Pe vremea aceea locuiam in apartamentul mamei mele, pe Calea Bucuresti, si, in jurul orei 9:30-10:00, cred eu, am auzit miscare in strada si am vazut masele de oameni care se deplasau. Multi dintre ei ma cunosteau, am iesit in balcon, m-au strigat, am coborat si am urmat marsul cu ei. A inceput lumea sa cante ?Desteapta-te romane!? ? si chiar nu-l mai auzisem de mult, - am ajuns in centru, la Comitetul Judetean de partid cum ii zicea, apoi la Primarie. Acolo, datorita furiei impotriva sistemului, nu impotriva unor oameni ? pentru ca, pe vremea aceea, oamenii de rand nu mai aveau nici cea mai vaga idee cine e primar sau cine e consilier judetean -, am izbucnit cu totii. Si nu eram doar muncitori, se stransesera oameni de tot felul. Revolta nu a fost doar a uzinei noastre sau a unui grup oarecare, ci a brasovenilor. Am vazut langa noi si copii, si batrani, oameni care nu mai aveau de-a face cu vreo presupusa organizare muncitoreasca a revoltei, cetateni ai orasului care s-au alaturat grupului initial de protestatari. Ne era foame si devenisem niste oameni insingurati, pentru ca in regimul comunist erai chiar un om singur. Nu putea sa ai incredere nici macar in sotia ta, nu stiai niciodata cine e informatorul de linga tine. Se ajunsese atat de departe?

 Cand am ajuns in centrul orasului, am aruncat tabloul lui Ceausescu de pe cladire impreuna cu cineva. Dupa care am coborat, voiam sa-i dau foc. Pe vremea aceea era o chestie foarte ciudata sa ai o bricheta, toata lumea avea chibrituri de Braila, care erau renumite pentru faptul ca nu se aprindeau. Fiind frig, tin minte si acum, si avind la mine o bricheta, am data toata lumea la o parte, am dat flacara la maxim, pentru ca e cam greu sa aprinzi o panza vopsita in ulei, si, pina la urma, a luat foc. In momentul in care am fost arestat si anchetat, mi-au pus pe masa de ancheta o fotografie cu mine si tabloul aflat in cadere. Dupa care, in multime, dindu-i foc. Aveau probe indubitabile. Nu mai puteam sa neg faptul ca participasem la revolta.  ?..