Academia am plecat în armata pentru ca am facut armata maghiara la început. Ar fi trebuit sa intru la 19 ani dar am intrat în '919 la armata, un an de zile, t.t.r. adica tânar cu termen redus. Nu faceam la timpul respectiv armata, faceam când puteam din cauza studiilor. Armata am facut-o la Bucuresti la scoala militarilor de geniu. Dar as putea spune ca în armata am fost de vreo patru ori. Era epoca de razboi, de revolutie, de tara distrusa din toate punctele de vedere. Pentru ca în România mica nu aveam posibilitati nici financiare si nici intelectuale, ca sa ne dea profesori în Ardeal. Era câte unul, doi pe care nu-i întelegeam.

Unde v-au prins anii de început ai razboiului?

În Brasov. Eram ofiter de rezerva al majestatii sale.

Cum ati vazut rebeliunea legionara?

Eram la regimentul I Pionieri din Craiova. N-am luat parte la asa-zisa...ca n-a fost nici o rebeliune, domnule. E o propaganda. A fost o reactie a statului împotriva tineretului. Realitatea, daca vreti sa fim foarte sinceri, a fost o rebeliune a statului român nou creat împotriva tineretului, împotriva universitatilor. A început la Universitatea din Cluj dupa câte stiu eu, au început neîntelegerile dintre tineret si statul român. A fost o adevarata rebeliune a statului, nu a tineretului.

Care erau parerile si opiniile politice pe care le împartaseati atunci?

Partidul National Ardelean. Partidul National care i-a luat titlul acum asta, cum îl cheama, Magureanu. Nu eram membru, era tata. Eu eram elev, student si asa mai departe. N-a exista domnule, Partidul National Taranesc. În România Mare, Ionel Bratianu a invitat pe Maniu sa intre cu tot Partidul National Român cum se numea, sa intre în Partidul National Liberal. Ceea ce Maniu a refuzat motivând ca nu vrea sa aduca poporul transilvanean la mizeria taranului român de dincolo de munte. Asta i-a fost motivarea. Dincolo de munti, cum sa spun, erau cam analfabeti, daca vrei. Si atunci a refuzat sa intre si s-a unit cu altii, cu comunistii lui Mihalache. Mihalache era de nuanta comunista cu tot partidul lui taranesc. Si a luat conducerea, s-a unit. Nu l-a lasat sa intre la liberali, taranii lui Mihalache care erau de factura comunista.

Mergeati la vot?

Eram obligat sa mergem la vot. Daca îmi amintesc bine, era o perioada în care se platea amenda daca nu mergeai la vot. N-as putea sa va spun când a fost. Tata a fost. Stiu ca tata a facut o greseala atunci ca am si râs eu si cu un frate mai mare. L-am sfatuit sa voteze cu Maniu. Si tata s-a dus si, din greseala, a votat cu "steaua": era Averescu. A venit acasa si l-a întrebat frate-meu mai mare: "cum a fost?", "pai, am votat cu steaua si gata", "steaua era Averescu" si tata a votat din greseala cu Averescu. Pe vremea aceea nu te batea nimeni, nu-ti spargea nimeni capul, nu te zdrobeau jandarmii în batai. Adica proveneam dintr-o tara...cea mai bine organizata din Europa. Dupa imperiul roman, cea mai organizata tara a fost imperiul austro-ungar. Asta se stie. Noi, din cel mai organizat imperiu, austro-ungar am intrat, datorita lui Maniu, în imperiul românesc.

Ce-ati simtit când s-a anuntat Dictatul de la Viena?

Numai placere nu mi-a facut. Se ventilau fel de fel de lucruri cu ungurii, cu...nu era o frontiera stabila înca, precisa. Îi ziceau partile ungurene. Partile ungurene se întindeau pe acolo pe unde e astazi frontiera cu Ungaria. Atunci s-a crea statul iugoslav, s-a creat statul cehoslovac de care nu se stia nimic. S-au pus întrebari: ce-i aia, Cehoslovacia, domnule? Nu stia nimeni. Iugoslavia: Ai nostri aveau pretentii pâna lânga Belgrad ori si-au dat seama ca daca ne dau conform conventiei atunci artileria noastra putea bate Belgradul. Si s-a retras frontiera româna ca sa nu avem buclucuri cu sârbii.

