Regimurile comuniste au infricosat pe cei mai multi oameni suficient de mult pentru a-i convinge sa pastreze (oficial) tacerea asupra informatiilor care ar fi putut sa compromita aceste regimuri sau sa puna sub semnul intrebarii dreptul lor istoric de a se afla la putere.

            Oameni care petrecusera ani si luni in inchisori politice de-abia mentionau aceste experiente traumatice familiilor, de frica posibilelor repercusiuni asupra celor dragi.  Femeile care s-au supus procedurilor brutale de invaziune cu regularitate a oficialitatilor asupra corpurilor lor nu indrazneau sa vorbeasca in public despre aceste secrete cunoscute multor altor persoane.  Rar se mai strecurau prin poezii, romane, piese de teatru si filme o vorba-doua care nu intrau in sabloanele oficiale.  Dar aceste mici apropouri metaforice nu puteau sa redea o imagine fidela a realitatii istorice in planul mai larg politic si social.  La sfirsitul anilor optzeci, omisiunile fortate si jumatatile de adevar impuse de partidul comunist compromisesera atit de mult insasi notiunea de scriere a istoriei, incit publicul educat ajunsese sa priveasca cu mare neincredere orice surse istorice.  Opiniile care proveneau din experienta persoanala si viata cotidiana disparusera cu totul din spatiul public atit de controlat de cenzura.    

            Dupa caderea comunismului, istoria Europei de est nu a mai fost controlata exclusiv de stat sau folosita numai pentru legitimarea regimurilor de la putere.  Interviuri cu cei care au trait in perioada comunista pot fi utilizate pentru a introduce in discutie publica istoria care a fost suprimata de stat si despre care nu au supravietuit atit de multe dovezi scrise?istoria de zi cu zi a opresiunii si supravietuiri sub totalitarism.  Metoda istoriei orale, inca noua in spatiul post-comunist, incurajeaza insusi procesul de democratizare a societatii, propunind descentralizarea notinuilor de ?fapt istoric? ca fiind cuprins nu numai in arhive scrise si memoriile unor personalitati politice si intelectuale, ci si in amintirile oamenilor simpli.  Experienta regimului comunist a fost simtita zi cu zi, nu numai in birouri si intreprinderi, dar si in casele oamenilor. 

            Aceasta este prima arhiva de istorie orala care sa se axeze pe viata oamenilor obisnuiti din Brasov.  Interviurile din aceasta baza de data au fost facute in vara anului 2001 cu subiecti cu diferite profiluri educationale, etnice, religioase, si regionale, barbati si femei, dar care au trait viata de adult sub regimul comunist.  Unii ajunsesera deja la maturitate in timpul celui de-al doilea razboi mondial, altii erau inca la o virsta mai frageda si nu au decit amintiri mai vagi despre acea perioada.  Nu toti subiectii sint de origine din Brasov, dar toti si-au trait o buna parte din viata de adult in acest oras.  De aceea, consideram istoriile lor personale ca parte din istoria orasului, mai ales a anilor traumatizanti dintre 1948 si 1989.

Acest proiect a fost initiat de Fundatia educationala Aspera din Boston (www.aspera.ro) in colaborare cu Maria Bucur, Ph.D., profesor la Indiana University, SUA (http://www.indiana.edu/~histweb/)si sponsorizat de fundatia Aspera, cu ajutor si de la Indiana University si Universitatea Transilvania.  Coordonatorii interviurilor pe perioada verii 2001 au fost Florentina Scarneci si Stefan Ungurean, ajutati si de Carmen Huluta, Jill Massino, Clio Dumain, si Mircea Ivanoiu.