1. "Ne dadeam seama ce înseamna comunismul, ne dadeam seama. Ne numeam Garda Tineretului Român. Era un nume pompos, care provoca ilaritate"

...depinde de cum voi putea sa intru în subiect pentru ca sunt atât de dezamagit de politica asta, mi-e atât de sila.

Pe mine ma intereseaza experienta dvs. personala, prin ce ati trecut...putem sa începem cu începutul deci sa-mi spuneti când v-ati nascut, unde...

M-am nascut în Brasov pe 7 ianuarie '39. Parintii originari tot de prin împrejurimi, din Bran si tata a venit înca de la liceu, în '30, '35. În '35 îsi facea casa aici, în Brasov. Muncitor la IAR. A terminat arte si meserii, n-a avut studii superioare sau altceva dar a trait ca un om din uzina, din industrie cu ceva posibilitati pe la Bran unde mai avea o gradina, mai avea resurse, pâna si oi a avut înainte de razboi dar nu multe, pâna în zece ca asa era pe vremea aia. În sfârsit. Deci a cunoscut în general perioada buna. A fost un om care n-a facut absolut nici o politica. Mama n-a avut decât...nici sapte clase daca a avut, înca traieste, împlineste 90 de ani în toamna. Tata a murit foarte tânar, la 55 de ani. Niste oameni deosebit de modesti, foarte cumsecade, foarte de treaba care au imprimat, zic eu, si copiilor lor. Mai am un frate care a terminat si el institutul, a terminat Academia Militara dar datorita problemelor mele, în ultimul an i-a spus sa-si caute serviciu ca nu mai avea ce sa caute în armata. Dar l-a lasat sa termine. Bineînteles a fost si sef de promotie, asa l-a luat si de la Saguna, a venit si i-a recrutat. Situatia noastra nu era deosebit de buna, a parintilor, numai tata lucra, erau crizele acelea din '50-'60. În sfârsit. Starea familiei era pe baza muncii în uzina a tatalui meu si pe ceva resurse care le-a avut tata la casatorie. Mama, bunica mea, deci mama lui tata a fost un fel de moasa comunala si a avut, printre altele si ceva, o mostenire care a stiut s-o dea la copii, un loc de casa, câteva oi, altceva eu nu stiu.

Dvs. v-ati nascut în pragul razboiului...

Da, în 7 ianuarie. Înca nu se declansase razboiul. Razboiul a venit dupa câteva luni. Îmi aduc aminte doar ca noi ne-am refugiat la Bran, de unde erau parintii. Casa noastra a fost rechizitionata de nemti. Era una din casele destul de mari. Tata si-a facut casa în '35, v-am spus. Si-a vândut niste loturi de pe la Bran si si-a facut casa din salariul care l-a avut si a fost sediul comandamentului sau numai dormitoare ale nemtilor, nu stiu. Dar tin minte ca noi ne-am refugiat, eram mic, am pus toata mobila într-un camion si ne-am dus la Bran iar de la Bran vedeam cum vin americanii cu avioanele alea prin '43, '44 sa bombardeze. Încolo nu mai tin minte nimic. Tata mi-a mai povestit ca am fost pe cale sa ma duc, am avut o angina chifterica foarte cruda si doctorii nemti m-au facut bine. Asta mi-a mai spus tata. Deci a ramas o loialitate fata de ei, ca sa zic asa si daca-i vorba tot de loialitate, a avut necazuri tata ca se duceau prizonierii, asta tin minte din discutia dintre mama si tata iar mama, mai casnica, mai zgârcita, vazând ca n-are cu ce sa dea mâncare la copii îi reprosa lui tata. Erau trenurile care mergeau cu prizonieri nemti în Rusia. Se întorsese razboiul si linia ferata era cam la vreo trei sute de metri de noi si trecea prin spate. Tata s-a dus nu o data, cu halci de slanina, în pivnita aveam mere, cu cosuri de mere si le dadea fara ca sa-i cunoasca, fara sa-i stie. El n-a facut nici o politica. N-a fost nici filogerman, nici filorus, o facea din suferinta oamenilor. Nu era singurul care mergea, erau câtiva vecini, stiu precis, pentru ca se discuta în casa. Aveam un vecin, pot sa-i spun acum numele, se numea Pescaru care statea peste drum care avea aer de mare-mare inventator. La uzina era poreclit Edison. Dar era la nivelul unui om cu sapte clase. Chiar daca avea idei nu stia cum sa si le puna în practica si era mult depasit de cei care aveau un studiu. Era un tâmplar foarte bun si construia avioane. Lucrând la IAR spunea: "aripa asta nu-i buna asa, trebuie construita asa". Ei, la acest om se gasea si un aparat de radio la care asculta Vocea Americii cum tromboneau ca vin americanii, ca rezistati popor român, cu care zic eu a fost si o influenta asupra mea. Dar cea mai mare influenta a fost din partea prietenilor. Toata chestia a fost declansata de revolutia din Ungaria care ne-a facut sa fim un grup de prieteni.