Când v-ati întors în Brasov?

M-am întors, am plecat, iar m-am întors, iar am plecat. Te chema mereu. Când era nu stiu ce împuscaturi pe undeva te chema, în special pe ardeleni.

Cu ce va ocupati în perioada aceea?

Eram om cu studii universitare, cu doua facultati. Facultatea de drept din Bucuresti si Academia de Înalte Studii Economice. Eram angajatul unei societati din grupul Albina, în Brasov. Se organiza economia, cum sa va spun eu...

Povestiti-mi despre cum ati vazut dvs. venirea la putere a Partidului Comunist. Ati fost la vot în 1946?

Cum sa nu, ca orice român. Era pedeapsa baneasca daca nu te duceai la vot. Ce partide erau atunci? Am votat...în nici un caz cu comunistii. Erau odiosi. Când auzeai de comunism auzeai de crimele de dincolo de Nistru. Stiam ce se petrece dincolo de Nistru. Lagare, închisori, deportari în Siberia si asa mai departe. Si daca nu-ti tacea gura te puteai trezi din România Mare arestat si trimis nu stiu unde. Au venit la putere rusii si a trebuit sa taci din gura. Eu am fost, din capul locului, împotriva ideii comuniste. Asta pot sa va spun din capul locului. Niciodata nu mi-a trecut prin cap mie si generatiei mele, sa facem front comun cu comunistii. Doamne pazeste! Era o blasfemie.


2. "Niciodata nu mi-am pierdut speranta. Dimpotriva, eram convins ca aceasta lume a terorii nu poate dura. Eram educat din copilarie în spiritul libertatii"


V-ati manifestat ca atare? Nu va era frica sa vorbiti?

Pe vremea aceea nu trecusera la crime si la arestari. Mai târziu însa a devenit un pericol sa te uiti macar. Ideea de a face front alaturi de bolsevicii de peste Nistru era o grozavie, domnule. Un intelectual român nu putea sa adopte, sa fie consecvent unei linii criminale din Rusia. În atmosfera asta am trait. Si nu ne interesa pe noi nimic din ce se petrece dincolo de Nistru. Adica ne interesa, ca aflam. Ca radio a aparut mai târziu. Comunistii au avut de reprosat la tot tineretul român. Eu de exemplu, initial am fost împotriva liberalilor. Dar fara sa stiu anume ce înseamna partidul liberal.

Pentru ca liberalii erau considerati de stânga?

Nu, vai de mine.

Si atunci?

Pentru ca eram alaturi de Partidul National Ardelean. Tineam cu partidul meu, din Ardeal. Pâna când au venit chestiile acestea cu rusii, pur si simplu ne uitam cu dispret la tot ce era în afara Partidului National Român. De aceea acum, când a venit acesta si a înfiintat Partidul National Român, cum îl cheama...Magureanu, am fost împotriva lui pentru ca a adoptat titulatura vechiului Partid National din Ardeal.

De ce v-au arestat, ce au avut cu dvs.?

Parca numai pe mine, au fost sute de oameni arestati...sa va spun drept eu n-am fost baiat sa sparg ferestre, sa sparg capete, sa ma bat. Nu. Eu am fost un om pasnic si am tinut la demnitatea mea de român din România Mare.

De ce ati fost arestat?

Eu? Întrebati pe milioanele care au fost arestati. Întrebati-i pe toti, de ce? M-a aratat cineva cu degetul: acesta-i împotriva comunismului. La o adunare nu stiu unde si au spus despre mine. N-am fost un propagandist niciodata dar am avut parerile mele hotarâte. Eram împotriva. Prima data am fost arestat în 1945. De ce? Parca m-au întrebat de ce. Nu mi-au spus nimic. Dar primele arestari au fost pe termene scurte, daca ai protestat undeva daca...acum, la vârsta asta le uit, domnule.

