Istoria românilor la jumătatea celui de-al șaselea deceniu al secolului XX a fost influenţată de numeroase evenimente interne și internaţionale, prin care s-a pus capăt ultimelor speranţe de ajutor occidental pentru cei care încă mai sperau în materializarea mitului iluzoriu ?Vin americanii!?[1]. Dintre aceste evenimente care au definit etapele ulterioare ale regimului ?dictaturii proletariatului?, îndeosebi în sensul ieșirii acestuia din relativa izolare diplomatică datorată apartenenţei la ?lagărul socialist?, s-au remarcat: atacarea și ocuparea Legaţiei Republicii Populare Române de la Berna de către un grup de patru exilaţi conduși de sculptorul Oliviu Beldeanu, care au luat ostatici pentru a obliga autorităţile din ţară să elibereze anumiţi deţinuţi politici anticomuniști (14/15 februarie 1955)[2]; adoptarea de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a unui decret privind încetarea stării de război cu Germania, survenită la 24 august 1944 (7[3] sau 11 martie[4]); propunerea înaintată guvernului american privind începerea de tratative pentru reglementarea unor probleme bilaterale aflate în suspensie, printre care cea a despăgubirilor economice pentru bunurile naţionalizate (7 martie) și acceptul pentru luna octombrie[5], precum și începerea de tratative cu britanicii[6]; vizita la București a liderilor sovietici Andrei A. Gromîko și mareșalul Gheorghi Konstantinovici Jukov (15 aprilie)[7]; adoptarea unui decret privind acordarea de ajutoare soţiilor militarilor în termen lipsite de posibilităţi materiale de existenţă (22 mai)[8]; semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistenţă mutuală dintre statele socialiste, cu ocazia conferinţei găzduite de Varșovia în zilele de 11-14 mai[9], acţiune politico-militară recunoscută juridic de către M.A.N. la 30 mai[10], ca o replică militară la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, în care fusese inclusă Republica Federală a Germaniei  în octombrie 1954[11]; eliberarea unei părţi a foștilor demnitari deţinuţi în penitenciarul de la Sighet după arestarea din 5/6 mai 1950 (5 iulie)[12]; înfiinţarea Ministerului Colectărilor, instrument al falimentării gospodăriilor ţărănești individuale și al colectivizării forţate (4 august)[13]; participarea R.P.R. la prima Conferinţă Internaţională de la Geneva privind folosirea energiei atomice în scopuri pașnice (8-21 august)[14]; vizita oficială la București a dictatorului sovietic Nikita Sergheevici Hrușciov cu ocazia celei de-a 11-a aniversări a ?eliberării? României ?cu sprijinul U.R.S.S.? (22 august)[15]; anunţarea Hotărârii guvernului R.P.R. de a reduce efectivele Forţelor Armate cu 40. 000 de oameni, începând cu 1 decembrie (30 august)[16]; adoptarea Decretului Prezidiului M.A.N. privind graţierea unor pedepse și aministierea unor infracţiuni politice (25 septembrie)[17]; revenirea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în fruntea Partidului Muncitoresc Român cu ocazia Plenarei Comitetului Central din 30 septembrie-1 octombrie și predarea funcţiei de prim-ministru lui Chivu Stoica (3 octombrie)[18]; vizitele unei delegaţii de partid și de stat conduse de Gh. Gheorghiu-Dej în Republica Populară Democrată Coreeană (2-5 octombrie), Republica Populară Mongolă (6-8 octombrie)[19], urmate de vizita de răspuns a dictatorului nord-coreean Kim Ir Sen în perioada 13-17 iunie 1956[20]; arestarea, la 18 octombrie[21], urmată de anchetarea, judecarea și condamnarea la muncă silnică pe viaţă a lui Gavril Vatamaniuc, liderul rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucuvinei (30 iulie 1956)[22]; restituirea bunurilor, caselor și terenurilor șvabilor din Banat deportaţi în Bărăgan (Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2694 din 7 decembrie)[23]; recunoașterea ?neutralităţii permanente? a Austriei (8 decembrie)[24]; anunţarea reducerii ?duratei serviciului militar activ de la 3 ani la 2 pentru militarii în termen din Forţele Armate, trupele M.A.I. și unităţile de construcţii? (21 noiembrie)[25]; admiterea R.P.R. în Organizaţia Naţiunilor Unite (14 decembrie)[26], alături de Republica Populară Ungară și alte 14 state, unele tot ?democraţii populare?