Daca din timpul razboiului nu va mai amintiti prea multe lucruri, va mai amintiti câte ceva din timpul colectivizarii?

Da. Din timpul colectivizarii...Întotdeauna îmi alegeam prietenii, mai ales dupa ce am iesit din puscarie, va dati seama de ce. Eram foarte suspicios. Stateam de vorba odata cu niste muncitori. Eu nu puneam nici întrebari pentru ca stiu ce înseamna, nu trageam de limba pentru ca trebuia, dupa aceea, sa-mi dau seama ca sunt tras de limba sau ceva dar discutam. "Ha, domnu' inginer, ca eu am fost din aia care am facut colectivizare si mergeam în masini si bateam la oameni de le venea rau si îi bagam în colectiv si daca nu vroiau iar îi duceam si dadeam cu bâta în ei". Fara ca sa-i cer omului sa vorbeasca, omul se lauda singur ce-a fost si ce facea. La Bran nu a fost colectivizare. Mi-a luat padurea, stiu ca aveam vreo zece hectare. Restul n-a fost colectivizare.

Cum a fost copilaria dvs., cum erau oamenii si obiceiurile atunci?

Am fost rasfatat. E adevarat ca am fost un om foarte adaptabil si am stiut sa profit de toate. Înca din clasa a IV-a am fost gornist la pionieri. În jurul Tractorului...ne-am selectat vreo cinci, sase insi, cu ureche muzicala si am facut cursuri de trompeta ca sa fim trompetisti la pionieri. Cu un dirijor de la Tractorul care avea o fanfara deosebit de mare si de frumoasa. Eram cei mai buni trompetisti din oras. Si întâmplarea a facut ca m-a luat chiar din clasa a IV-a...noi am fost cei care am deschis defilari de 1 Mai, defilari de 7 Noiembrie, defilari de 23 August. Pentru asta am fost ajutati si recompensati. Am fost în '52 în tabara la Tusnad unde l-am întâlnit pe Tiriac, l-am cunoscut si jucam tenis. Noi eram recompensati ca cei mai buni gornisti din oras, el a fost ca cel mai bun tenisman de masa, era campion de copii la tenis de masa.

Povestiti-mi despre defilari...cum erau? Mergeati de placere?

A, nu mergeam de placere mai ales la cele de 7 Noiembrie când timpul era deja urât si ploua de ne venea rau si noi eram obligati în camasuta aceea alba. Tin minte de fiecare data ca veneam acasa si tata îmi facea câte o frectie. În noiembrie nu mai era timp de stat în camasa. Nu aveam nici o recompensa. Am fost hamaliti ca venea instructorul si trebuia sa stim sa batem pasul.

Cum a fost la scoala?

Cu scoala n-am avut probleme. Poate o sa ziceti ca sunt...dar o sa va explic. Am fost un talent la matematica. Nu am învatat pâna la terminarea liceului, foarte rar când eu imi faceam temele acasa. Dar pentru asta aveam problemele rezolvate din Gazeta de matematica si fizica, daca vreti puteti sa ma gasiti si acum la rubrica de prin anii '50, '51 pâna am intrat la facultate. La rubrica rezolvatorilor de probleme ma gasiti. Dupa aceea am reusit în '57 la facultate la electronica în Bucuresti timp în care am fost si arestat iar dupa patru ani de executie în care n-am pus mâna pe un creion si pe hârtie, în '62 când am venit, în doua, trei saptamâni am dat din nou examen de admitere fara nici o pregatire. Cum puteam sa ma pregatesc în doua saptamâni, eu am iesit în 22 iunie si în iulie am intrat din nou la facultate fara probleme si am intrat cu bursa. Matematica n-a fost un obiect care sa...daca vreti si acum, dar asta datorita unor metode de calcul, pot sa va calculez orice numar patrat de la 1 pâna la 100. Cele terminate în 5 într-o secunda iar cele terminate în...cam cât calculezi cu calculatorul.

Patratul lui 85?

7225...(zâmbeste).

Spuneti-mi, cum ati reusit sa intrati la facultate daca erati abia iesit din închisoare?