Nu e nici o problema, stati linistit.

Pai, stau foarte linistit. Venirea lui Petru Groza a fost o surpriza grozava si nu era omul care sa faca cariera politica în Transilvania.

Vreau sa va rog sa-mi povestiti despre închisorile comuniste, asa cum le-ati cunoscut.

Domnule, dupa ce a venit guvernul acela de la 6 martie m-am trezit, într-o seara, arestat si dus în pivnita de la Politie. Era un comisar si vreo doi agenti. Si ma miram, ce au cu mine de m-au bagat în pivnita. Acolo mai era un profesor, era catolic ca si mine. Si mi-am spus ca au ceva împotriva noastra, a catolicilor. Pe urma a venit profesorul Jinga care era ortodox. Au mai venit si altii si altii si s-a umplut pivnita de la politie din piata aceea mica. Ne-a scos si ne-a bagat...pentru ca s-au adunat asa de multi încât nu mai puteai sa stai. Au evacuat Coloana, Coloana, cafeneaua, si ne-au urcat la etaj, acolo. Si de acolo ne-au dus la Aiud. Nu stiam de ce. Nu stiam. N-am vazut procuror, n-am vazut magistrat, n-am vazut pe nimeni. Decât ca sa taci din gura pentru ca îti da în cap cu ceva. Nu ne-a anchetat nimeni, nu ne-a întrebat. De la Brasov ne-au dus la Ocnele Mari. De la Ocnele Mari ne-au dus la Aiud. De la Aiud...n-aveam mandat de arestare, nu exista asa ceva, Doamne pazeste. Mi-au dat drumul dupa opt, noua ani. Mi-au dat drumul pentru ca n-aveam dosar, n-aveam nimic.

Timp de opt ani nu ati fost judecat?

Nu. Nu. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Nu numai pe mine, eram sute, mii de oameni. M-a eliberat de la Bucuresti. A declarat un prieten ca sub Tâmpa s-au adunat diversi recalcitranti care erau împotriva guvernului, împotriva comunismului si m-au bagat acolo si pe mine. Dar n-aveau nici o proba, nimic. Eu n-aveam dosar. Si m-au eliberat astazi si mâine a aparut un dosar, oficial acum. Pâna aici era administrativ, domnule. Ati auzit de pedepse administrative? Erau cu lunile. Mi-au dat drumul dar a doua zi m-au arestat din nou si mi-au facut proces. Era profesorul Jinga, directorul liceului Saguna, vai de mine si de mine...Stanicel industriasul, o grozavie de oameni, o grozavie. Unii aveau dosar. Acum au pregatit dosare si pentru noi, cei care...de acolo ne-au trimis la Ocnele Mari, apoi la Aiud...of.

Ati fost condamnat vreodata?

Nu, niciodata. Daca n-aveam dosar. N-aveam nimic. În total am facut saptesprezece ani, la muchie. M-au eliberat de la Aiud: "iesi afara!" Într-o celula facuta pentru un om erau opt, pe doua paturi suprapuse, fara saltele. O grozavie. Dar niciodata nu mi-am pierdut speranta. Dimpotriva, eram convins ca aceasta lume a terorii nu poate dura. Eram educat din copilarie în spiritul libertatii. În '64, când m-au eliberat, eram convins de asta. Eu am luat note dar mereu mi-au fost confiscate. Îmi faceau perchezitii cel putin o data pe luna. Confiscau, luau. Daca te chemau la militie si începeai declaratia: "mi s-a dat ordin sa ma prezint..." ofiterul anchetator te întreba de ce te-ai apucat sa scrii asta pentru ca zicea ca nu te-a arestat pentru aia. N-aveai voie sa începi declaratia ca te-au chemat ei, ci ca te-ai dus de buna voie acolo. Am trecut prin saptesprezece închisori. Asta v-o pot spune de la început. Saptesprezece. Am lucrat la canal ani de zile, faimosul canal. Canalul a fost o batjocura, o ticalosie nemaipomenita. Daca cineva va spune ca a lucrat cu sapa si cu lopata nu minte, sa stiti, va spun si eu. Canalul a început cu o sapa si cu lopata. Nu cu masini, ca n-au avut masini.

