[2]

ÎNTOARCEREA

Cu fiecare zi ce trece, visul întoarcerii ACASĂ, ni se amână, îndepărtându-se tot mai mult în ceaţa evenimentelor şi obligându-ne la smerenie şi rugaciune. Căci, se vede, aşa a vrut Dumnezeu, pentru a ne deschide ochii şi a ne face să înţelegem că trăim „sub cârma vremurilor” şi că statul nostru prin străinie, nu s’a împlinit încă, fiindcă n-am mărturisit încă îndeajuns pentru Neam şi Ţară, spre a ne învrednici de o întoarcere „la apa Vavilonului” românesc...

Şedem şi plângem, deci!... Şi din când în când, ne adunăm la „voroavă”, povestindu-ne amintiri de pe plaiurile mioritice, s’au împletind vise pentru un „mâine”, pe care nu ştim de-l vom mai ajunge sau nu...

Neputându-ne întoarce în România, încercăm, pe cât ne stă în puteri, s’aducem România la noi. Prin cântece. Prin jocuri. Prin vers şi slovă românească. Prin arborarea drapelului românesc la zile istorice şi prin purtatul costumelor naţionale în faţa străinilor, nu pentru a-i sfida, ci pentru a le spune, tăcând, că noi tot Români am rămas. Că sângele nostru nu s’a făcut apă şi că nu ne-am topit cu totul în amalgamul „lumii nouii”. Deoarece, pe umerii noştri apasă responsabilităţi istorice pe cari nu le putem asvârli cum asvârli o haină, fiindcă nu mai este „la modă”... cei de-acasă, cum ne scria mai zilele trecute un proaspăt refugiat român ajuns în Turcia, ne consideră încă „PIONII NEAMULUI”... Cum am putea deci să dăm bir cu fugiţii, uitându-ne misiunea ce avem de îndeplinit printre străini, ca purtători de cuvânt şi mărturisitori ai unei cauze drepte ce depăşeşte actualele conjuncturi politice internaţionale?... Sau, cum am putea primi un „dialog” cu cei ce, până mai ieri, ne arătau cu degetul, aruncându-ne în spate toate crimele posibile şi imposibile, până la aceea de TRĂDARE DE NEAM. Iar când au văzut că nu reuşesc mergând pe drumul ponegririi, au schimbat macazul şi-au început să ne facă „curte”. Că unii dintre noi, mai slabi de înger, au căzut victime acestei tactici noui şi perverse, este adevarat. Dar, spre marea noastră bucurie, din contactul ce-l avem permanent cu masele româneşti din lumea liberă, putem spune că majoritatea Românilor conştienţi au rămas pe bastionul de luptă împotriva duşmanilor omenirii şi vor continua să ducă această luptă, până la întâlnirea dela judecata de apoi a istoriei. Ş’atunci, ne vom întoarce acasă, cu toţii. Sub scut, sau, pe scut. Dar ne vom întoarce!...
 
Sursa: Nicolae Novac, Întoarcerea, în „Drum”, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, pp. 1-2.