Draga, am declarat. Era Sirianu profesor si m-am dus la el ca aveam probleme. M-am dus la el si i-am spus cine sunt, de unde sunt, de unde am venit. "Domnule, ai declarat în foile alea ca ai fost?", "da", "te rog sa astepti. Daca esti primit în examen, esti. Daca nu, nu." Nu am fost respins, am fost primit, am intrat în sala, am dat examenul. Ei, în 9 ianuarie, la prima sesiune ma cheama. Au scris pe tabla, si acum tin minte: "tov. Centiu, sunteti urgent chemat la decanat". Asa se facea, eram o suta cincizeci în an si nu ma cunosteau. Ma duc acolo, se uita cu compatimire la mine, îmi da o hartie.. Eu ma asteptam...si citesc: "prin prezenta sunteti anuntat ca nu mai puteti continua studiile deoarece nu îndepliniti conditiile de student". Am facut memorii peste memorii si am facut mereu iar în '64 am dat din nou examen si asta pentru ca unul din colegii mei care facuse si el puscarie intrase în '63 si nu-l daduse afara. Si am dat iar examen de admitere. În vara lui '64 a aparut un ordin al ministerului în care spune ca toti cei care au persecutii politice, studentii, pot sa-si continue studiile, pot sa dea examen de admitere, de licenta, de terminare a facultatii. Si am terminat.

Cum se manifestau parintii dvs. când comunistii începeau sa cucereasca puterea în România?

Într-adevar, tata era foarte suparat. Îsi dadea seama ca lucrurile nu sunt bune, ca cei care sunt lingai si mai putin dotati ca meserie erau apreciati. Puteai sa fi mesterul care stiai sa faci de toate dar daca nu cântai...ei, asta s-a întâmplat cu tata ca la dat afara din IAR prin '48,'50. Era lacatus mecanic. Ulterior si-a gasit post la Automotoare, a facut scoala de maistri si a terminat scoala de maistri. Eu nu puteam sa zic ca era rau. Noi aveam entuziasmul pionierilor, al copiilor în grup în care ni se oferea, eu stiu, un joc colectiv, o întrunire, ceva actiuni colective în care noi ne distram...nu conta ca vine din partea unor oameni care gândesc rau sau gândesc bine. Era un fel de educatie si în mintea noastra de atunci nu puteam sa apreciem si valoarea reala. Mai târziu, în liceu, vedeam cum avem restrictii la anumiti scriitori, poeti pe care îi apreciam, toata ziua cu proletariatul si cu tânara garda si de aici ni se trage si noua denumirea de Garda Tineretului Român, în sfârsit. Am avut influenta maghiarilor, a revolutiei maghiare si ne spuneam ca trebuie sa facem si noi ceva.

Va mai aduceti aminte de ziua în care a murit Stalin?

Cum sa nu! În '53, martie. Ziua n-o mai stiu. A fost o zi când...tin minte muzica aceea funebra care cânta. N-aveam televizor si nici radio dar aveam difuzor. Se dadea numai si numai muzica funebra si buletine de stiri în care se spunea ca Stalin a facut, a dres, ca cel mai mare om si asa mai departe.

De ce ati fost arestat?

Eram un grup de tineri, majoritatea sagunisti. Eu nu eram sagunist. S-a înfiripat o încredere între noi si ne-am zis ca daca în Ungaria a fost ce-a fost, orisicând se poate întâmpla si la noi ceva. Hai sa încercam sa facem ceva. Si atunci am facut un statut...

V-ati adunat mai multi elevi de la Saguna...unde?

Da, am fost vreo doisprezece. Acasa la Soroaga. Eu asa tin minte. Ei se adunasera si pe la fratii Luca, pe la altii. Acasa la Soroaga tin minte si asta era înainte sa plec la facultate. Acolo s-a pregatit un statut, s-a depus un juramânt, sa fim oameni seriosi si obligatia de a plati o cotizatie, obligatia de a ne face noi prieteni dar sa nu le spunem despre ce e vorba decât atunci când suntem foarte siguri pe ei. Adica a fost o miscare gândita pueril dar bine organizata pentru ca ne dadeam seama ce înseamna comunismul, ne dadeam seama. Ne numeam Garda Tineretului Român. Era un nume pompos, care provoca ilaritate.

Practic, cum actiona aceasta organizatie?

Tocmai asta e, trebuia sa fim pregatiti în cazul când se declaseanza si la noi ceva asemanator cu Ungaria noi sa fim deja organizati, sa avem nucleul pregatit. Nu era vorba de sabotaje, de aruncari în aer a uzinei adica nu era ceva inuman era ceva în care sa fim alaturi de popor care se vedea ca este subjugat si ca este condus din afara, nu este ceva normal. Erau propuneri de manifeste, erau si...în primul rând, organizatia vroia sa organizeze si sa creeze oameni. Sa învatam limbi straine, sa învatam sa tragem cu arma...