[27]; reconfirmarea lui Gh. Gheorghiu-Dej în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R. cu ocazia celui de-al II-lea Congres, devenit după 1965 al VII-lea al P.C.R. (23-28 decembrie)[28], ocazie în care Nicolae Ceaușescu și Alexandru Drăghici au fost primiţi în Biroul Politic, ca membri supleanţi[29]; desfiinţarea cotelor obligatorii din produsele agricole (21 ianuarie 1956)[30]; recenzarea populaţiei (21 februarie)[31]; ?ca o reflectare directă a bunelor raporturi statornicite între P.C.R. și P.C.U.S.?, o delegaţie de partid și de stat, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej, a participat la lucrările celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice[32], la finalul căruia a fost prezentat de către N.S. Hrușciov un ?raport secret? privind consecinţele cultului personalităţii lui Stalin[33], care a fost apreciat că avusese ?un rol contradictoriu? pentru că, deși ?a dezvoltat teoria marxist-leninistă într-o serie de probleme?, a încălcat ?justa îmbinare a centralismului (?) cu un larg democratism? și ?normele leniniste ale vieţii de partid și ale legalităţii socialiste?, admiţând unele ?represiuni nejustificate?, ceea ce a dus inevitabil la ?o ruptură între teorie și practică? (25 februarie)[34]; desfășurarea ?campaniei electorale? și a ?alegerilor? de deputaţi pentru sfaturile populare, ?câștigate? de guvern cu 99%, prin Frontul Democraţiei Populare, unicul candidat (11 martie)[35]; decretarea punerii în libertate, înainte de termen, pe baza muncii prestate și a bunei comportări, a deţinuţilor condamnaţi pentru delicte comune (15 martie)[36]; eșuarea tentativei iniţiate de Miron Constantinescu[37] și Iosif Chișinevschi[38] de a-l înlocui pe Gh. Gheorghiu-Dej din fruntea P.M.R. cu ocazia Plenarei lărgite din 23-25 martie[39], acţiune  finalizată cu înfrângerea celor doi complotiști după discuţiile din ședinţele Biroului Politic din 3-4, 6 și 12 aprilie[40]; a 8-a sesiune a M.A.N., care ?a adoptat în unanimitate? și la pachet numeroase acte normative, printre care și legea bugetului de stat și legile pentru modificarea legii de organizare judecătorească, pentru modificarea Codului de procedură penală, respectiv pentru modificarea și completarea Codului Familiei (27-29 martie)[41]; semnarea de către R.P.R. și unele ţări socialiste a acordului de înfiinţare a Institutului unit de cercetare nucleară de la Dubna, U.R.S.S., al cărui statut a fost semnat în septembrie[42]; înfiinţarea Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat, alt instrument al colectivizării forţate (4 aprilie)[43]; anunţarea reușitei încheierii acestei jefuiri instituţionalizate a ţăranilor din raionul Negru Vodă, regiunea Constanţa (13 aprilie)[44]; legiferarea dreptului de reîntoarcere în localităţile de origine a tuturor persoanelor strămutate, care primeau și casele și terenurile posedate anterior (H.C.M. nr. 623 din 14 aprilie)[45]; încetarea activităţii Cominformului (17 aprilie)[46]; semnarea unui protocol cu U.R.S.S. pentru livrarea unor instalaţii necesare construirii unui centru de televiziune, unei fabrici de cauciuc sintetic și unei uzine de sodă caustică electrolitică, acţiune apreciată de propaganda oficială ca fiind ?o nouă dovadă concretă a ajutorului continuu pe care ni-l dă Uniunea Sovietică pentru dezvoltarea economiei și culturii noastre?[47]; discutarea în ședinţa Biroului Politic a lucrărilor de coordonare a planurilor cincinale ale statelor membre ale Consiliului pentru Ajutor Economic Reciproc (19 aprilie)[48]; eliberarea unui număr important de deţinuţi politici social-democraţi anticomuniști[49] ca urmare a acceptării de către C. Titel Petrescu a cererii comuniștilor privind reconsiderarea publică a poziţiei sale anticomuniste din 1946[50], precum și a intervenţiei liderului laburist Hugh Gaitsckell pe lângă N.S. Hrușciov[51] (25 aprilie)[52]; readmiterea R.P.R. printre membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii (11 mai)[53]; desfășurarea la București a unei consfătuiri a tinerilor scriitori (20-22 martie)[54] și a congresului scriitorilor (18-23 iunie), la care unii dintre participanţi au cerut înlăturarea dogmatismului și a controlului dogmatic, în timp ce ?maestrul? Mihail Sadoveanu a fost ales președinte al Uniunii, iar Mihai Beniuc a fost reales prim-secretar al Uniunii Scriitorilor[55]; reducerea timpului de lucru sub 8 ore pentru anumite categorii profesionale; primirea cu entuziasm firesc a veștii privind decizia sovietică de restituire a unei părţi a tezaurului românesc depus spre păstrare în timpul primului război mondial[56], solemnitatea având loc la 6 august la Marele Palat al Kremlinului[57]; ?