Ati fost batut în închisoare?

Batai am înghitit, groaznice. Despre care nu pot sa vorbesc decât ceea ce se numeste a schingiui. Am fost schingiuit cumplit de trei ori, legat de o ranga, cu fundul în sus. Si te batea, te batea, te batea si credeai ca nu mai scapi. Am suferit trei anchete de acestea, trei schingiuiri care mi-au nenorocit viata. Era la Uranus, în Bucuresti. Îmi aduc aminte si acum cum trecea tramvaiul si auzeam cum pune frâne. Era o grozavie...Au trecut prea multi ani, domnule. Amintirile mele s-au ravasit. Mâncarea era o nimica toata. Fara nici o legatura cu familia, nimic. Când am venit acasa, baietii mei erau cu mama lor în Sibiu. Si eu am venit la Brasov. Unde sa ma duc? Sa ma duc la cumnatul meu acasa si stateam în vechea gara a Brasovului. Si a venit un tip si mi-a zis: "domnule Trâmbitas, de ce nu va urcati?" Eu fusesem luat cu o manta de piele si era vara. Îi zic: "n-am bani", "va platesc eu, urcati. Unde vreti sa mergeti?" M-am dus la cumnatul meu. Asa am facut cunostinta cu lumea. A doua zi am împrumutat, am facut rost de bani, i-am anuntat pe ai mei de la tara si asa mai departe...

Cum v-au întâmpinat acasa?

Domnule, oamenii se fereau în general de fosti puscariasi. În general. Se fereau pentru ca era destul sa te arate cu degetul ca nu esti de-ai lor si te arestau. Si atunci preferai sa nu cunosti pe nimeni. M-am dus sa ma angajez la întreprinderea mea si m-am dus într-un post al unei doamne care plecase sa nasca. Aveam 925 de lei pe luna. Directorul general la trustul de constructii era un evreu, Leibovici. Cine i-a spus lui Leibovici de mine, nu stiu. Destul ca m-am trezit luat si dus într-un birou cu 2400 de lei pe luna în loc de 925. Va imaginati, era o nebunie sa te trezesti ca ai atâta salariu. Si asta mi-a facut-o Leibovici care era directorul general al trustului. Un om de multa omenie. A plecat în Israel. Dar lumea se cam ferea. Si astazi sunt oameni care nu le face placere sa fi prieten cu ei. Cel putin asta-i credinta mea. Nu vor sa fie în legatura cu fosti puscariasi. Prietenii mei buni au murit. Acum nu mai am pe nimeni. Acum astept sa plec. Mi-am pregatit o camasa buna, o izmana, etc. cu care sa plec. Însa adevarul este ca lumea se cam ferea de noi. Au trecut anii si oamenii s-au mai obisnuit. Au vazut ca suntem oameni deschisi, cumsecade, bun români.

Ce v-a ajutat sa supravietuiti în închisori?

Credinta neclintita ca într-o zi se va face dreptate.

Ce fel de dreptate, unde?

În tara. În tara asta, ca nu poate dura. Încet, încet s-au golit puscariile.

Cum priviti anii în care ati suferit?

Cu încrederea neclintita în viitorul tarii noastre. Sunt convins ca viitorimea va avea un nou...

Cum va explicati ca românii s-au purtat atât de urât cu românii pe vremea comunismului?

Nu pot sa acuz pe români. Nu pot. În închisoare erai într-o celula cu opt insi. N-aveai de lucru cu lumea. Gardianul de la usa care te înjura si asa mai departe...

Regretati anii care au trecut în timpul detentiei?

N-as putea spune decât ca mi-e mila de tara ca n-a mers în marsul lumii, sa se dezvolte...Ce grozavie, ce grozavie! Când n-ai facut nimic, dar nimic...Daca stau sa ma gândesc, am trecut prin viata dar n-am facut nimic, absolut nimic. Mi-au distrus oasele si fizicul în schingiuiri.