Cum puteati sa învatati sa trageti cu arma? De unde aveati arme?

Foarte simplu. Erau cursuri de tir. Si era foarte usor sa te înscrii la aceste cursuri de tir.

Exista o conducere administrativa?

Da. Aveam un lider, aveam un casier, aveam cine se ocupa cu culturalizarea...

Existau si domnisoare în organizatia dvs.?

Nu. Numai barbati. A fost unul din punctele noastre, sa nu amestecam fetele.

Si cum au aflat de dvs.?

Ei, asta a ramas un mister, mister pe care noi nu am vrut sa-l dezlegam. Deci toti cei care am fost cuprinsi, am fost si arestati si am facut puscarie mai mult sau mai putina, toti am stiu oarecum cum s-a facut, cum ne-au descoperit, banuind dar neacuzându-ne niciodata. Reprosuri n-au existat niciodata între noi. Am fost ca fratii, mai mult ca fratii. O sa va povestesc o chestie. Intrasem în Gherla de câteva zile, dupa trei zile de...era în ianuarie dupa trei zile de mers cu trenul de la Codlea la Gherla. Când frig, când cald în cuseta. Unde era normal de trei oameni noi eram bagati sase, ca sa ne fie cald. Ei, am ajuns în Gherla. Ce mai, dupa trei zile de nesomn am adormit stând în fund. M-a vazut caraliul pe geamul acela mic, mi-a facut raport si m-a bagat în izolare. Când a strigat dimineata, la izolare: "Centiu, la izolare" un coleg de-al meu, singurul care avea un pulover, noi am fost arestati vara, era singurul care avea un pulover foarte subtire dar totusi era un pulover, eu eram în camasa. S-a dezbracat repede, mi-a aruncat puloverul si m-am îmbracat. Deci a existat între noi acea comunicare sufleteasca care ne-a tinut legati.

Securitatea a aflat de existenta acestui grup de la un informator care era deja infiltrat în cercul dvs.?

Da. Ceea ce va spun nu e nimic oficial. N-ar trebui sa vorbesc despre asta ca n-am vorbit între noi si nu vrem sa vorbim. Noi nu vrem sa facem chestia asta. Dar hai sa vorbesc doua secunde. Dar nu ma mai întrebati mai mult. Probabil unul dintre noi a vorbit cu un al treilea si acela a turnat si dupa aceea acela a stiut sa-l traga de limba de ne-a descoperit pe toti. Pentru ca în doua zile, deci 22, 23 iunie 1958, toti cincisprezece am fost arestati si dusi în securitatea din Brasov. Deci în doua zile sa arestezi cincispe' fara ca sa stii, fara ca sa cunosti fiecare pas...în ultimele doua saptamâni stiu ca am fost urmarit în Bucuresti pas cu pas. A venit unul, se facea ca da si el examene, ca are un examen...Îl chema Ciulei Dan. Asa s-a recomandat dar nu era adevarat. Si noi învatam prin salile de biblioteca, daca n-aveai loc în salile de biblioteca de duceai într-o sala sa cauti, sa faci. Ei, ma cauta si venea lânga mine si ma tot întreba ce mai fac. I-am spus sa ma lase în pace.

Organizatia avea întâlniri periodice?

Când veneam acasa pentru ca aici era sediul, aici era majoritatea. Aici se strângeau si ceilalti de pe la alte facultati. Realitatea este ca în ultimele sase, sapte luni am simtit ca Securitatea e pe spatele nostru. S-a simtit. Si ne-am spus: "nimic, nici o vorba, ne vedem de treaba fiecare" însa n-am facut noi asa ceva si ne-au arestat.

Povestiti-mi cum au decurs evenimentele când v-au arestat.

Pai, ce sa zic. În Securitate te puneau sa dai declaratie, se uita zeflemist la tine. Era foarte clar de ce m-au arestat. Nu mi s-a aratat nici un mandat de arestare. M-au luat doi insi într-o masina, o Pobeda, m-au dus la pe Victoriei pe undeva, apoi la Uranus ca dupa aceea sa ma duca la Securitatea din Brasov. Urmarirea asta a fost destul de complicata. Acolo nu m-a interogat, nimic. Am venit cu masina pâna la Brasov. Acolo îl cunosteam pe un ofiter de acolo, Baciu, care nu pot sa zic ca s-a purtat rau. Era coleg de cartier cu mine, era ofiter de securitate. Pe urma a ajuns mare, a ajuns general. La Brasov am stat împreuna cu colegii pâna în 10 octombrie când a avut loc procesul si dupa aceea în 19 ianuarie 1959 când am fost depusi la Gherla.