într-o atmosferă de muncă avântată a întregului nostru popor pentru înfăptuirea obiectivelor primului an al noului cincinal?, s-a desfășurat Congresul al VI-lea al Uniunii Tineretului Muncitoresc (27-30 iunie)[58]; anunţarea reducerii efectivelor Ministerului Afacerilor Interne (iunie)[59]; stabilirea de către Plenara C.C. al P.M.R. a măsurilor de transformare socialistă a agriculturii (16-17 iulie)[60]; vizita oficială la București a dictatorului iugoslav  Iosif Broz Tito (23-26 iunie)[61] și vizita de răspuns a lui Gh. Gheorghiu-Dej (20-29 octombrie)[62]; dezbaterea problemei refugiaţilor în cadrul lucrărilor Consiliului Economic și Social al O.N.U.[63], la care a luat cuvântul și observatorul din partea R.P.R., B. Șerban (13 iulie)[64], secondat mai târziu de Eduard Mezincescu[65]; anunţarea unei noi reduceri a Forţelor Armate, cu încă 20. 000 de militari (12 iulie)[66]; acceptarea R.P.R. ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă și Cultură (12 iulie)[67], vizita directorului general Luther Evans la București (septembrie)[68] și participarea unei delegaţii române la cea de-a X-a sesiune a Conferinţei Generale de la New Delhi[69], ocazie în care R.P.R. a fost aleasă în Comitetul rapoartelor statelor membre (octombrie-noiembrie)[70]; semnarea Convenţiei U.N.E.S.C.O. (27 iulie)[71]; trecerea unei părţi a Armatei Roșii din R.P.R. în R.P. Ungară pentru reprimarea revoltei (23 octombrie)[72], considerată de propaganda românească ca fiind o ?acţiune criminală a contrarevoluţiei?[73], responsabilă  de ?atrocităţile sîngeroase săvîrșite de bandele de asasini fasciști la Budapesta și în alte orașe ale Ungariei?[74]; înfiinţarea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, organizaţie specializată a O.N.U. cu sediul la Viena, al cărei membru fondator a fost și R.P.R. (26 octombrie)[75]; publicarea Hotărârii C.C. al P.M.R., a Consiliului de Miniștri și a Consiliului Central al Sindicatelor cu privire la stabilirea câștigurilor minimale nete ale muncitorilor, acordarea de alocaţii de stat pentru copii și majorarea minimului de pensie la bătrâneţe, invaliditate și I.O.V.R. (30 octombrie)[76], idee care ar fi fost recomandată încă din 15 mai de către participanţii la ședinţa Biroului Politic al P.M.R.[77]; revolta studenţilor din Cluj, Timișoara, București și Iași pentru sprijinirea revoluţiei din Ungaria și replica dură a autorităţilor (30-31 octombrie), care a dus inclusiv la condamnarea la pedepse privative de libertate[78]; vizita la București a liderilor sovietici N.S. Hrușciov și Gheorghi Maksimilianovici Malenkov, prilejuită de criza ungară și discutarea posibilităţilor de colaborare pentru înăbușirea acesteia (1 noiembrie)[79];  Hotărârea Secretariatului C.C. al P.M.R. privind reorganizarea gărzilor muncitorești, concepute ca ?unităţi de luptă destinate să asigure, în principal, autoapărarea întreprinderilor, cât și ajutorarea organelor de stat în acţiunea de apărare a ordinii împotriva elementelor contrarevoluţionare care ar încerca să lovească în cuceririle poporului muncitor?[80];  aducerea, întemniţarea și anchetarea la Snagov a liderilor revoluţiei ungare, în frunte cu Imre Nagy[81]; numirea[82] și participarea[83] unei delegaţii a R.P.R. la cea de-a XI-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U., care s-a deschis la 12 noiembrie la New York[84]; vizita la Budapesta a unei ?delegaţii de partid și stat?, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej (21 noiembrie)[85]; vizita la Moscova îndeosebi pentru negocieri economice a unei delegaţii condusă de primul ministru Chivu Stoica[86], ocazie în care partenerii au reafirmat că ?principiile expuse în Declaraţia guvernului U.R.S.S. din 30 octombrie 1956 cu privire la bazele dezvoltării și întăririi continue a prieteniei și colaborării dintre Uniunea Sovietică și celelalte ţări socialiste vor contribui la întărirea pe mai departe a prieteniei între popoarele celor două ţări, întrucât aceste principii corespund pe deplin ţelurilor pe care le urmărește și România? (26 noiembrie-3 decembrie)[87]; declanșarea grevei foamei de către deţinuţii politici din Penitenciarul Aiud (decembrie)[88]; anunţarea poziţiei faţă de propunerile sovietice privind dezarmarea și reducerea încordării internaţionale[89]; adoptarea de măsuri economice mai liberale de către Plenara C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie, datorită impactului revoluţiei ungare: înlocuirea sistemului de cote obligatorii cu sistemul de contractări și achiziţii, îmbunătăţirea sistemului de salarizare, repartizarea unei părţi mai mari din venitul naţional pentru producţia bunurilor de larg consum[90]