Ce va întrebau la ancheta?

M-au întrebat ce am de declarat în legatura cu organizatia, de când fac parte din ea, ce scopuri am avut. Bineinteles am negat la prima, am negat la a doua...mai du-te, mai gândestete, iar ma tineau câte o saptamâna. Era o presiune psihologica deosebita. Nu stiai ce stiu ei, nu stiai ce sa vorbesti tu. Dar pâna la urma, dupa o luna si ceva, doua luni chiar, mi-au pus în fata o declaratie a unuia dintre colegi, chiar la cel la care am avut sedinta de am participat si eu: Soroaga. Si-mi zice: "citeste si tu asta si mai vezi. Dupa aia poate îmi spui niste lucruri mai concrete". Când am vazut cum da acesta în detaliu, cum da si juramântul, cum da si cât îsi aducea aminte de juramânt si din toate...

Cum era juramântul?

Juramântul era, în primul rând, în fata lui Dumnezeu dar si în fata poporului si a constiintei proprii.

Cât a durat procesul? A fost un proces colectiv?

Procesul a durat de dimineata de pe la opt pâna seara la doisprezece. Cincisprezece insi. Un proces colectiv. Cu ochelari am fost dusi, pâna n-am fost interogati nu ne-au dat ochelarii jos. În boxa am fost aranjati în ordinea condamnarii deci condamnarile erau deja stabilite, erau facute, nu era nici o problema.

Ce fel de avocat ati avut?

Avocatul a fost extraordinar. A fost o femeie. Tata, Dumnezeu sa-l ierte, era foarte bolnav, foarte slab, era TBC-ist si foarte, foarte slab, în baston. A fost impresionata si m-a aparat Mihailescu, domnisoara Mihailescu. Avea în jur de patruzeci de ani, era domnisoara. Tin minte ca avea un pulover pe ea si când a început sa vorbeasca a vorbit cu atâta patima încât s-a încalzit si a aruncat puloverul de pe ea si completul de judecata, era unul Cojocaru, i-a spus: "doamna, vreti sa ajungeti lânga ei?". Mucles. Si într-adevar, s-a potolit. Nicu Vlad, conducatorul nostru, a avut cea mai mare condamnare, 25 de ani. Apoi au urmat cinci insi cu douazeci, doi cu saptes'pe si trei cu cinci'spe din care si eu am facut parte si dupa aceea au fost cei cu, chipurile, omisiune de denunt. Unul cu cinci si doi cu trei.

Prin ce închisori ati fost?

Am intrat în Gherla...e o chestie pe care trebuie s-o povestesc. Era un profesor extraordinar de bun care m-a luat, pur si simplu, ca pe copilul lui. Profesor la colegiu, la Craiova, profesor de latina si greaca veche cu care am facut franceza, am învatat franceza în trei luni de zile. Fara sa pun mâna pe creion, fara sa pun mâna pe hârtie pentru ca n-aveai posibilitate. Mai scriam câte un cuvânt pe talpa pantofului...cu mii de versuri în latina, Luceafarul îl stiam, Moartea lui Fulger toata o stiam. Am stat în celula cu acest profesor. Mi-a parut foarte rau ca ne-am despartit, era o adevarata enciclopedie. Dom'le, am spus-o si o spun: în amfiteatre nu era atmosfera aia pe care o întâlneam când începea acest profesor sa vorbeasca si sa se contrazica. Mai era unul, Filipescu, care facea puscarie de vreo zece ani, un diplomat, mai era unul, Mangiavas, un escroc international dar de o cultura...adica aveai de la oameni ce sa înveti. N-aveai carti dar aveai fiinta vie care îti comunica direct. Si era o scoala pe care n-o puteai face în particular, la facultate sau asa ceva. Mi-a parut când am fost luati, când am fost scosi la munca în fabrica din Gherla. Apoi am lucrat vreo trei luni la Stoenesti, la desecari. În fabrica din Gherla eram foarte bine vazut pentru ca lucram pe masini de frezat. N-aveam probleme dar era bataie si era teroare. Am mâncat câteva batai serioase ca nu ma deplasam prea repede la wc. Ca mergeam în pas si comandantul statea dupa o stiva de lemne si se uita ca n-ai alergat. Trebuia, de la locul de munca pâna la wc sa alergi, nu puteai sa mergi în pas de voie. Si te prindea si când îti dadea cu o bâta cât mâna de groasa ce puteai sa faci? Sau la palma, îti umfla palma. Era teroare mare. Când mi-a dat colegul meu puloverul vine Istrate, comandantul politic: "ce esti, ma?"...eu n-aveam de lucru, nu stiam, eram novice, nu stiam cum merg treburile în puscarie si zic: "student". Vai de mine, îl vad ca se face galben, s-a apropiat usor si mi-a dat un pumn de m-a trântit jos. Si dupa aia picioare si pumni si tot ca eu eram ghemotoc acolo si el dadea si se urca cu picioarele pe mine: "student, ai?, student" Dupa aia aflasem ca fusese o revolta si pe studenti nu-i înghitea. Si atunci am zis: numai zic ca sunt student, ci lacatus mecanic. Aveam putina meserie, facusem si scoala medie, lucrasem si la strung. Si cu meserie am intrat în fabrica de la Gherla si era foarte bine. Apoi am nimerit la desecari, la facut canale la Stoenesti. Acolo era s-o mierlesc, sa dau ortul popii. Era foarte frig, domnule si conditii de mizerie. Dormeam în saivane, saivane de oi, pur si simplu. Erau trei saivane unde fusesera oile, puse una în fata celeilalte dar nu am avut foc pâna în 2 decembrie 1959. M-am îmbolnavit de rinichi. Norocul a fost ca m-am îmbolnavit cu doua saptamâni înainte de a se termina. Si din cauza epuizarii, ca munca fizica, si din cauza nealimentarii dar si din cauza frigului. Ieseam noaptea de zece, doisprezece ori. Nici nu puteam sa dorm bine ca iar trebuia sa ies afara. Mi se umflasera mâinile, aveam pernite la mâini, si picioarele. Si doctorul se uita la mine, era un detinut, si n-avea nimic sa ne dea, nici o aspirina, nimic nu exista acolo. În 2 decembrie am plecat si ne-au distribuit la Periprava-Grind. Acolo am lucrat si la desecari dar în special la agricultura. La prasit, la cules, la tot felul de munci agricole manuale bineînteles, care trebuiau facute de tractor.

Dintre toate locurile de detentie, unde v-a fost mai greu?

Cea mai grea, cea mai grea dintre toate pot sa zic ca a fost Gherla. Privind conditiile de detentie, toate aspectele acestea. N-aveai voie sa vorbesti, n-aveai voie sa stai pe pat, n-aveai voie sa...trebuia, tot timpul, sa te plimbi. Dormeam patru insi într-un pat. La noua paturi eram patruzeci si doi de oameni în celula. Dadeam saltele jos. Ne-am hotarât sa dormim trei insi pe gratiile de la pat iar salteaua o dadeam jos si puneau oamenii o saltea ca sa poata sa doarma pe ciment. Dar aici am cunoscut oameni, am putut învata, nu eram epuizat de munca. Ca daca erai scos toata ziua la munca nu mai avea nimeni chef sa discute cu tine, sa faca filozofie cu tine, sa faca o analiza a unei carti sau sa-ti povesteasca ceva din antichitate. Batai am primit peste tot. Am primit la izolare foarte mult, am primit în fabrica, am primit în celula. În celula nu te puteau bate asa bine ca eram multi. Daca te vedeau prin vizeta ca faci ceva comanda imediat "culcat". Trebuia sa te supui, trebuia sa te culci. Eram toti culcati, n-avea pe unde pasi. Dar nu ca nu avea, calca pe tine si nu conta ca pe cap, pe mâna, pe picior sau pe burta. Calca si mergea la acela care este si-l lua de gât si-l batea. Perchezitii, n-aveai voie sa deschizi gura. Te întreba si daca-i raspundeai, buf! Nu exista, el te întreba si daca îi raspundeai...adica te provoca. Când am fost la munca ne batea pentru ca nu faceam norma. În special în ultimele saptamâni ne bateau si nu mai puteam efectiv sa mai muncesti. Nu exista sa stai acolo ca nu-ti dadea voie. Cu bâta: "iesi afara". Ne duceam, mergeam, stateam si nu faceam nimic. Si ma ponta cu zero pamânt lucrat. Venea în poarta si ma batea...Apoi a venit decretul acela cu care am fost eliberat.

Cum v-ati regasit prietenii, colegii, rudele?

Off...eram un câine batut care-si cauta culcus, as putea zice. Fara nici o exagerare. Parintii...tata era foarte bolnav, dupa un an si jumatate chiar a murit. Eu vroiam numai sa studiez, nu m-a interesat nimic altceva decât sa continui studiile. Nu vorbeam cu nimeni, ma mai întrebau oamenii. Chiar pe strada noastra era un cetatean cu care am stat la Grind si m-a oprit taica-sau sa ma întrebe: "da domnule, este acolo, e bine dar nu ma mai întrebati. E sanatos, îsi vede de treaba, o sa vina si el ca acum a aparut decretul si o sa vina si el în câteva luni dar nu ma întrebati mai mult. Pentru ca va faceti rau si dvs. si mie". Si omul a înteles si m-a lasat în pace. Simteam ca sunt privit. Eu pot acum, sa dau cel putin cinci nume din sapte care au fost informatori pe spatele meu. Fara nici o discutie. Îi simteam si îi vedeam cum îmi cauta prietenia, cum veneau si se uitau la mine. I-am invitat si la mine de ziua mea. Veneau la mine colegii sa vedem mondialele de fotbal. Nu am avut nici o...adica sa-i dau afara.

Care a fost relatia dvs. cu partidul? Ati fost primit în rândurile lui dupa detentie?

Am fost la Radiatoare si cabluri. Deci dupa ce m-au dat afara din facultate, dupa doua luni în care m-am dus la ei si mi-am tot cautat serviciu, în sfârsit mi-au dat serviciu la Radiatoare si cabluri. Tata, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a facut rost de o adeverinta ca sunt lacatus mecanic calificat la locul de munca si cu scoala medie si tehnica si m-am angajat pe postul de lacatus mecanic. Ei, eram foarte bine vazut acolo desi, dupa cum am aflat, acolo era o uzina cu puscariasi multi. Dar majoritatea erau hoti, borfasi, eu eram altfel de puscarias, tot detinut dat din alta categorie. Acolo am lucrat din '62 pâna în '64. Înca eram student. Dadusem la facultate si facusem doua luni de facultate si eu nu-mi dadeam demisia de acolo.

2. "Si strazile le-au maltratat cu nume rusesti. Dupa mine, comunismul a distrut tot. Adica a lua un oras în care erau anumite relatii culturale, industriale, respect între oameni si a-l maltrata si a pune niste oameni conducatori cu sapte clase..."

Cum era Brasovul copilariei dvs.?

Deosebit de frumos. Cât am fost în Bucuresti am zis ca pacatosul acesta de Bucuresti nu face doi bani pe lânga Brasov. Eram si o fire foarte petrecareata, foarte asociativa si faceam si mult sport. Brasovul era pentru mine orasul ideal. Te duceai la doi pasi dadeam de munti. Te duceai în partea astalalta dadeai de Olt. Te duceai mai încolo dadeai de flotila si de avioane. În sfârsit, aveai foarte multe posibilitati de a te si recrea si distra. Era un oras mic, erau oameni cumsecade cel putin pe strada mea care era fara blocuri. Când au facut blocuri s-a stricat, orasul s-a stricat.

Credeti ca industrializarea a afectat orasul în mod negativ?

Categoric. Categoric. Pentru ca a aduce omul de la tara unde avea wc-ul în curte si nu stia sa socoteasca. Eu însumi, la Rulmentul, am fost profesor si calificam oameni în trei zile. Ei, un om de acesta care abia avea sapte clase si care nu stia sa faca o înmultire, eu trebuia sa-l declar muncitor calificat. Iar acesta si-o lua în cap ca aici are casa, ca aici are wc în casa, ca aici are voie sa faca scandal, sa asculte muzica când vrea si la ce decibeli vrea si poate sa umble cu gasca si cu bâta în spinare. Dar comunistii, pe timpul acela, nu prea îi lasa. Dar acum, ca e democratie...

Cum priveati orasul dvs. natal atunci când se numea Stalin?

Era dureros. Tin minte ca era în 1968, dupa revolutia din Cehoslovacia, eram la cursuri de economie organizare si planificare cu un profesor deosebit...îmi scapa numele, am început sa uit...profesorul Popa si care spune: "ticalosii astia de la gastile sindicale care pe Tâmpa noastra si-au permis sa scrie numele lui Stalin"...asta o facea în timpul cursului de economie organizare si planificare, în fata studentilor. Ma faceam mic si-mi ziceam: "mai, asta ori e o provocare ori e un om cu simtul raspunderii." Atunci Ceausescu luase atitudine împotriva rusilor si stiti cum a fost toata...Si strazile le-au maltratat cu nume rusesti. Dupa mine, comunismul a distrus tot. Adica a lua un oras în care erau anumite relatii culturale, industriale, respect între oameni si a-l maltrata si a pune niste oameni conducatori cu sapte clase dar care erau dobitoci din punct de vedere intelectuali sa conduca indiferent ce. Ca astia au fost scursura pamântului, atâti tigani si evrei si toti care erau pleava societatii. Ei, nu puteau oamenii astia sa duca un oras la ceva bun. Si de asta zic si repet si strig la Iliescu acesta cât de ticalos poate sa fie, poate sa ma dea în judecata, sa-mi ia si pensia asta ca îl fac ticalos ca nu ma intereseaza. Sunt oameni care nu s-au gândit la binele poporului. Sunt oameni care s-au gândit la buzunarul lor. Actualii parlamentari sunt la fel de ticalosi cum au fost toti comunistii pentru ca toti sunt bagati în diferite afaceri sau sunt fosti securisti. N-am putut sa ma consolez si niciodata n-am zis ca comunismul a fost ceva benefic pentru poporul român. Totdeauna am zis ca a fost o mare ticalosenie începând cu cei care ne-au împins în bratele rusilor, cu rusii care ne-au împins spre acest morman de idiotenie si de tot felul. Numai canalul acela...ce oameni culti, cu studii au fost omorâti acolo, distrusi. Cei care aveau zece, doisprezece ani de puscarie erau oameni care fusesera ambasadori, profesori universitari...

A fost greu sa va refaceti viata...

Am facut eforturi foarte mari si foarte greu m-am aclimatizat. Am fost urmarit tot timpul, am trait cu stresul în spinare ca voi fi dat afara la prima reducere de personal, de facultate nici nu mai vorbesc. Orice profesor care era, daca primea o dispozitie sa ma pice la examen era imposibil ca sa treci când el vroia sa te pice. Nu am fost rasfatat cu note. Daca meritam un 9 îmi dadea un 7.

Sunteti un om religios?

Da, categoric. Pot sa zic ca credinta în Dumnezeu m-a ajutat sa îndur tot ce-am îndurat. Din nou ma întorc la tata, Dumnezeu sa-l ierte, era un om foarte credincios. Nu exista duminica sau sarbatori care sa nu mearga la biserica. Acest lucru l-am mostenit si eu. Si acum ma duc la biserica si înainte ma duceam. Tin minte ca m-am dus odata la biserica în timpul facultatii si ma trezesc cu unul lânga mine. Stiam ca-i student. Îmi zice sa mergem sa ne distram, sa...i-am zis: "lasa-ma, eu sunt la biserica acum. Lasa-ma cu fetele, cu nu stiu ce..." Ca pâna la urma sa ma întrebe cum ma cheama: "mai, dar cum te cheama pe tine ca sa stiu cum te mai gasesc". I-am zis sa ma lase în pace. Deci era pus ca sa vada cine merge la biserica, sa-i noteze si sa-i dea pe lista. Asta era. Dar nu am tinut secret. Nu am tinut secret nici faptul ca ma întâlnesc cu prietenii cu care am fost în puscarie.

Aveti vreun regret cu privire la viata dvs.?

Eu cred ca fiecare are un destin, ca Dumnezeu îi harazeste un drum în viata. E pus la încercari. Din punctul acesta de vedere sunt foarte resemnat, sunt foarte multumit ca am ajuns sanatos la vârsta asta. Nu regret nimic. Nu regret ca am facut puscarie, n-am regretat nici înainte când nu aveam absolut nici un venit. Cel putin acum primesc câteve sute de mii din detentia asta.

Credeti ca oamenii au uitat ceea ce s-a întâmplat în România comunista?

Sunt nepregatiti oamenii. Si multi dintre oameni au beneficiat, în prostia lor, de comunism. Pentru ca comunismul i-a dus si le-a dat salarii de pomana, i-a facut oameni, i-a trimis în strainatate si asa mai departe. Nu pentru ca el era capabil sau superior altora, ci pentru ca turna sau facea lucruri murdare. Astia sunt oameni care slavesc comunismul si astia sunt oameni din partidul lui Iliescu. Dupa aceea sunt alti comunisti pe care nu poti sa-i condamni pentru ca dupa '75, '80 nu puteai face nimic daca nu erai comunist, daca nu te înscriai în partid. De exemplu, cum l-ai judeca pe Daianu, pe Stolojan sau pe Constantinescu ca au fost membri de partid sau secretari de partid. E o prostie. Pentru ca nu aveai alta posibilitate.

Ati spus ca sunteti un om religios si numai cu ajutorul credintei personalitatea dvs. nu s-a degradat în închisoare. Îi puteti ierta pe tortionari?

Domnule, eu nu am zis absolut niciodata ca Dumnezeu sa-i pedepseasca. Nici macar atât n-am zis, sa-i pedepseasca Dumnezeu. Nu pot sa-i uit dar nici nu pot sa-i iau de gât. Nu am nici cel mai mic sentiment de razbunare.